E NOAPTE
de Iurie BRAȘOVEANU
E noapte. E tăcere și cerul este mut.
Mă-ntreb de ce întruna trăim pe împrumut?
Când viața-ngenunchiază în fața beznei moarte,
Durerea-ncoronează a vieții clipă-n noapte.
A vieții clipă-n noapte, pe-ntinsul ei inert,
Cu-o stea înlăcrimată ce plânge-n al meu piept.
Cu-o beznă ce-i venită din reci imensități,
Vrând să mă-ncătușeze în negrele-i cetăți.
În negrele-i cetăți, lipsite de visări,
Cu gânduri rătăcite în lacrimi și oftări,
În chinuri și durere, și cu lumina stinsă,
Dar eu mai văd ca-n ceață pe cer o stea aprinsă.
Pe cer o stea aprinsă mai sus de negrii nouri,
Lumina ei mă ia în caldele-i ecouri.
Cât de înalt e zborul, ce joasă e căderea,
Ce scurta-i fericirea, căci lungă e durerea.
Căci lungă e durerea, o lacrimă pe țărnă...
Noi pulbere ne facem, dar ea-i în veci eternă.
Mă-ntreb de ce întruna trăim pe împrumut?
E noapte. E tăcere și cerul meu e mut.
CU TOATE DREPTURILE REZERVATE
Cometarii
Bijuterie poetică,reverență !