Toate postarile (1379)

Sortat dupa
L'OMBRA SCUCE I RICORDI
(In rumeno da Trandafir Sîmpetru)
 
12358231486?profile=RESIZE_400x
 
L'ombra scuce i ricordi
e nel ricucirli
è disattento l'ago nell'impresa.
 
I tarli consumano la tela,
e nei colori,
affogano i risvolti
che il presente
non osa risvegliare.
 
Mancano di tatto
soliloqui di pensieri
dall'olfatto
pungenti e asettici.
 
E nell'esporre
una nuova traiettoria
al cospetto di lancette
impostate male,
 
i frammenti,
 
si perdono per strada
ai celati profumi
consumati
nel disordine del tempo
Dalla Silloge (Dove il pensiero non annega)
 
 
UMBRA ÎNTUNECĂ AMINTIRILE
 

Umbra întunecă amintirile
și, în timp ce le coase la loc
acul este neglijent în cusătură.

Viermele de lemn mistuie pânza,
și în culori,
se îneacă revelațiile
pe care prezentul
nu îndrăznește să trezească.

Le lipsește tactul
solilocvii de gânduri
prin simțul mirosului
înțepător și aseptic.

Și în expunerea
o nouă traiectorie
în prezența mâinilor
prost așezate,

fragmentele

se pierd pe drum
în mirosurile ascunse
consumate
în dezordinea timpului
De la Silloge (Unde gândul nu se îneacă)
 
 
Citeste mai mult...

În Prezența Ta, Emine

Limba română este sfântă,
Pițigoiul despre iubire cântă,
Vedem clar frumusețile naturii,
Adăugăm o pagină în cartea vieții.

Un pios omagiu îți aduc poeții,
În inimă te poartă toți românii,
Uniți suntem prin limbă și cultură,
Din operele tale dobândim învățătură.

Copyright Gheorghe Laura
Toate Drepturile Rezervate.
15.01.2024

Sursă fotografie: arhiva personală

 

 

In Your Presence, Eminescu

 

The Romanian language is holy,
The great tit is singing about love,
We’re seeing nature’s beauties clearly,
We’re adding a page in the book of life.

The poets are paying a humble homage to you,
All Romanians are cherishing you in their heart,
United we are through language and culture,
We’re learning lessons from your literary works.

Copyright Gheorghe Laura
All Rights Reserved.
January 15th, 2024.

Photo downloaded from the personal archive.

Citeste mai mult...

Nu, domnul Eminescu, nu a plecat

 
Nu,
Domnul Eminescu,
această minune de om simplu,
golit de suspine,
nu, nu a plecat.
Este cu mine.
Ne întâlnim în fiecare zi.
Zâmbește amar citindu-și numele pe cotoarele îngălbenite ale cărților.
-Eu, am puține cărți în comparație cu dumneata, îngân o scuză,
mă umplu de toată rușinea.”
El îmi zâmbește liniștitor.
Nu se răstește la mine, cum face lumea.
Dimineața ne bem cafeaua împreună.
Este fermecător, dar
nu, nu ne tutuim;
stăm fiecare la masa sa.
El învață adevărul despre viață,
despre cât este de oarbă voința de a trăi.
Citește despre nefericire
din călăuzitorul său Schopenhauer,
eu, rămân fără aer.
Sorb din mers câte un vers.
Simt, ca și el, pe pielea mea cât este lumea de rea.
Sub divinul ceresc, suferințele noastre îmi par că se împletesc.
” - Nu, actorul pe scenă vieții nu moare, joacă un rol!
se înfurie el ușor, împingând călimara într-un colțișor.
Până și în prezentul meu, în singurătatea lui e plin de viață.
E un soare strălucitor,
nefericitul fără noroc, aici pe pământ.
Căutând liniștea interioară scrie mult,
dar nu vorbește despre el;
este discret.
Fără să-mi dea de știre, după prânz dispare pentru două, trei zile.
Se retrage în căsuța din Țicăul de sus Nr.4 în bojdeuca unde se nasc povești.
Ce nemaipomenită prietenie a fost!
Îmi povestește ” bucata de humă însufleţită din Humuleşti”.
Ar așterne pe hârtie niscai povestioare, de dragul bădiței Mihai.
Eu tac.
Bădița se uită duios la boțul cu ochi care
nici frumos, nici cuminte, nici bogat n-a fost,
doar născocitor de fermecătoare povești.
Apoi fug împreună în Târgușor să trăiască altă viață, în altă lume.
Se tăvălește prin iarbă, glumește cu hâtru de Creangă,
le cântă lăutarii cu foc.
Și el cânta. Are un glas fără asprime în el.
De la vocea sa se încălzea încăperea, zarea se încingea,
viorie devenea, îngerii dansează după vocea sa;
până și cerul era străbătut de un fior.
Parcă lumii, și mie, zâmbește molipsitor.
Nu, el nu a murit.
Seara se plimbă singuratec prin Copou.
Sub teiul care-i ninge cu floare urma o așteaptă pe ea,
pe Veronica, muza și iubirea,
hrana celor mai bune momente din viață.
Golit de suspine se întoarce la mine.
Noaptea fumăm.
Ca turcii fumăm; mai ales el în vreme ce privește spre lună.
Eu, o străină, îi spun noapte bună.
Încerc să adorm visând la un vis frumos;
la steaua venită mult înaintea mea pe lume.
El, rămâne cu privirea ațintită în gol toată noaptea.
Îl prind zorii
ca dus așa, într-o călătorie, din care
în fiecare dimineață se întoarce ”băiet fiind”
să cutreiere păduri,
iar eu nici nu îndrăznesc să pășesc pe urmele lui,
să nu i se sperie umbra.
Nu,
această minune de om simplu,
golit de suspine,
nu, nu a plecat.
Este cu mine.
Citeste mai mult...

Tarana Turan Rahimli

SOT ISHTE DITA E DHJETË


Nuk marr dot frymë, zot,
Kam një nyjë në fyt.
Dhjetë qytete të gëlltitura nga toka,
Sot ishte dita e dhjetë.

E tokave që janë rrënuar
Duke vajtuar mbi të motër.
Të bardhët ecin në re
Osmani, Katedrale.

Shembje në Gaziantep
Një kështjellë dy mijë vjeçare.
Kush do të kishte thënë Mali i Dritës
Gjysma e rrugës në dy vende?!

Në Afshin nga ugult
Ashabi-prangat u zgjuan.
24 ouch qafë
Kanceri i tij është lyer me gjak.

Gjyshërit e mi për njëqind vjet
E ngriti ngadalë,
Adıyaman ka rënë,
Betoni, guri mbeti në tokë.

Kahramanmara i Madh ş
Tani sapo ra në tokë.
Vetëm se foshnjat kanë vdekur
Dhe engjëjt u turpëruan.

Mbetur nga periudha e parë e tuncit
Historia është vendosur në Hatay.
Në mjegullën e pluhurit që ngrihet
O Zot, ai u fsheh dhe humbi.

Kurrë nuk kam parë një dhimbje të tillë
Që një mijë vjet më parë
Në përrallën e bilgamusit
Adana që e mori emrin.

Liqeni i peshkut gjendet në mjegull
Në Shanlıurfën e madhe.
Pey ğəmb ərl ər şəh əri
Zemra ka shumë dhimbje.

Malatya, Diyarbakir –
Gjurmë gjaku në çdo gur.
Isgandari është nën ujë,
Ai është një pastrues deti.

Ju dogj gjoksi, moj Turqi,
Ku ishte një luftë.
Sa mizor është fati
Ju e keni zotëruar luftën tuaj…

Ai që nuk lë gur
Unë do të vdisja për gurin tënd!
Ajo që nuk i thahet syri kurrë
Do të isha viktimë e moshës tënde!


15.02.2023.


Përkthyer në shqiptare nga:  Gjin Musa

Citeste mai mult...

Zemfira Maharramli (Azerbaijan)

IT IS A SMALL WORLD, AFTER ALL

Aghgul sat on the sofa, leaning against small mattress felt unburdened. It was Sunday and she didn’t go to work, she's busy around the house all day. She cooked, cleaned the house, and tired a little bit. The fridge didn’t work, so they called the repair person home in the morning.
The beginning of February was harsh. Hard frost of the grey month gave no rest. She didn’t even think to go anywhere with her family and find a place to enjoy. Despite the whim of the weather her daughter Gunel and son Azer were on their way to visit their fellow students who were in the hospital.
It was already midday. She opened her cell phone which was quiet since this morning. She was just starting to look through the news on social media.
“Oh my God, there’s a lot of stuff on the Internet right now!” she whispered.
In this cold northern city she’s been living in since long years, she was highly sensitive and responsive to events and people around her, and tried to understand everything or to follow somebody's example. When she lived in her native country she went to Russian school and now, knowledge of Russian made her feel better. She had received her higher education in Moscow called “a big village” by the people of former republics during Soviet times. She was married to a fellow villager who also studied at a university in the capital. They had two children, her husband was a university teacher. But she herself worked in a literary publication in Moscow.
Somehow they got used to the life of a strange city, but they were missing their native land and sometimes they come to the village. Maybe living in a strange country made Aghgul a poet. So, she kept writing gentle poems, harrowing lyrics about Motherland. His poetry appeared in newspapers and magazines, she was known by her signature.


Aghgul heard the doorbell ring and her dreams flied away. “It must be the master” she thought. She was usually right about her guess. She walked up to the door, and looked through the peephole of the door.
“Who's there?” she asked and opened the door without waiting for an answer.
A man of about forty-forty five, in a black jacket entered the room. By removing boots that were wet from the snow, he asked:
“Did you wait for the repairman?”
When he heard “yes” he put his iron box on the floor and gathered the courage to speak to her.
“I am so sorry that I'm late, that was snow became heavy, and frost too…and buses, it was like they'd been vaporized.”
His cheeks were red from the cold. Stretching his cold hands, he added:
“Let me see the fridge!”
He followed her and walked into the kitchen. Aghgul turned to her husband who was reading newspaper, said:
“This is our repairman, just came”, she opened the fridge, then added:
“It doesn’t work since yesterday! It doesn”t almost freezes”.
“They say that the best blaze brightest when circumstances are at their worst,” said her husband, checking the master out through his glasses. Then he came up to him, added:
“My name is Sarvar. Our neighbors and my workmates call me Sasha”
“And I’m Dmitri, just Dima”
They shook hands.
“It must be freezing out. It's a winter with storm, complete with violent wind and snow...with icicles. We just get fed up with them… We won’t be able to get used to this cold, even though we’ve been here a long time. How good our heat is! I mean our homeland – Azerbaijan!”
The master’s attention was at the owner of the house, though he opened the lower part of the fridge, and then assembled it. Dima liked this grey-haired and welcomed man, his Russian dialect was a little bit felt, but it seemed good to him. He also paid attention to their talks in their native language sometimes. And when he heard the word “Azerbaijan” he only turned back for a second and stood up, saying in Azerbaijan:
“I love your country too. Baku is my home town, too”
The husband and wife looked at him with surprise and they asked how he learned the Azerbaijani language. Dima sighed and thought for a while. Then he said:
“It is an old-fashioned talk. It’s connected to the story of my childhood”
He finished the repairing and packed his things into the box. Aghgul brought cups of tea. They invited the master to the table.
“You should drink tea with lemon and jam in a snowy and frosty weather like this,” said Aghgul. “That's a totally different taste”.
All three were just speaking in Azeri language. Dima started to tell them his life story, it seemed he was so close to this kind and sincere family.


“Most of my best memories of growing up are from this place. They are so alive now. I was at a children’s home in Ufa. I was in this house from an early age. I kept looking at the door and waiting for someone, even though we were surrounded by very nice and so eloquent nannies and educators. When I was six or seven years old, I was thinking: when will at last this sad heavy metal door open? When will my parents come to me? Alas! As a child, I realized that it was impossible to realize my dream.
Every time I asked what and why my parents wouldn”t come, they cheered up me and I have been told:
“Your parents will come for you some day, get you back home.”
Dima looked at an uncertain point and kept quiet, then continued:
“Months and years have passed by, but that snub-nosed Russian child was looking forward to the arrival of someone and languished in the waiting for parents, like those abandoned and forgotten children around him. Though we were full sometimes they treated us like an animal. They called us “orphans” or “skag” and “rogue”. It was hurting us. We haven’t understood these phrases since we were little, but we knew that they were bad words and more or less when we realized it, that was a hard blow for us.
A bit later a boy Ruslan by name had been brought to our sorrowful house. He was a pretty child, but a little gruff and didn't light up. Seeing him so sad employees of the orphanage as well as children tried to cheer up him. I felt sorry for Ruslan too, and I used to cheer up him, I almost forgot about my grief.
One day I walked up to Ruslan and hugged him, and patted him on the head. I said:
“Can we please be friends?” He got fragile and started to weep. To calm him down was impossible. Our nanny Aunt Manya came up to us and she warned me not to ask him anything. “Because if you ask him anything he starts to cry.”
Later we heard that this poor boy has no father, no mother. They both died in a car accident. When I heard about it I had weeped myself. I cried for Ruslan, even though I didn’t have any idea of my parents either. I often asked myself:
“How does he take this terrible loss? How can you forget your parents that you know and love? This pain is intolerable!”
Turns out it was true, his parents died in a car accident when they visited their relatives living in Ufa. So, Ruslan had to come here to stay with us when he was orphaned.


That was a long time ago, but as if she’d seen this painful tragedy with her own eyes, and Aghgul used to enquire Dima about everything.
“You must have been really very little, helpless, right? Probably you didn’t know it was time to teach you to forget all your grief, at least partially. Everything needs time. Well, and what was the fate of your friend Ruslan?”
“Our greatest dream was to live among our families. Our unapproachable dreams never left us. It was already time to go to school. We were taught and studied well. My friend learned Russian and I learned from him Azeri language. When we were ten years old Ruslan and I decided to run away from the orphanage. It happened like this: after many years Ruslan’s uncle Niyaz in Ufa found out that he was at orphanage, he had come to orphanage.
After an interview with Ruslan, his uncle gave him his address and that kind man even offered to live at his house.
The next day after a walk in the yard without warning anyone we went outside and left the house. It’s a good thing we left a letter and indicated where we were going. Before that, Ruslan told me he couldn’t go anywhere without me, and I couldn”t let him stay alone, he was my best friend and he's also a friend in need.”
And somehow, in that moment, something changed for her and Aghgul felt so sad, she just couldn”t handle it for a second. All three of them were sad. All's well that ends well, it's better late than never, they felt confident in their future, uncle Niyaz met them warmly.
“The late Uncle Niyaz loved us, raised us and gave us a chance to survive. Due to his blessings we have been brought up”. Dima used to turn the next pages of his life story. “We never forgot his wife’s concern for us. Aunt Masuma took care of us like a mother. Ruslan studied, received higher education, he is now an economist engineer. And I graduated from vocational school for the specialty of the repairing on household appliances.”
When we were teenagers and young we have visited Azerbaijan many times together with Uncle Niyaz. Baku is so beautiful! How I loved your language! I have even taught my son your language.”
When Aghgul and Sarvar found out that these friends in need were married and living and working in Moscow, they were happy. At this point, Dima stood up and said:
“Well, I should go, first to the hospital, and then home. For three days now, my son has had surgery”
At that time Gunel and Azer entered the house, they were smiling and very joyful. And her cheeks went red, she was like a snowbird, her hair was pure white from the snow. Gunel was delightful and told her mother happily:
“I never imagined that my classmate Igor was so good at Azerbaijani”. Then she saw her father and mother are going to say goodbye to a guest, said:
“Iqor told me that it was his father who taught him our language”.
Upon hearing these words, the guest was excited and joyfully asked in a trembling voice:
“What did you say? Igor is your classmate? Did you go to the hospital? Emergency section?”
Gunel shook her head, that meant “yes’.
“He is my son!”
Everyone was frozen, looking at each other with wonder.
It is a small world, after all!

Translated into English by Kamran Nazirli

Citeste mai mult...

Pe vremea când eram copii

 
Mai știi...
pe vremea când eram copii
vântul era vrăjitor; dădea nume caraghioase copacilor,
nu asculta de nici o bunică,
nu tremura înaintea nimănui de frică,
era tot timpul singurel, nimeni nu se juca cu el.
Pe atunci,
toate ierburile îl aveau pe vino-ncoace;
păpădia abia mai ținea în frâu herghelii de noroace,
mușețelul rănile drumului vindeca
și pe-a noastre dureri, ca din senin le lua,
colțurile colțuri nu mai aveau,
puii rătăciți nu erau,
erau câteva păsări fugace ce alergau încolo și-ncoace
cu bucăți de toamnă în cioc.
Doar șerpii aveau venin, oamenii îl cunoșteau prea puțin.
Împreună cu moșii, trandafirul și iasomia trăiau;
ei îi hrăneau, ei îi îmbrăcau,
noi îi chemam adesea la masă să le spunem ce mai e nou pe acasă.
Ne purtau în vremurile acelea visele în palme mereu.
Știam unde este Dumnezeu,
iar bătrânii nu aveau ani;
așa erau ei mărunți, gârboviți, diafani cu barbă de nea
și tare bine le mai stătea așa
mai ales când amăgeau un dor
cu o poamă uscată în pod sau pe cuptor.
Ziua avea un pumn de ore mai mult decât noaptea;
le împărțeam cu dărnicie în stânga și-n dreapta
și tot mai rămâneau câteva să construim o poveste
din care nu lipseam noi, ei și toți ai noștri
pe sub magică stea.
Noaptea se făcea mică, mică cât un degetar,
o punea bunica pe inelar în timp ce bunicului ciorapii îi cârpea.
 
Pe vremea aceea, când eram copii, vara
pe fiecare în parte ne hrănea
cu un sân de cireșe mari cât inima boului și tot nu ne sătura;
fiindcă avea atâta treabă,
de nu-și vedea capul până toamna târziu.
numai după miezul nopții se culca,
pe când noi ne grăbeam să creștem
cu singură grijă ce o aveam, să iubim.
În vremea aceea candela
niciodată nu obosea să lumineze
pe lângă etamină brodată cu fir de mătasă,
de unde tot tânără și frumoasă,
Maica Domnului, milostivă, pentru noi se ruga
și toți de la mic la mare eram iertați din mila Sa.
Pe atunci nu știam să împodobim bradul de Crăciun,
doar crengi uscate de prun,
dar știam cu ochii închiși Tatăl nostru
și toate tainele rugăciunilor complete.
Poate de aceea
întunericul nu-și găsea loc în suflete,
iar privirea ne era numai sărbătoare...
și peste noi ningea, ningea numai și numai cu floare
de mălin, de măr și cireș,
dar cele mai gustoase erau florile de salcâm.
 
Citeste mai mult...
LIJEPO JE KAD SE ŽIVI
 
12347988694?profile=RESIZE_400x
 
Lijepo je ,dvoje ,
kada se vole,
kad bistra rijeka ,
uliva se,
u čisto ,more
Lijepo je,
kad ,
zle krvi, ni za malo ,
nema
Kad ljubav,
vječita je, tema
Lijepo je,
kada se živi,
kad imaš čemu ,
i Ti da se ,diviš
Da zaplačeš ,
a da se ,
ni za trun,
nikog ,
ne zastidiš
Pred Bogom
i svijetom cijelim
Ljubav prava
ni s kim se ne dijeli
 
 
***
 
Svi smo nekad
povrijedjeni bili
Istinu bolnu od
drugih krili
Svi smo nekad
suze brisali kradom
A hodali nasmijani gradom
Da svi misle,sretan je
a on u glumi ,spretan je
Da svi kažu,vidi ga
život njegov divan je
Nećemo sve otkrivati...
 
 
NIJE MOJ PROBLEM AKO BUDEŠ SAM
 
 
Kad tad kad tad
Ti ćeš istinu znat'
A ja odlazim sad
Kad tad kad tad
ti ćeš istinu znat
vjerna sam bila Ja
Kad tad kad tad
stići će te kajanja
nestaće sva nadanja
Kad tad kad tad
vidjećeš da postoji sudbina
Gdje ću biti
Ko zna tad
Nije moj problem
ako budeš sam
 
12347983267?profile=RESIZE_710x
 
Citeste mai mult...

Ah, ce ger cumplit

Ah, ce ger cumplit e-afară!

Fulgi mărunți din cer coboară.

Eu, desculță pe covoare

Mă arăt plină de soare.

 

În căldura mea din acasă

Îți ofer un loc la masa.

Reci fiori îți trec prin trunchi,

Mă și vezi pe-al meu genunchi...

 

Fug. Dau zor să pun de ceai,

Tu, ce-ascund în sân ocheai.

Eu, miros a scorțișoară...

Tu, a ger cumplit de-afară.

 

Îți dă ghes un gând întruna

Peste trup să îți treci mâna.

Ochii-ți fug pe sub mătase;

Mă dezbraci până la oase.

 

Coapsa-mi netedă, e-un chin,

Te îndeamnă să-mi ceri vin.

Nu-ți las timpul să te dumeri

Și din zbor te prind de umeri.

 

Pe sub bluza albă spumă

Sânii-mi tremură; nu în glumă

Ba de-a dreptu-mi zici, așa

Nemilos, de ce m-ai vrea.

 

Orb de lacom, fără frică,

Muști din gura mea piersică.

Eu te cert fără cuvinte;

Sorbi din ceai; ah, ce fierbinte!..

 

Dar, ce ger!!! Iar eu, ce fiară!

Cum pot să te dau afară

Când în piept încă îți zburdă

Iezii, ca în primăvara crudă?!

Citeste mai mult...

În zâua de Bobotează

 
(Acest text este o satiră și rog să fie tratat ca atare!)
 
-Vrei să dorni pân’ la aniază?
Strigă tata. -Taci, că-s trează.
-Bate clopotu’, măi fată,
Te grăbește, ieși pi poartă!
Chioară încă de la somn
Mă dau jos din pat, domol,
Și-apăi, pun la hăini pi mine
Ca sâ-ni șie cald și ghini.
La culori nici nu mă uit
Și pestriță, așa cum sunt –
Sper tata să nu mă prindă -
Mă privesc iar în oglindă.
-Hai, odată!... Ti boiești?!
Doamne Sfinte, mă uimești,
Zice tata cruci făcând,
Mă bagi, fată, în mormânt!
Eu, di loc nu-l bag în samă,
Că-i așa, un fel de mamă,
Care pentru tăt mă-mpunge,
Da’ mă iartă apoi, și plânge.
Peste buze dau roșeață.
Cremă Nivea-ntind pe față,
Arcuiesc cât pot sprâncene,
Dau cu negru pe la gene,
Iar la gât îmi pun mărgele.
Ptiu, nu-mi fie de deochi,
Tare-s frumușâcă, foc!
Când să zâc e gata fata,
Îl aud oftând pe tata:
-Fatăăă, încotr-o apuci?!
Mergi la slujbă, nu la bâlci.
Doamne, uită-te la ea,
Ce pupăză-i, fata mea!
-Tată, tăt mă cicălești la cap…
Și de gura lui să scap,
Chiar de nu-s cucernică,
Zâc: Mergem la biserică?!
 
Slujba, o fost ea, frumoasă,
Dar lume...mai mult pe-acasă.
Popa, o țâră încruntat,
Din priviri ne-a numărat;
Nu-i ieșeau la socoteală
Credincioșii de-astă vară.
”-Buni și-atâți, a murmurat,
Domnul fie lăudat!”
Tata, tremura ca varga;
I se-nvinețise barba.
Frigul da să mi-l îmbuce;
Abia mai făcea o cruce.
Necuratul, lucru rău,
Băgat în sufletul meu
Mă-mpungea înspre ocară
Pentru frigul de pe-afară.
 
Lângă-un megieș m-am dat.
Gerul, un holtei nerușinat,
Făcând roată prin mulțime
S-a lipit taman de mine.
În samă n-am vrut să-l bag,
Că de el nu-mi era drag,
Însă, atâta mă-nghiontea...
Când de obraji mă ciupea,
Când de trup mi se lichea;
Pân’ mă strânse de mijloc
Strașnic și cu-atâta foc,
Să-mi dau sufletul, pe loc.
-Ți-oi fi dragă, i-am șoptit,
Dar sî știi, eu am iubit!
Rușinat, m-o slobozit
Din strânsoare, și-apoi iară
M-a-nșfăcat de subsuoară.
Și-uite așa prins-am să joc
Sârba tot pe loc, pe loc.
 
Am răbdat pân' la sfârșit;
A dat Domnu’ de-am primit
Și anafură și-aiasmă* –
Să ne-ajungă hăt...la toamnă.
Printre rugi, printre iertări,
În doi timpi și trei mișcări
Am făcut noi calea întoarsă
Zgribuliți până acasă.
Câinele lătra la poartă.
Nici un fir de foc în vatră.
Prin odăi, nestingherit,
Circula un frig cumplit,
Iar pe-afară, măi băiete,
Geru’ vânăt crăpa chietre!
-Ia, măi, fată și notează,
Spune tata, că ești brează,
Ăsta ger de Bobotează!
-Am să scriu, dar altă dată,
Acu-s bocnă de-nghețată.
Pune, bre, un jin la fiert;
Rău mă ține un-junghi în chept...
Șî, nu cumva să mă împingi,
Că mă sparg; ai să mă strângi
De pe-aista covoraș
Cu mătura pe făraș. Hapciu!
Pune, mai bine,-un rachiu!
Citeste mai mult...

Toate fetele oftează

În ajun de Bobotează
toate fetele oftează.
Plâng cele nemăritate,
dar și babe deocheate.
Arză-l, Doamne, lemn de soc
iarăși n-au avut noroc
și-alea tinere sfioase
și-ale babe mai gingașe;
a trecut anul și toate
au rămas nemăritate!
 
Iaca, mi-o zis o mătușă,
dacă vrei flăcău la ușă,
chiar acu, de Bobotează
fată dragă, să stai trează.
Să snopești jaru-n scântei
să ai parte de holtei,
inimioara să-i scânteie
din dragoste să te ieie.
Cu un pieptene de os
păru-ți netezești frumos
în oglindă să-ți apară
chipul mândrului, pe seară.
Din mănunchiul cu noroc
rupe-un fir de busuioc;
când o fi de adormit
să-l visezi pe cel ursit.
Pui pe inelar mătasă
să-ți șadă drăguțu-n casă.
Să așezi în prag mărgele
să calce popa pe ele,
să ai parte de noroc
cât șiragul la un loc.
Să mănânci turtă sărată
flăcăii să-ți șadă-n poartă.
De zdroghești în foc cărbunii
dau năvală toți nebunii.
Scuipă, fată, în cenușă,
doar nu vrei un drac la ușă!
Tăt pe noapte, când e lună,
de-i omăt, ori de e brumă,
despuiată ieși digrab
să numeri parii la gard;
dacă paru-i sănătos
vei avea ursât frumos.
Dacă paru-i găunos
ăi avea parte de-un moș.
Dacă, ptiu, mai iei și-o trântă
ți-ai pus pirostrii; faci nuntă!
 
Aoleeu, era să uit,
azi nu dai cu împrumut!
Deci, dacă-o veni vecinul
să nu-i împrumuți ceaunul,
nici lâna la scărmănat!
Să stai moartă, întinsă-n pat,
că te-o râde apoi tăt satul
și-ai gătat cu măritatul.
Citeste mai mult...

Sin tí de Dimarys Aguila, Cuba

Sin tí
 12345689469?profile=RESIZE_400x
 
Minutos, hora infinita
sin tí mi noche se queja.
Sin tí, mi noche desteja
donde la estrella tirita.
Sin tí, mi silencio grita
cual eco de caracola.
La noche crece, se enrola,
voy creyendo que amanece,
cierro los ojos, padece
el alma trémula y sola.
 
 

Fără tine


Minute, oră infinită,
Fără tine, noaptea mea plânge.
Fără tine, noaptea mea nu se împlinește
acolo unde steaua tremură.
Fără tine, tăcerea mea strigă
ca ecoul unei scoici.
Noaptea crește, se rostogolește,
Cred că se face ziuă,
Închid ochii, sufletul meu
sufletul tremurând și singuratic.

 

În românește de Trandafir Sîmpetru

 
Citeste mai mult...

Risipiri

Din sărutări atât ai risipit lăsând uscată gura,
Deoparte pentru mine tu nu ai pus niciuna.
Una măruntă să îmi fi dat din zbor în fugă
De saț să-mi fie ea, de sete să-mi ajungă.
 
Și-atâtea calde îmbrățișări în van ai risipit…
Pe mine nici cu una rece tu nu m-ai pedepsit.
Gândind că-s vrednic le-așteptam pe braț să te ridic,
Dar tu le-ai dat în strânga și în dreapta pe nimic.
 
Tu prea puțin îmi scrii și nu mai spun de rar;
Îmi umpli cupa sufletului cu tot mai mult amar.
Eu tot amân, amân cât pot de mult deznodământul,
Îți caut împăcarea și te păzesc în somn cu gândul.
 
Cu mine să nu-ți mai faci păcat, iar eu părere,
Cu altă floare te-ai dus în cer în luna ta de miere.
Te cert în gând cu patimă, scrisori scriu furibunde.
O, dacă ai răspunde c-un rând de-colo, de niciunde,
 
Ar trece amărăciunea dureroasă într-o clipă;
Nu aș mai ține minte de toate câte ai făcut risipă!
Citeste mai mult...

Mujer a diario Dimarys Aguila, Cuba

Mujer a diario
12344453865?profile=RESIZE_400x
Tropieza la mañana al conocerle,
edita el orden, paz de cada día,
con un sorbo en la taza y su rutina
y un pedazo de pan para la leche.
 
Monocorde levanta las paredes
si se asoma la inercia en su capricho,
huellas hay de zapatos por el piso
de un cuerpo secuestrado por tu semen.
 
A la noche devuelve las ojeras,
que le tiñen de párpados los negros
e insomnes aves de las lunas llenas.
 
Sus ojos por gastados y maltrechos,
bien descansan debajo de las cejas,
si vuelven donde mojan lumbre y sueños.
Citeste mai mult...
SILVESTARSKI NOKTURNO
 
12344401655?profile=RESIZE_400x
 
 
Ostarih
A s tobom sreću ne doživjeh
Ostarih
A s tobom ne pronađoh mir
 
Godine me stigle u tri skoka
Kroz nevolje crne zle
Život prođe kao treptaj oka
Ja ne saznah da l' još voliš me
 
Nestala si bez traga i glasa
Tko zna s kim i gdje
Možda za me ne osjećaš ništa
A meni si bila sve
 
Ostarih
A moje misli k tebi lete
Sve zaboravljam al tvoje ime ne
U samoći usred puste sjete
Još ponavljam nježno: "Volim te"
Citeste mai mult...

Arrancando enero de Dimarys Aguila, Cuba

12344039265?profile=RESIZE_400x
 
 
Arrancando enero
No sé si vuelva a diciembre
con este frío de ayer,
no sé si vuelva a comer,
o en enero me enseptiembre.
Sin el pavo de noviembre,
sin aquella noche buena,
sin el puerco, sin la cena,
sin Halloween, sin la escoba,
aún me queda la joroba
y al bolsillo le doy pena.
Citeste mai mult...

The Wood Dragon

Stands silently on the windowsill
Of the humble woodcarver’s room
Watching the cherry trees bloom,
Wishing to not always stand still
And gambol around in the sunshine.

Gets his wish granted by The Almighty,
That advises him to not be all high and mighty,
But to be kind and wise like his creator
And never lower himself at the level of a tormentor
On his quest to find his purpose in the world.

As each grain of sand from the hourglass
Slowly flows, he becomes top of the class
In the school of life without forgetting His advice
To never be tempted by the demon’s device
To stain himself with worldly delights.

Helps the family business thrive,
Guides the brave souls that strive
To make the world a better place,
Where all will live life at their own pace
Without being forced to make hasty decisions.

Copyright Gheorghe Laura
All Rights Reserved.
October 7th, 2023.
Photo downloaded from the internet.

 

 

Dragonul de Lemn

Stă liniștit pe pervazul ferestrei
Din camera cioplitorului de lemn umil
Observând cum cireșii înfloresc,
Vrând să nu stea mereu nemișcat,
Ci să zburde prin curte în lumina soarelui.

Atotputernicul îi îndeplinește dorința,
Sfătuindu-l să nu fie semeț și arogant,
Ci bun și înțelept asemeni sculptorului
Și să nu coboare niciodată la nivelul unei asupritor
În căutarea propriului țel în lume.

În timp ce fiecare grăunte de nisip din clepsidră
Curge încet, el devine primul din clasă la învățătură
În școala vieții fără să uite sfatul Lui
De a nu se lăsa ispitit de uneltirea demonului
Să se păteze cu plăcerile lumești.

Ajută afacerea familiei să prospere,
Ghidează sufletele îndrăznețe care se străduiesc
Să facă lumea să fie un loc mai bun,
Unde toți își vor trăi viața în ritmul lor
Fără să fie forțați să ia decizii pripite.

Copyright Gheorghe Laura
Toate Drepturile Rezervate.
07.10.2023
Sursă fotografie: Internet

Citeste mai mult...

Comuniunea de iubire și viață a oamenilor cu Dumezeu în Duhul Sfânt

Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos (Crăciunul) este o sărbătoare creștină celebrată în fiecare an la 25 decembrie, după stilul nou, în calendarul gregorian, sau 7 ianuarie, după stilul vechi, în calendarul iulian. Ea face parte din cele 12 praznice împărătești ale bisericilor de rit bizantin.

Acest Praznic luminos ne aduce o bucurie unică, o bucurie infinit superioară tuturor bucuriilor ce le putem avea în viața pământească.

Cât de tristă și fără de sens ar fi viața oamenilor fără Nașterea Fiului lui Dumnezeu ca OM!

Tradițiile și obiceiurile românești au o frumoasă și bogată istorie, se transmit din generație în generație, aduc magie, pace, duh. Cu timpul, acestea au fost îmbogățite. Din vechime, colindele, datinile de Crăciun au fost considerate o școală de virtuți morale, cu rolul de a consolida sentimentele de frățietate și de bună înțelegere. Colindul este tezaurul spiritual moștenit de la strămoși. Se spune că cei dintâi colindători au fost păstori. Aceștia, venind la peștera luminată unde S-a născut Iisus Hristos, bucurându-se de semnul divin, de cântările îngerești, au dus imediat vestea minunii în cetatea Betleemului.

Atmosfera de Crăciun se face simțită și în orașul Piatra Neamț, în Parohia “Sfântul Dimitrie Basarabov”, preot paroh, prof. Sorin Amariei Cosma, președinte fondator la Cantina Socială “Hrană pentru suflete.” Pentru întreaga misiune desfășurată în parohie, părintele profesor a primit distincția “Crucea Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv”, înmânată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în data de 9 aprilie 2023 la slujba de Florii pe care a oficiat-o, a sfințit clopotnița parohiei și altarul de vară din curtea acestui nou lăcaș de cult. A mai primit o distincție mitropolitană “Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei”, pentru meritele deosebite aduse bisericii, ca părinte paroh la Parohia Homiceni-Neamț, pe 21 iunie 2020, în Duminica Sfinților Români, cu prilejul resfințirii bisericii la Homiceni.

 Anul acesta, la Nașterea Domnului, părintele profesor a sărbătorit cei 9 ani de la preoție (dată hirotonire: 25 decembrie 2014), împreună cu minunata familie, enoriași, colindători, în Parohia “Sfântul Dimitrie Basarabov”, aflată în comuniune liturgică și cu celelalte biserici autocefale.

Am avut onoarea de a-l felicita, după sfânta liturghie la care am participat cu bucurie, a doua zi de Crăciun, onorând invitația, cu un colind străvechi, bun și sfânt, cules din Bucovina, în anul 1987, alături de Corul psaltic “Sfântul Gheorghe Pelerinul.”

O surpriză frumoasă, în deschiderea programului, a venit din partea părintelui profesor Sorin Amariei Cosma, care a recitat cu sensibilitate și profunzime din lirica eminesciană, poezia “Rugăciune,” a oferit enoriașilor, colindătorilor, daruri, cărți cu Acatistul Nașterii Domnului, iar la sfârșitul programului, a avut loc o agapă frățească. Magia sărbătorilor ne-a cuprins pe toți, ca o familie împărtășind bucuria comună, în casa lui Dumnezeu, cu iubirea și pacea lui Iisus Hristos, încălzindu-ne sufletele la sfânta sărbătoare. Acolo unde este Duhul Sfânt, acolo este și Fiul- Mântuitorul însuși. “Căci Biserica este alcătuită din oameni (bărbați și femei) și îngeri, adică din pietre vii, cum spune Sfântul Apostol Petru (I Petru 2, 5), formând o casă duhovnicească si un popor agonisit de Dumnezeu (I Petru 2, 5, 9) care să aducă jertfe duhovnicești bineplăcute lui Dumnezeu prin Iisus Hristos și să vestească în lume bunătățile Lui. Și pietre vii ale Bisericii sunt toți aceia care mărturisesc dumnezeirea lui Hristos, adică pe Hristos Dumnezeu-Omul, Fiul lui Dumnezeu întrupat, ca odinioară Simon din Cezareea lui Filip, învrednicindu-se să fie piatra vie (Mt. 16, 16, 18), și care împreună să se zidească pe temelia Apostolilor și a proorocilor, piatra din capul unghiului fiind însuși Iisus Hristos ca să fie lăcaș și comunitate a lui Dumnezeu în Duhul Sfânt și plină de Duhul Sfânt, care este Duhul lui Hristos (Efes. 2, 20-22).”

 Vestitorii Nașterii Domnului au sosit din ajunul Crăciunului, după sfânta liturghie de duminică, elevii părintelui profesor Sorin Amariei Cosma, cu gingășie, cu vocile lor cristaline, au sensibilizat auditoriul. Strana ne-a încântat permanent cu răspunsurile psalmodice, de asemenea, cu frumusețea colindelor psaltice. În aceste cântări, dascălii și cântăreții de strană, au accentuat iubirea ca un nevăzut fluid, inexplicabil în slove, care unește toți creștinii. Astfel, prin muzică „viaţa omului se înseninează, inima îi este desfătată, iar întreaga fiinţă îi este încântată, transportată de pe pământ către înălţimile unde sălăşluieşte frumosul, binele, adevărul, Dumnezeirea”.

Așadar, cântarea este limba universală, prin care oameni din toate locurile și timpurile se înțeleg. Cântarea bisericească reprezintă haina pe care o poartă producţiile literaro-liturgice ale Părinţilor Bisericii noastre. „Ea nu este produsul simplu al ştiinţei muzicale, ci este produsul darului de sus ce a activat şi dirijat ştiinţa şi dispoziţia artistică a scriitorului de cântări... Ea poartă în sine pecetea insuflării de sus, având de tată pe Duhul Sfânt şi de mamă pe smeritul rânduitor, care şi-a însemnat numele în acrostih sau în capul poemului. Aşa se explică sfinţenia cu care ea a fost însemnată şi păstrată în vechile documente.”

Părintele prof. Nicolae Nicula, Facultatea de Teologie Ortodoxă București( Dumnezeu să-l ierte!) preciza că, trebuie să facem deosebirea între cântarea bisericească și muzica bisericească: „prin cântare bisericească înţelegem executarea întregului ritual, a melodiei, a ritmului şi a armoniei numai cu vocea omenească, iar prin muzică bisericească înţelegem executarea cu instrumentele de cântare sau cu instrumentele însoţite de voci.”

Luni, în prima zi de Crăciun, copiii din parohie, coordonați cu dăruire și profesionalism de părintele profesor Sorin Amariei Cosma și doamna preoteasă Ana-Maria Amariei Cosma, au adus bucurie, o stare de bine, amintindu-ne de calea pe care au mers magii, păstorii, pe urmele lui Hristos. Din acest cor fac parte talentații lor copii: Ioan-Matei și Daria Amariei Cosma.

Grupuri de colindători mici și mari și-au înălțat glasurile la unison, a fost comemorat părintele militar Cristian Robert Paraschiv, printr-un potpuriu de colinde, în interpretarea fiului, Iustin Paraschiv, un tânăr artist, talentat, multiplupremiat național și internațional, care ne-a reprezentat la “Vocea României.” Duetul Iustin-Ștefania a adus pe buzele celor prezenți, zâmbetul, liniștea, murmurul colindului gutuii din geam, pe versurile regretatului Adrian Păunescu, melodie de Nica Zaharia.

Despre artistul nemțean, pe care îl cunosc de la o fragedă vârstă, fiind prieteni de familie, soțul meu, cadru militar, vecini atunci, vecini acum, am scris în Revista Internațională de cultură, artă și literatură “Amprentele sufletului”, editura Editgraph Buzău 2021, la rubrica mea, ca redactor “Din harul lui Dumnezeu.”

Am început cu citatul lui Mark Twain, care-l motivează pe Iustin Paraschiv: “Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te-ai născut și ziua în care ai aflat de ce.”

Voi aminti din declarațiile făcute pentru revista noastră:”Sunt mândru de modul în care am evoluat, dar nu plănuiesc să mă opresc aici. Prima dată când m-am simțit cu adevărat conectat cu muzica a fost când am primit o chitară de la tatăl meu, care cu un an înainte să încep să cânt serios și cu vocea. Tata a cântat la chitară în perioada lui din liceu și, chiar și acum, mai ține minte o melodie pe care o cânta în unele seri când își reamintește de acea perioadă. Însă chitara nu a fost de ajuns, așa că, în urmă cu doi ani, am reuțit să-mi achiziționez o ukulele. Seamănă cu o chitară, dar este mai mică și are doar 4 corzi. Mereu am fost intrigat de necunoscut și să încerc cât mai multe lucruri noi…Cred că pentru a avea succes în viață, trebuie să încerci cât mai multe, trebuie să te cunoști, să știi ce te pasionează, să știi la ce ești bun. Puțini ajung în vârf doar prin școală. Important este să ai competențe practice, să-ți urmezi pasiunile și să știi să le valorifici prin muncă…În viața aceasta, vreau să ajung să pot spune că sunt împlinit. Până acum nu regret nici una dintre alegerile făcute și nici nu vreau să se întâmple în viitor. Nu știu scopul pentru care m-am născut, adică nu știu încă ce voi face în viitor ca să cred într-adevăr că Am reușit. Deocamdată îmi trăiesc prezentul și mă clădesc pentru mai departe. Singurul lucru pe care îl știu, este că vreau să fiu fericit și un om de succes. Fiecare zi trebuie luată ca o provocare să înveți, să încerci ceva nou.”

Sunt ferm convinsă că, părintele militar Cristian Robert Paraschiv, care veghează asupra familiei, din câmpiile cerului, i-a auzit colindele frumoase, sufletul tresaltă cu fiecare realizare a fiului care-i moștenește vocea, autenticul și talentul în arta scrierii, a picturii, graficii.

Fie-i somnul lin în veșnicie!

Cum OMUL este cununa CREATORULUI, cum un bun creștin este un bun patriot, un bun român, o dovedesc faptele. Am simțit cu toții căldura, lumina și bucuria Nașterii Domnului. Credința noastră ortodoxă și biserica sunt inseparabile.

Un An Nou prosper!

La mulți ani 2024!

 

Reportaj realizat de prof. Liliana Roibu- jurnalist, scriitor, corespondent internațional, redactor VOCEA LITERARĂ, redactor Ziarul Miorița USA, Sacramento

 

 

 

 

 

Citeste mai mult...

Dragi cititori și colaboratori prețioși,

Dragi cititori și colaboratori prețioși,
12343225258?profile=RESIZE_400x
 
          În această ultimă zi a anului 2023, ne-am oprit pentru a reflecta asupra succesului extraordinar pe care l-am experimentat împreună în acest an plin de realizări pentru Editura Scriitorilor Europeni și Liric Graph Romania. Cu bucurie și mândrie, am văzut operele noastre literare străbătând granițele și captivând inimile cititorilor din întreaga Uniune Europeană și dincolo de aceasta.
          Apreciem cu adevărat sprijinul vostru constant și pasiunea pentru literatură, care au fost sursa noastră de inspirație și motivație în fiecare etapă a călătoriei noastre editoriale. Împreună, am construit o comunitate literară solidă și vibrantă, care traversează frontierele culturale și lingvistice.
          Pentru a sărbători aceste realizări, vă invităm cu căldură să participați la festivalurile noastre internaționale din anul ce stă să vină. Aceste evenimente vor oferi oportunitatea de a întâlni și interacționa cu scriitori talentați din diverse colțuri ale lumii, de a explora noile noastre lansări editoriale și de a sărbători împreună frumusețea și puterea cuvintelor.
          În anul ce vine, promitem să vă aducem și mai multe povești captivante, să sprijinim talentele emergente și să contribuim la diversitatea și bogăția literaturii europene. Cu dragoste pentru cuvinte și pentru voi, cititorii noștri, suntem încântați să pornim împreună în această călătorie continuă a descoperirii și împărtășirii frumuseții literare.
          Vă mulțumim pentru fiecare pagină citită și pentru fiecare moment petrecut alături de noi. Sperăm că anul viitor va fi la fel de plin de reușite și de povești fascinante precum cel care se încheie acum.
Cu cele mai sincere urări,
 
 
Echipa Editurilor Scriitorilor Europeni și Liric Graph Romania
Citeste mai mult...

Christmas Has Come

 

Through the birth of the Holy Child,
The Holy Father’s only son that He sent
To guide the lost souls on the right path.
Let’s rejoice by joining the angels
In their joyful song about this wonderful news!
Reminding us to be warm-hearted and generous
Towards our parents, brothers and sisters.
Lighting the inner lamp that dispels the darkness
From our body, mind and soul, allowing us
To feel, think and see things clearly.
Adding a touch of magic into our hectic lives,
Helping grown-ups feel like children again.
Bringing us together once again, giving us a ray of hope
In the future that depends on our choices and actions.

Copyright Gheorghe Laura
All Rights Reserved.
December 25th, 2023.

 

Photo downloaded from my personal album. 

 

A Sosit Crăciunul

Prin nașterea Pruncului Sfânt,
Unicul fiu al Tatălui Ceresc trimis
Să ghideze sufletele pierdute pe calea cea dreaptă.
Să ne bucurăm alăturându-ne îngerilor
În cântecul lor vesel despre această veste minunată!
Aducându-ne aminte să fin binevoitori și generoși
Cu părinții, frații și surorile noastre.
Aprinzând lampa interioară, care înlătură întunericul
Din trupul, mintea și sufletul nostru, permițându-ne
Să simțim, să gândim limpede și vedem lucrurile clar.
Adăugând puțină magie în viața noastră agitată,
Ajutându-i pe adulți să se simtă din nou copii.
Aducându-ne împreună din nou, oferindu-ne o rază de speranță
În viitorul care depinde de alegerile și faptele noastre.

Copyright Gheorghe Laura
Toate Drepturile Rezervate.
25.12.2023

 

Sursă fotografie: arhiva personală

Citeste mai mult...

Poezii de Violeta Kadriu, Kosovo

12335460082?profile=RESIZE_400x
 
KACAVJERRË
 
Athua çfarë do t’ na sjellë
ky rrebesh me shi,
athua çfarë do t’ na mbijë dielli,
sivjet në këtë Tokë,
të gjithë po rrimë kacavjerrë,
duke shpresuar, tmerruar, si lubi,
çfarë do t’na sjellë kjo e re
"Virus njerëzish e virusesh Epokë"?!
 
 
MOS E BËN ORËN ME TIMEN
 
 
Mos e bën orën me timen
nëse s'të rrah zemra si mua,
nëse të vërtetën gjithmonë s'e thua!
Mos e bën orën me timen
 
nëse s'krenohesh me të parët e tu,
nëse të mira për ta nuk thu'!
Mos e bën orën me timen
nëse mendon tjetrin në kurthë ta vësh,
 
dhe terrin në vatër t'ia lësh!
Mos e bën orën me timen
nëse je armik i punëtorit,
nëse mendon ta vrasësh vëllanë
 
e ta thyesh besën e malësorit!
Mos e bën orën me timen
nëse gjuhën e nënës varros,
e të huajën e ngre në qiell, ndër yje, hënë e diell!
 
Mos e bën orën me timen
se saktësisht orën s'ta tregon,
nëse vëllanë si sytë s'e don!
 
Mos e bën orën me timen
nëse kur s'është për të kënduar bilbilin dëgjon,
nëse kur s' ke liri për të s' lufton!
 
Citeste mai mult...