Toate postarile (1380)

Sortat dupa

Sfinte Gheorghe (2)

Cavaler cu inimă de leu,
Soldatul lui Dumnezeu,
Nu ne părăsi în situații grele,
Întărește-ne să înfruntăm relele.

Credința ai păstrat-o neclintit,
Deși umbrele te-au chinuit.
Multă suferință ai îndurat,
Pe Domnul în suflet l-ai păstrat.

Ghidează-ne pe calea cea dreaptă,
Să ne devină mintea mai înțeleaptă,
Vederea cândva încețoșată mai clară,
Relația rațiune – emoție armonioasă.

Copyright Gheorghe Laura
Toate Drepturile Rezervate.
23.04.2024

Sursă fotografie: internet.

 

Saint George (2)

O lion-hearted knight,
Soldier of the Lord,
Don’t abandon us in our hour of need,
Strengthen us to face evil.

You kept your unshakeable faith alive
Despite being tortured by the shadows.
You endured great suffering,
You kept Jesus within.

Guide us on the path of righteousness,
Help our mind become wiser,
Our once blurry vision to become clearer,
The reason – emotion relationship harmonious.

Copyright Gheorghe Laura
All Rights Reserved.
April 23rd, 2024.

Photo downloaded from the internet.

Citeste mai mult...

ROMÂNI CU CARE NE MÂNDRIM

 

Duminică, 31 martie, când natura a început să aibă o aură, pătrunsă de lumina soarelui care s-a strecurat în adâncul inimii,  am purces la drum, împreună cu dir. prof. Maria Monica Asofiei și adolescentele de la LTO “Cuvioasa Parascheva” Agapia, din Ținutul Neamțului, de lângă Humulești, sat de poveste a marelui scriitor Ion Creangă, către orașul celor șapte coline, unde am participat la un eveniment de înaltă ținută culturală și educativă, găzduit de Cercul Militar Iași, colonel Benone Tiron, protagoniști fiind scriitorul-artist, romancierul Calistrat Robu, scriitoarea, doctor în economie Corina Matei Gherman, care sunt autorii cărților lansate, "Australianul" și "Dialog în primăvară", prezentate excepțional de scriitorii: Livia Ciupercă, Liviu Apetroaie, Aurel Brumă (Radio Iași).

Momente literare, culturale, muzicale, etnografice, s-au împletit într-o armonie de primăvară în toată splendoarea. Oameni de cultură, radio-televiziune, poeți, scriitori, artiști, pictori, actori, reprezentanți culturali din România, Republica Moldova, Franța, Turcia, profesori din Iași, Târgu Frumos, Vaslui, Neamț, Roman, Pașcani, uniți în dragostea de valori, tradiții, și -au înălțat gândurile prin cuvânt, cânt, artă, ca privighetorile în zborul alb, legând cerul cu pământul. Că, îngeri sunt pe pământ, au demonstrat copiii, tinerii prezenți, implicați, confirmând legătura între generații.

Au fost inserate urările de "La mulți ani", la ceas aniversar, dedicații în vers și cântec, adresate scriitoarei Corina Matei Gherman, s-au oferit diplome de excelență autorilor Calistrat Robu și Corina Matei Gherman din partea scriitorului, jurnalistului Ilie Serediuc, Acte de Recunoștință, în semn de mulțumire, apreciere, și deosebită recunoștință privind contribuția și implicarea în viața culturală și socială de trezire a neamului, pentru contribuția de excepție la ridicarea neamului prin credință, cunoaștere și cultură, din partea președintei Asociației Pentru Civilizația Ortodoxă ASCIOR Aria Moldova Nord, scriitoarea-reporter, prof. Liliana Roibu.
 
Evenimentul a debutat cu prezentarea materialului ce poartă titlul sugestiv "Filon de gândire și simțire milenară -Ion Creangă", de către scriitoarea Livia Ciupercă.
 
Gânduri înălțătoare, la împlinirea a 91 ani de la nașterea poetului Nichita Stănescu, "ÎNGERUL BLOND" care dorea să aducă în lume o "picătură de sensibilitate", au fost rostite de scriitorul Liviu Apetroaie.
 
În dialog cu scriitoarea Corina Matei Gherman au intrat scriitoarele Martha Eșanu și Veronica Rusu Bucico.
 
Momentele artistice au fost oferite la superlativ de: dirijor, compozitor, violonist Marinică Botea, solista Operei din Iași, Silvia Aboaice, compozitor, cantautor Adrian Gegiuc, soliștii Bogdan Iordache, Mihaela Beatrice Spiridon, Larisa Georgiana Borseri, Petronela Dascălu, prof. dirijor Liliana Costea, prof. Romeo Luchian,Tatiana Luchian, compozitor, prof. dirijor Liliana Roibu, tinerele soliste Poiană Parascheva, Karina Zamfirescu, David Luchian, Iacov Luchian, Grupul "Diamond" și Grupul "Centenar", dirijor, prof. Liliana Costea, minunata Corală "LIRICA", dirijor Nușa Apostol, Valeriu Rudolf, Grupul "Zorile", renumitul Ansamblu "FLOARE DE LOTUS" (Cișcă Diana, Cocean Maria, Cristinariu Georgiana, Harasemciuc Filofteia, Iurașoc Maria, Latiș Ioana, Manolache Diana, Pacica Miruna, Pacica Teodora, Pavăl Ioana, Plescăciuc Dumitrina, Stankovik Anastasia, Vlăjincă Bianca) Liceul Teologic Ortodox "Cuvioasa Parascheva" Agapia, județul Neamț, premiat național și internațional, dirijor, prof. interpret Liliana Roibu, dir. prof. Maria Monica Asofiei. Din repertoriu, cântece pentru părinți, de neam și țară, de înstrăinare, de dor. La piesa pe versurile regretatului Nicolae Dabija "Cât trăim pe-acest pământ", dirijoarea a invitat pe scenă, pe poeta, filolog, prof. Veronica Rusu Bucico, venită de la Bălți, Republica Moldova, pentru a interpreta împreună, în frumoasa limbă română care ne unește.
 
Ca un ecou al ultimelor cuvinte rostite de violonistul, compozitorul, teologul Ciprian Porumbescu "Să nu lăsați muzica mea să moară!", Ioana Pavăl a dat voce strunelor de vioară, interpretând cu măiestrie una dintre cele mai populare lucrări "Balada pentru vioară și orchestră" op 29.
 
Pe tot parcursul manifestării cultural-artistice s-au putut viziona proiecțiile lucrărilor maestrului Calistrat Robu. De asemenea, au fost admirate cele două tablouri expuse, care reprezintă coperțile cărților.
 

Demn de apreciat și lăudabilă este fapta frumoasă a copilului Luca, nepoțelul scriitoarei Corina Matei Gherman, care a fost permanent în sală, fiindu-i alături.

La final, autorii au dat autografe, s-au schimbat impresii la o agapă.

Publicul iubitor de frumos a rezonat excepțional la programul care s-a întins pe parcursul a patru ore.
 
Toți cei implicați au primit Diplome de excelență din partea organizatorilor.
 
A moderat cu succes, artista Mihaela Beatrice Spiridon
Foto&video: Calistrat Robu, Ioan Vârlan
Sonorizarea a fost pusă la dispoziție de artistul Bogdan Iordache
 
O duminică plină de frumos, cunoaștere, autentic. Toate acestea, de la Dumnezeu, care în bunătatea Sa și -a revărsat darurile prin acești oameni speciali, cu sufletele primăveri. 
 
Tuturor, felicitări alese!
 
Corespondent internațional, redactor Liliana Roibu
Citeste mai mult...

Nemuritor Ești

(Poezie dedicată lui Nichita Stănescu)

“Eu nu te văd, ci te imaginez într-una și nu te aud, ci te murmur, te cânt,”1
în adâncul inimii mele ești viu ca soarele strălucitor într-o zi de primăvară.
Îți simt prezența oriunde și oricând fără să fie nevoie să te strig de-aici de pe Pământ,
unde cerul plânge alături de sufletele care îți duc dorul în fața chipului tău de piatră.
Te cânt în timp ce aștern sentimente pe hârtie în limba neînțeleasă a sufletului,
singură în Grădina Maicii Domnului, departe de zgomotul lumii zbuciumate,
sperând s-o trezesc din somnul indiferenței și să-i dau o rază de speranță.
Nemuritor ești prin versurile scrise în Sfânta Limbă Românească,
mângâietoare sunt acestea pentru cei în căutare de hrană spirituală,
care vor să se elibereze din ghearele fricii și a întunericului.
Numai aleșii știu adevărata semnificație a moștenirii tale lăsate omenirii.

Copyright Gheorghe Laura
Toate Drepturile Rezervate.
31.03.2024

Notă:
1 Versul citat îi aparține poetului Nichita Stănescu.

Sursă fotografie: internet

 

 

You’re Immortal
(Poem dedicated to Nichita Stănescu)

„I can’t see you, but I can imagine you and I can’t hear you, but I hum you, I sing about you,”1
Deep in my heart you’re alive as the shining sun on a spring day.
I sense your presence anywhere and anytime without the need to call you from here on Earth,
Where the sky is crying along with the souls those are longing for you in front of your stone face.
I sing about you while putting my feelings on paper in the unintelligible language of the soul,
Alone in the Garden of the Blessed Virgin Mary, away from the noise of the stormy world,
Hoping to wake it up from the slumber of indifference and give it a ray of hope.
You’re immortal through the verses you wrote in the Holy Romanian Language,
Comforting are they for those that seek spiritual nourishment,
For those that want to free themselves from the clutches of fear and darkness.
Only the chosen ones know the true meaning of the legacy you left to humanity.

Copyright Gheorghe Laura
All Rights Reserved.
March 31st, 2024

Note:
1 The quoted verse was written by Romanian poet Nichita Stănescu (born on March 31st, 1933 – died on December 13th, 1983) and was translated from Romanian into English by me.

Photo downloaded from the internet.

Citeste mai mult...

Să nu uiți, meștere olar

 
Din țărâna care mai rămâne,
când o fi vremea,
să faci din mine o strachină sau poate o ulcea,
o amforă vie, dacă ai putea,
cu mâinile tale de ucenic,
meștere olar.
‘Nainte să frămânți lutul auriu bucată cu bucată
gândește-te bine,
o dată și încă o dată,
ce o să fiu,
de pe acum să scriu,
să fie vasul mulțumit de tine;
fără de suspin.
Dacă nu m-am învechit destul
nu te grăbi să modelezi,
nu de alta,
cine știe ce altă grozăvie ar putea ieși.
O să-ți cânte lutul când e gata.
Auzi cum îți vorbește?!
Cu urechea inimii ascultă-i tumultul,
tu, doar blând să fii.
Să nu-l întinzi prea mult;
umerii mi-ar fi fragili,
pereții mei ar devin subțiri,
m-aș fărâma ușor ca fumul;
zadarnic ți-ar fi chinul.
Când mă învârți pe-a vieții roată
să-mi dai din când în când
câte un strop de apă,
să nu-mi rămână
buza uscată.
Într-o zi,
când ai să crezi aproape că sunt gata
atunci, olarule,
să vii
să-mi pui și toarta.
Nu uita!
Mai bine,
mi-ai pune două toarte,
a om să arăt, măcar așa, mai de departe.
În altă zi,
după ce te-ai mai odihni,
ți-ai șterge fruntea de sudori,
aproape la final,
pictează o viorea,
să îmi rămână numele pe ea.
Și-n ultima zi,
după ce golul se învață cu vocea mea,
dacă se poate
încă de la primii zori,
umple-mă cu apă și mirosituri* din flori pisate.
 
 
Citeste mai mult...

S-a împrimăvărat, măicuță

 
Vântul suflă în muzicuță
Blând dând tonul la-nflorire.
Vin cocori să-ți dea de știre:
S-a-mprimăvărat, măicuță!
 
Din călcâi până la coate,
Îmbrăcându-te-n petale
Mov pe trupul dumitale,
Cresc zambilele moțate.
 
Ieri, din firul tău de geană,
Ți-a zvâcnit o panseluță.
S-a-mprimăvărat măicuță!
Cât credeai să țină o iarnă?
 
'Nalt cât tocul la ghetuță,
Fiul pirului cel rău
Azi, îl ții în locul meu
Strâns la sânul tău, măicuță.
 
Am bătut cu pumni în lut:
- S-a-mprimăvărat, măicuță!!
M-a certat o urzicuță:
-Doarme, taci! Dar n-am tăcut.
 
Și-am strigat la ceruri: - Mamă,
S-a-mprimăvărat, mă-auzi?!
Mi-a răspuns cu ochii uzi
Via: - Lasă îngerii să doarmă.
 
Citeste mai mult...

Dinainte de april

 
( Poem nenumerotat)
 
Despuiați de vise,
în patul primăverii dorm și asudă
copii de țâță, mame bolnăvicioase, tați împărați,
iubiți cu ochi de iarbă crudă,
pe lângă buruiana de spurcăciune, trei-frați-pătați.
S-a săturat pământul să le sărute pașii.
Pe-un pumn de ghiocei înmiresmați
târâș, târâș, obeză, luna se ridică în noaptea chioară și fără de ei.
Într-un târziu zorii scot țipete ascuțite de pescăruși.
Ploaia nu mai este un miracol;
ochilor o secundă dă ocol
și cu nerușinare îi inundă.
A mai căzut pe spate un tată de copil;
s-a pus cu boala în gură
care pe care să răpună.
Morbiciunea o lună l-a măcinat, cum macini între dinți o alună.
Nu a ajuns, sărmanul, să guste din april.
Iar mame...
Mame, încă pline de farmec, nici Domnul nu mai știe câte,
au stat nehotărâte dacă să plece sau nu, aproape toate.
Nu le-au putut atinge nici un cântec.
Pereții au memorie mult mai bună decât oamenii,
își spun amical gropile între ele
făcându-și loc prin cimitir dând din coate
pe sub buchete decolorate de trandafiri artificiali.
Nu uită nici un nume, nici o voce,
rețin până și zgomotul obosit al dricului pe ultimul drum când trece.
Un copil din vecini își duce tatăl la azil.
Cel care trăia de mulți ani nu, nu era senil,
doar mirosea înțepător a neputință.
Un altul, fără de credință,
pe primul Dumnezeu văzut când a deschis ochii prima dată,
l-a zvârlit în crematoriu.
De la cenușa spulberată
un râu s-a îmbrăcat în doliu.
Prin lume, dinainte de april, bântuie animalice frici.
 
Doamne, precis o să rămânem singuri pe aici!
Citeste mai mult...

Când tu dormi*

 
Ce liniște!
Ce noapte!
Stau adormite în frunze boabele de rouă
Și-o oră împărțită de-aseară pe din două.
Tu dormi când eu îl duc pe Dumnezeu în spate
Ce singur ca și mine e și nu mai poate
Să vadă cum lovesc cu plânsul meu
Pereții camerei ce nu mai au ecou.
Ce liniște!
Ce noapte!
Când nici nu te întrebi cui altcuiva mă lași,
Ca pe o nebunie adevărată ce-ngroapă un oraș,
Îmi culc durerea vie crescută brusc în înălțime
Cu fața înspre mâine să nu-i simt brațele străine.
Când tu dormi,
Pe trecerea de pietoni s-a accidentat un țipăt
Cât universul meu de mare; nu a scos un icnet.
La semafor nedumerirea așteaptă culoarea verde.
Pe celălalt trotuar noaptea printre zori se pierde
Și-i scapă din palme o întrebare naivă, o figură:
”- De ce n-ați semăna voi doar iubire și nu ură?!”
Ce liniște!
Ce noapte!
Nenorocitul fel al meu de-a mă trezi, nedormind
Mă poartă prin casă în căutări neliniștite dorind
În noaptea liniștită să arate ce gol e somnul meu
Între pereții tâmplei albiți, ca un pahar fără ecou,
Când tu dormi...
Citeste mai mult...

VESTE CUTREMURĂTOARE-A MURIT NICOLAE MANOLESCU!

Sâmbătă, la spitalul Elias, a trecut la Domnul, criticul și istoricul literar Nicolae Manolescu, nume de naștere Nicolae Apolzan. 

Vestea cutremurătoare m-a izbit în lăuntrul ființei, mi-a paralizat gândurile, nu pot exprima în cuvinte durerea. Privesc neputincioasă spre zborul îngerului trimis de Dumnezeu, să culeagă de pe un petec de pământ românesc, un suflet de lumină.

Cerul a tras cortina de stele, lacrimi și rugăciuni se aștern peste cultura românească tulburată de uriașa pierdere a ilustrului cronicar literar, profesor universitar, membru titular al Academiei Române, ambasadorul României la UNESCO, președintele Uniunii Scriitorilor Români, director "România Literară."

Nicolae Manolescu s-a născut în Râmnicu Vâlcea, la 27 noiembrie 1939, din părinți profesori. A activat ca scriitor, din 1966 pănă în prezent, a scris 30 de cărți de critică, istorie literară, eseuri, premiat cu ordinul național "Steaua României". După Revoluția din 1989, s-a implicat ca politician, a fost senator de Sibiu în perioada 1992-1996, militând pentru democrație și libertate. A murit în seara zilei de 23 martie 2024, la București.

Toți acei care l-am cunoscut fizic și din cărți, îmbrăcați în haina întristării, îl rugăm pe Tatăl nostru-iubirea cea nemărginită, să-l mângâie la sânul Său, precum mama își mângâie copiii, primindu-l în limanul fericit și liniștit, odihnindu-i sufletul.

Regrete eterne, distins președinte Uniunea Scriitorilor Români, academician Nicolae Manolescu!

Somn lin în veșnicie!

 

Cu profundă durere și compasiune pentru familia îndoliată,

Corespondent internațional, redactor, reporter-scriitor, prof. Liliana Roibu

 

 

 

Citeste mai mult...

PE ARIPI DE POEZIE

"Poezia este zborul omului spre un cer senin și spre lumina taborică."  Ștefan Popa 

 

POETUL 

de Ștefan Popa

 

Poetul,

mai tot timpul

cu capul în cer

ca o pasăre măiastră

zboară uimitor spre înaltul cerului

picurând printre degete

praf de stele

gândind profund la tăcerea cuvântului.

El, ucenic al muzei Calliope

oriunde merge și în orice vremuri

poartă cu el strălucirea propriului soare

trăiește clipa istoriei,

intră în jocul ideilor

și al elocvenței

ce aduc viață, lumină și iubire

El, Poetul.

Citeste mai mult...

Poezie Dragă

 

Demult aștept de la muză
Acel moment de inspirație
Să aștern versuri pe hârtie,
Cititorilor să le fiu călăuză.

Scrisă în română sau engleză,
Prin tine luminez fața ursuză
A sufletelor învăluite în umbră
Din a căror adâncuri rouă picură,

Ajutându-te să înflorești ca o roză,
Splendid pictată pe a lor pânză.
Ești limbajul sufletului poetului,
Care ajunge mereu la urechile zeului.

Copyright Gheorghe Laura
Toate Drepturile Rezervate.
21.03.2024

Sursă fotografie: internet

 

Poetry Dear

I’m waiting for a long time
For a moment of inspiration from the muse,
To put verses on paper,
So that I can be a guide to the readers.

Written in Romanian or English,
Through you I light up the gloomy face
Of the souls shrouded in shadow,
Dewdrops falling from their depths,

Helping you blossom like a rose,
Exquisitely painted on their canvas.
You’re the language of the poet’s soul
That always reaches the god’s ears.

Copyright Gheorghe Laura
All Rights Reserved.
March 21st, 2024.

Photo downloaded from the internet.

Citeste mai mult...

Azerbaigian.La poesia di Tarana Turan Rahimli…di Domenico Pisana

II mistero dell'amore tra sogno e realtá

(“Ho amato persino la pietra”, Edizioni il Cuscino di stelle 2023, traduzione di Claudia Piccinno)

Una poesia nutrita di profili incisi di comunicabilità, attraversata da forme semantizzate in complessi emozionali, e movimentata da raggruppamenti fonici e segni espressionali, è quella che emerge dalla raccolta Ho amato persino la pietra, Edizioni il Cuscino di stelle 2023, della poetessa dell’Azerbaigian Tarana Turan Rahimli.
L’autrice, nata a Baku, capitale dell’Azerbaigian, tradotta dall’inglese dalla poetessa pugliese Claudia Piccino, è docente del Dipartimento di “Letteratura dell’Azerbaigian e del mondo” nell’Università Pedagogica Statale, nonché docente di letteratura giapponese nella Facoltà di studi orientali dell’Università Statale di Baku, e sue opere di poesie e prosa sono state pubblicate in Turchia, Russia, Ucraina, Kazakistan, Iran e altri paesi.
Il titolo, che è tratto da una poesia del volume, disegna le coordinate di un tema che un topos della poesia e della letteratura, ossia l’amore, che nasce, si dissolve, muore, riaccende sogni, suscita voglia di musica nell’anima della poetessa, inseguendo l’ebrezza delle note sui tasti del cuore e anelando a parole di verità per essere riconosciuto:

“…Sceglieranno solo le parole
E le conserveranno.
Mi riconosceranno
Dal mio amore!” (p. 6).

Tarana Turan Rahimli vive l’amore nei suoi stati suggestivi e intellettuali, e come spinta a una interpretazione affettiva di tutto il repertorio delle immagini, ove si misura la sua diversa osservabilità della vita: “...Lascia che le tue parole rimangano sulla tua lingua…Ci siamo sempre promessi l’un l’altro, / Di recitare parole fino alla fine della nostra vita. “(p.10).
La tensione delle corrispondenze dà forza agli episodi e alla sorgente del suo canto e bagna di dolore la narrazione, che si basa sul debito d’una scelta e il destino di un momento d’amore. E così, la poesia di Tarana Turan Rahimli diventa voce abbuiata e affaticata che grida la sua dolorosa perplessità, ritesse la trama dei quotidiani rapporti e si concretizza, spontanea nelle predilezioni e coerente per esperienze vissute, nell’atto creativo, ritoccando la propria immagine:

Ancora una volta i miei occhi hanno freddo,
Quanto sono freddi i tuoi sguardi.
Come se la tua lingua fiammeggiante fosse congelata ,
Non c’è calore nelle tue parole.

Il ghiaccio è sospeso sulle tue ciglia
I fiocchi di neve sono sparsi sui tuoi capelli.
Come se con le tue labbra baciassi
La guancia dell’inverno.

Tu hai fatto rabbrividire di freddo il mio spirito,
Il tuo cuore è ghiaccio, le tue mani sono neve.
Non mi rattristo perché sei così freddo,
Ho amore persino per una pietra. (p.12).

Il colloquio poetico dell’autrice è, di volta in volta, dimostrativo o nozionale o anagogico, connotato delle parole indispensabili che diventano ora un lungo segno di tenerezza, ora un messaggio forte verso donne sposate che si sentono sole, ora attenzione verso la propria figlia, ora richiamo all’uomo rinchiuso nella sua solitudine, ora colloquio con i poeti che “si ripiegano su se stessi”…./ Nascono e muoiono mille volte…/ Muoiono impiccati dalle loro parole,/ Non lasciano che le parole vengano soffocate /, Sono stanchi e logorati dalla vita, / Muoiono per tornare in vita”(p.23).
Il poetare della Rahimli si dispiega sulla pagina come parola inesauribile, diventa – direbbe Taylor Caldwell “il fedele riflesso dell’intrecciarsi della realtà, l’espressione naturale dell’essere, resa con passione, autenticità e vivezza, permeata della forza e della vivacità individuale”(1) , riuscendo in tal modo a oggettivare il dolore o il riso dei giorni, il fervore della meditazione e l’affanno della ricerca, l’apertura alla Trascendenza e al divino con domande, dubbi, paure, irrequietezze e percezioni dell’anima:

Mio Dio, chi mi sta cacciando?
Chi mi fa rimanere senza fiato?
Chi affretta la vita?
Chi si affretta dentro di me? …

Gli anni sono un treno veloce,
Il mese inizia come inizia…

I momenti si immergono nella memoria.
Tutto scorre e diventa passato…

Vado ad abbracciare il giorno dopo,
non vivo più la mia vita,
Ci volo solo sopra (p.27).

Questa apertura religiosa si esprime anche nella poesia Sarebbe meglio solo per un giorno essere bambino nelle braccia di Dio, ove la poetessa vive momenti di un empito espressivo fatto di immagini e riflessioni: “un’ape”, i “fiori”, “le labbra”, “il respiro”, “la terra e il cielo”, “ il sole”, “le stelle” giungendo, nella quartina finale, ad una esortazione di riferimenti spirituali essenzializzata nello sviluppo di brevi segni e profili esortativi: “Lascia che il grande Dio ti protegga…/ Lascia che tu tenga la mano di Dio /La luce di Dio nel tuo cuore / Sarebbe meglio solo per un giorno / Essere un bambino tra le braccia di Dio” (p.32).
Tarana Turan Rahimli offre al lettore una visione esistenziale ridotta alla nuda essenzialità; è una poetessa pensosa, inquieta, compartecipe della sofferenza umana, delle malattia: “…Cosa nascondeva la gente. / Il destino stava indebolendo / Chi aveva bisogno di sangue. / Il cuore del dottore / Che visitava i pazienti / Era sofferente / I malanni / Come la talassemia e l’emofilia /Avevano sete di sangue…Ho visto il colore del dolore / Sul volto di un bambino / Che non era a conoscenza del suo dolore”, p. 36; è una poetessa che sul piano formale disegna l’essenza dell’uomo con metafore e plessi semantici che assumono significati simbolici e metalinguistici: gli essere umani sono “come un albero da frutto”, “come un fiore”, “come la terra”, “come una pietra”; è, insomma, una poetessa che sa dare voce di canto alle situazioni interiori di sofferenza, di fuga, di ricerca, di sublimazione che agitano l’animo umano.
Ho amato persino la pietra è, per concludere, una silloge poetica che dà alla pietra una polisemica significazione; se il poeta Lucrezio diceva, nel suo De rerum natura, “Gutta cavat lapidem”( La goccia scava la pietra) per sottolineate come una goccia, con il tempo, riesce ad avere la meglio sulla dura roccia, allo stesso modo per la Rakimli l’amore paziente e perseverante ( “…Non c’è fine per la mia pazienza nel sopportarti” dice in un suo verso la poetessa…) può ottenere qualche risultato anche quando trova “esseri umani, / Che sono come una pietra”; anche quando il silenzio “costruisce muri”, e “La via…è piena di lacrime”.
Alla radice della poesia di Tarana Turan Rahimli c’è sicuramente una profonda spiritualità; c’è un leggere il mistero della vita alla luce dei suoi valori eterni, la rivisitazione di sensazioni nascoste maturate all’ombra del “sacro”; c’è la forza delle idee e degli affetti e le parole ne sono le ali.
Si tratta di una poesia che si costruisce, verso per verso, da ciò che sbalordisce la poetessa: felicità o infelicità, gioia o dolore, stanchezza o malinconia, luce o ombra, e che in Lascia che io sia la tua Patria con cui si chiude la raccolta, esprime la nobiltà di un sentimento che affida ad un “oltre” il “sensus” dell’esistere e dell’essere e che si connota come proiezione piena della coscienza dell’ “essere poetico”, aperta all’avventura della parola innestata nella geografia dell’anima:

“…Lasciami tentare di renderti un po’ fortunato.
All’interno di te tieni uno spazio per me,
Lasciami morire in patria quando io l’attraverserò.” (p. 41)

(1) T. Caldwell, Sognare è soffrire. Valori Piperno, pag. 475. 3, Jandi Sapi. Roma, 1949, Traduzione.

Domenico Pisana

Marzo 13, 2024

Citeste mai mult...

Terane Turan Rehimli
Autora

DE NOVO NÃO CONSIGO DORMIR

Novamente não consigo dormir
Esta noite a paciência me testa.
A noite mais longa da minha vida
Finalmente vai acabar comigo.

As memórias vão despertar,
Vendo-me que estou acordado.
Oh, quantas pessoas correrão para mim
Pelos cantos do meu passado.

Tantos convidados
Não entre em meus pensamentos.
Um deles vai quebrar as regras
E brigará com todos eles.

Novamente os dias sem sol
Ficará coberto de cinza.
Uma vez eu interrompi a língua
Agora ele tentará me passar pela espada.

O sangue dos desejos mortos
Será espirrado no meu rosto.
No norte desta noite
Este poema será congelado.

Tradução English/Portugues
por Fatima Gamerio 🇧🇷

Citeste mai mult...

Переводы стихов доцента, доктора филологических наук, поэта, писателя, журналиста, переводчика, литературного критика, автора 9 книг (на азербайджанском, турецком и итальянском языках) и более 500 статей – Теране Туран Рагимли г. Баку/Азербайджан.

ПОЭТЫ

Им придётся идти целых тысячу лет,
С каждым разом себя познавая,
Умерев сотни раз, ожидая рассвет
Новой жизни, стократ воскресая.

Паутину плетут, словно ловкий паук,
Свежих образов переплетенье.
Боль, как дымом, нередко их кутает вдруг,
Выдав новое стихотворенье.

Они вечно измучены, вечно скорбят,
И судьбы крепко руку сжимают.
С ними камни бывает порой говорят,
Но удачи наречий не знают.

Бог в глазах и над ними, и всюду живёт,
Светом Бога наполнено сердце.
Бог поэтам стареть никогда не даёт:
Это дети, коль внутрь вглядеться.

Обречённые жизненной нитью на смерть,
Они могут в стихах раствориться.
И, устав от рутины, в тоске умереть,
Чтобы снова в стихах возродиться.

ТЫ НЕ МОЖЕШЬ СДЕЛАТЬ ПОРТРЕТ МОЙ

Рисуешь ли ты камень, иль дерево рисуешь,
Рисуешь ли ты зиму, пришедшею весной,
Что хорошо ли, плохо – ты всё живописуешь,
Но ты портрет не можешь создать реальный мой.

Мои глаза увидев, нахмуришься быть может,
Слова мои раскрасишь палитрою цветной.
Терпение безмолвное ты нарисуешь тоже,
Но ты портрет не можешь создать реальный мой.

Ты незнакомки сердце изобразишь, возможно,
Быть может, ты разделишь меня с моей тоской,
И душу мне цветами раскрасишь осторожно,
Но ты портрет не можешь создать реальный мой.

Тебя покинут силы и взор твой ослабеет,
Мой образ будет вечно стоять перед тобой:
Померкнут краски жизни, но он не потускнеет…
Но ты портрет не сможешь создать реальный мой.

Перевод с азербайджанского:
Руслан ПИВОВАРОВ г. Лида, Беларусь

Citeste mai mult...

Cuvintele complice

două linii în loc de ochi

aduc gândul păcătos sub lupă 

goliciunea apare în forma ei primară

între plus și minus o amețire e dezlipită de muchii

uneori e galben

alteori  roșu

calc pe tăcerea ta moale

recuperând sentimentele

risipite într-o mișcare de stele

 

chemarea e o stârnire de aripi

complice sunt cuvintele libere

care ard uneori și-mi dau foc

sau flutură înserarea pe umeri

un fel de supunere mișcă locul  din ceață

și calc pe-un pod de aer agățat de vânt

feb.2024/drept de autor

Citeste mai mult...

Velvet steps by MIHAELA CD

Velvet steps

by MIHAELA CD

 

 I see how your steps quickly passed

Through the agony of autumn leaves

They didn’t care and moved so fast...

For autumn comes and autumn leaves...

 

The unique steps of yesteryear

You’d convoke them, but there’s no way

Gone are the days…, the moments of cheer

Like waves on the sand faded away...

 

For time passes and doesn’t forgive

If you could stop turning its page

This fate you’d be able to outlive

And you’d rejuvenate the old age

 

And autumn has come again...

May it bring plenty of success!

You count the leaves in your demesne

Moving lightly... with velvet steps...

Citeste mai mult...

Femeia, o fascinantă enigmă

Femeia, o fascinantă enigmă

 

-Eseu de Mihaela CD-

 

 

Într-o lume plină de tumult și efervescență, ea, FEMEIA, creația sublimă, lăsată de Dumnezeu pe pământ, strălucește ca un stol de fluturi în zori, aducând cu sine esența pură a frumuseții și grației, căutându-și sensul în fiecare zi..

Unduindu-se precum o melodie delicată în grădina timpului, femeia,  a jucat rolul principal al existenței  în nesfârșitul dans al vieții, de la începutul  lumii  și până în  zilele noastre, ca un simbol al subtilității și forței, al fragilității și rezistenței.

Eleganța sa transcende trecerea timpului fiind o comoară veșnică așezată parcă în scrinul istoriei. În antichitate, grecii o venerau sub numele de Afrodita, zeița iubirii și a frumuseții, iar sculpturile în marmură ce o reprezintă sunt grăitoare, rămânând pietre de temelie ale esteticii clasice. În perioada renascentistă, pictorii au căutat să îi surprindă grandoarea în opere de artă, iar poeții au scris sonete ce îi omagiau splendoarea.

Ea a fost muza multor simfonii, fiecare notă reprezentând o nuanță a sufletului său complex, un amalgam de rafinament și forță. Femeia, considerată o melodie plină de inteligență și delicatețe, a fost întotdeauna un subiect nesecat de inspirație, a fost venerată, uneori incomprehensibilă, dar întotdeauna fascinantă, un adevărat templu în care se adora misterul și finețea.

Privind-o cu ochii unui admirator, descoperim în fiecare gest al femeii, în fiecare expresie divină, o formă de artă în sine. Femeia este fabuloasă pictură în mișcare, un magnific tablou vivant, în care culorile ei uneori vibrante, alteori colorate în nuanțe pale, dezvăluie o poveste, o rapsodie a senzațiilor, cu sunete în clinchete de râs și cântece de inimă.

Însă, frumusețea femeii nu se limitează la aparență, la un spectacol pentru ochi, ea fiind mult mai mult decât atât. Femeia, este un izvor de cunoaștere și înțelepciune, o grădină cu flori rare, în care se întrețes miresme dintre cele mai fine, fiecare petală de floare ascunzând înțelepciunea și compasiunea, în bătaia razelor de soare pline de iubire și emoție, într-o cântare a sufletului ce exprimă bucuriile și tristețile vieții.

În ochii săi ce oglindesc profunzimea oceanelor nemărginite vom găsi toată liniștea lumii. În râsul său se regăsesc ecouri ale copilăriei veșnice, iar în lacrimile sale ce trădează vulnerabilitate și sensibilitate se ascunde puterea de a da naștere vieții. Atât de gingașă și fragilă și totuși atât de puternică! Dumnezeu, dorind  să  creeze  esența supremă a perpetuării umanității, a combinat în proporții numai de El știute amestecul perfect între forță și sensibilitate.

Dar, drumul femeii nu a fost mereu presărat cu petale de trandafiri. În spatele voalului subțire al grădinii sale interioare, ea a avut de răbdat numeroase nedreptăți a îndurat suferințe, prejudecăți și baricade sociale dar până la urmă a triumfat în fața discriminării. În evoluția societății, femeia a jucat un rol important, luptând pentru drepturile sale, iar fiecare victorie a sa, a fost un pas către emancipare.

În mișcările feministe, printr-o forță colectivă, femeile au ridicat împreună vocea pentru egalitate, pledând pentru drepturile fundamentale care le aparțin, construind un pod de solidaritate care traversează barierele sociale și culturale. Prin acțiunile lor, femeile militează pentru a schimba mentalități și pentru a deschide uși către o lume în care fiecare femeie să poată străluci în întreaga ei splendoare.

Reprezentantă a sexului slab, considerată cândva doar o însoțitoare a sexului puternic și nu o parteneră egală a acestuia, femeia, a reușit să depășească stereotipurile, în contextul științific ajungând în laboratoare de cercetare și ateliere, aducând astfel contribuții semnificative în diverse domenii. Marie Curie, a iluminat calea științei, dovedind că inteligența nu cunoaște gen. Nenumărate femei au fost pioni importanți ai schimbărilor sociale și tehnologice, înscriindu-și numele în cartea progresului uman.

Îmbrăcată în straiele elegante ale intelectului și grației, femeia, este și  o ambasadoare a rafinamentului și a educației. Ea s-a ridicat dincolo de limitele impuse și a devenit o prezență puternică chiar și în domenii precum dreptul, politica și afacerile. Excelând în toate ramurile, practic în fiecare domeniu avem multiple exemple ale inteligenței sclipitoare, determinării și capacității feminine de a modela destinele lumii.

În artă și literatură, femeia a radiat într-o magie a esteticii încântătoare în deplinătatea aptitudinilor sale, brodând slove în versuri ca expresie a sensibilității sale, creând povești captivante cu multă imaginație și rezonând în inimile cititorilor. În fiecare tablou femeia a conturat lumi formidabile, de vis și a pictat portrete ale forței sale magnifice interioare.

Femeia este un simbol al rafinamentului și grației, o regină în propriul ei regat, guvernând cu intuiție și compasiune. În ochii săi strălucește iubirea, iar în inima ei se ascunde o putere de necontestat.

Rolul matern al femeii este, fără îndoială, unul dintre cele mai nobile și complexe. Mama este o călăuză prin labirintul  întortocheat  al vieții, în  formarea caracterelor,  ghidându-și copiii cu înțelepciune și afecțiune. În rolul de soție și mamă femeia este o zeiță a dragostei necondiționate ce unește și ține legată familia prin iubire si devotament.  În privirea ei  găsim liniștea și pacea, în vorba-i blândă găsim dragostea și căldura unui cămin, iar în atingerea ei gingașă și tandră găsim alinarea tuturor suferințelor și necazurilor. Prin nopțile de nesomn pline de grijă și prin toate eforturile și sacrificiile pe care le face, ea devine arhitectul familiei, construind temelia pentru viitor.

Uneori aleargă împovărată de sarcini spre a nu fi depășită de timp, dar nu se lasă niciodată îngenunchiată de viață. Plânge când e fericită, suferă zâmbind, găsindu-și puterea în propria-i gândire. De cele mai multe ori, nu se plânge, își urmează destinul și își joacă rolul pe scena vieții, până la final. Fiind o luptătoare cu o voință de oțel, ea se transformă la nevoie, din zeița gingașă și plină de candoare, în leoaică.

Esența femeii nu poate fi înțeleasă în întregime pentru a fi imortalizată în cuvinte sau expresii. Femeia în sine, este o operă de artă vie, mereu în devenire, o poezie cu metafore subtile și rime complicate, o melodie care nu poate fi transpusă complet pe note, un tablou al cărui adevăr poate fi doar intuit, căci în  orice clipă a trăirii sale, ea adaugă culori noi în paleta umanității.

Fiecare femeie este o poveste unică, o perlă în colierul diversității umane, o floare ce înflorește în toate anotimpurile vieții. În toată splendoarea și complexitatea ei, femeia, este eleganța absolută a existenței, o dansatoare sub clarul de lună al destinului, o poveste nesfârșită, ce  rămâne o fascinantă enigmă.

Mihaela  CD

 

Citeste mai mult...

Primăvară Dragă (1)

Vocea ta dulce pe Dragobete îl seduce,
Pe Crivățul viclean la tăcere îl reduce.
Clinchetele de ghiocei îți anunță sosirea,
Prezența ta grațioasă însuflețește omenirea.

Serenadele prinților înaripați peste tot răsună,
Florile gingașe valsează în minunata grădină.
Parfumul tău delicat îl poartă fiecare doamnă,
Amintindu-i că frumusețea nu poartă coroană,

Ci se arată prin faptele pe care le-a săvârșit
Alături de coșurile cu iubire pe care le-a dăruit
Sufletelor dragi întâlnite de-a lungul vieții.
Ești o sursă de inspirație pentru toți poeții,

Apreciezi eforturile depuse de fiecare mamă
Să rezolve încetul cu încetul orice problemă,
Spunându-ne să nu uităm să-i oferim o floare
În fiecare zi nu numai când este sărbătoare.

Copyright Gheorghe Laura
Toate Drepturile Rezervate.
27.02.2024

Sursă fotografie: arhivele personale

 

 

Spring Dear (1)

Your sweet voice is seducing Dragobete1,
Reducing the sly Jack Frost to silence.
The tintinnabulation of snowdrops are announcing your arrival,
Your graceful presence is enlivening humanity.

The winged princes’ serenades are echoing everywhere,
The delicate flowers are waltzing in the wonderful garden.
Every lady is wearing your delicate perfume,
Reminding her that beauty doesn’t wear a crown,

It’s shown through the deeds she performed
Along with the baskets of love she gave
To the loved ones she met throughout her life.
You’re a source of inspiration to every poet,

You appreciate every mother’s efforts
To solve every problem little by little,
Telling us to never forget to give her a flower
Every day not only when there’s a holiday.

Copyright Gheorghe Laura
All Rights Reserved.
February 27th, 2024.

Photo taken on March 8th, 2024.

Note:
1 Dragobete is the Romanian equivalent of Eros, Cupid and Valentine’s Day. He’s the god of love, protector of birds, lovers and couples. In some versions of the legend, he is the husband of spring. Romanians celebrate him every year on February 24th and say “Dragobete kisses the girls”.

Citeste mai mult...

Terane Turan Rehimli

NE MOŽEŠ NACRATI MOJU SLIKU

Možeš nacrtati sliku stabla ili kamena
Možeš nacrtati sliku zime koja blijedi u proljeće
Možeš uzeti sve što vidiš na ovom svijetu,
Ne možeš nacrtati moju sliku…

Možeš sličiti mojim očima i trepavicama,
Čak i ti možeš pronaći boju moje riječi.
Možeš nacrtati slijepo strpljenje u meni,
Ne možeš nacrtati moju sliku.

Možda možeš nacrtati srce stranca,
Možda možeš srušiti očekivanje u mojoj nutrini.
Možda možeš izliti moj duh u boje,
Ne možeš nacrtati moju sliku.

Moja će ti slika uvijek biti pred očima,
Ali ne možeš vidjeti moje vlastito biće.
Tvoj život je možda prošao, ali ta slika nikada neće,
Ne možeš nacrtati moju sliku.

Na hrvatski preveo Zdenko Ćurković.

Citeste mai mult...

Au trecut de când ați spus “da” în fața Tatălui Ceresc,
Fiind pregătiți să înfruntați ceea ce vă rezervă viața.
Iubirea voastră nu s-a stins în ciuda marilor obstacole,
Împreună ați rămas și la bine și la rău, întărindu-vă relația.
Deși la început prințesa nu a crezut în iubirea adevărată,
Prințul sfios părerea i-a schimbat, oferindu-i un simplu dar:
Inima lui sinceră care bate numai pentru ea și nimeni altcineva.
Asemeni lui Dragobete și a miresei lui, frumoasa Primăvară,
Nu i-ați permis Crivățului să stingă lampa lăuntrică,
Nici Tatălui Timp să vă oprească să aveți spiritul tânăr.
Împreună continuați să aveți grijă de grădina liniștită
A cărei răsplată nu întârzie să apară în fiecare anotimp.
Sunt simple cifre, niciodată nu veți înceta să vă spuneți,
„Te iubesc!” unul altuia.

Copyright Gheorghe Laura
Toate Drepturile Rezervate.
11.02.2024

Sursă fotografie: arhivele personale

 

Forty Years
(Dedicated to my parents’ forty year wedding anniversary)

Passed since you said “I do” in front of the Holy Father,
Ready to face together what life will bring.
Your love didn’t fade despite the great obstacles,
You stayed together, for better or for worse, strengthening your relationship.
Although the princess didn’t believe in true love at the beginning,
The shy prince changed her opinion by giving her a simple gift:
His honest heart that’s only beating for her and her alone.
Like Dragobete1 and his bride, the lovely Spring,
You didn’t let Jack Frost turn off your inner lamp,
Nor let Father Time stop you from being young at heart
You tend your serene garden together,
Its reward never ceases to appear in every season.
Are just numbers, you’ll never cease to say,
“I love you” to each other.

Copyright Gheorghe Laura
All Rights Reserved.
February 11th, 2024.

Photo taken on March 3rd, 2024.

Notes:
1 Dragobete is the Romanian version of Valentine's Day. He's the god of love, guardian of couples and protector of birds. He's the husband of spring. Romanians celebrate Dragobete every year on February 24th and there's a saying in that day "Dragobete kisses the girls".

Citeste mai mult...

Primăvară Dragă (2)

Topești oglinzile de gheață,
Readucând natura la viață,
Trezind-o dis de dimineață
Cu vocea ta de cântăreață.

Florile elegante dansează la bal,
Oferind un minunat spectacol floral,
Învăluind în parfumul lor dulce
Pe orice suflet care pe lângă ele trece.

Cocoțat pe creanga pomului înflorit,
Prințul înaripat cântă din inimă o serenadă,
Sperând să-i împărtășească sentimentul dorit
Alesei care locuiește în cireșul din livadă.

Sufletul ni-l înviorezi prin miraculoasa lumină,
În tabloul vieții fiecăruia adaugi pete de culoare.
Deși mă îndemni să muncesc ca o albină,
Mereu îmi amintești să-mi cunosc adevărata valoare.

Copyright Gheorghe Laura
Toate Drepturile Rezervate.
29.02.2024

Sursă fotografie: arhivele personale.

 


Spring Dear (2)

You’re thawing the ice mirrors,
Bringing nature back to life
By waking her up at dawn
With your singing voice.

The elegant flowers are dancing at the ball
Putting on a wonderful floral show,
Enveloping each soul that’s passing by them
In their sweet perfume.

Perched on the branch of the flowering tree,
The winged prince sings a serenade from his heart,
Hoping to share the desired feeling
With the inamorata living in the cherry tree in the orchard.

You’re reviving our soul through the magical light,
Adding splashes of color to the painting of each of us’ life.
Although you’re spurring me to be as busy as a bee,
You’re always reminding me to know my true worth.

Copyright Gheorghe Laura
All Rights Reserved.
February 29th, 2024.

Photo taken on March 1st, 2024.

Citeste mai mult...