Chiar astăzi către zări aiurea am plecat,
Sunt doar cu visul meu, nimic adevărat,
Văd cerul senin și rece în cercul meu închis,
Dar vin și norii grei, așa-i la mine-n vis.
Tot timpul de suflet eu te-am întrebat,
Dar n-ai răspuns la asta cu adevărat.
Sufletul e apa, cerul, uraganul cumplit,
E freamătul pădurii, e totul la infinit,
E cerul frumos sau negru în furtună,
E muntele și marea sau toate împreună,
E ziua sau noaptea, e iad sau paradis,
E blândețea-n cântec sau un coșmar în vis.
Florile ne dau culoare în timpul modern,
Sunt bucuria vieții sau un dor infern,
Sufletul ne doare, deși-i de neatins,
Așa e universul, imens, de necuprins.
Cred c-ai știut și tu, dar ai uitat,
Că floarea, sufletul trist, fără apă s-a uscat.
E bine ca durerea s-o port numai eu,
Nu vreau să fii trist cu mine mereu,
Că-n inima mea e poezie și sufletu-i plin,
În lumea ta vreau să fiu cu cerul senin.
Eugenia Calancea
Cometarii
Am lecturat cu drag,frumos !
multumesc mult