Un dor de albastru îmi fulgeră gândul,
Îl strig cu tăcerea argintului,
Ecoul târziu îmi răspunde pustiu.
Un dor de albastru mă cheamă.
Inocența mea
Udă cu lacrimi pământul.
Nopțile se desprind de trupul meu
Îndepărtându-se către El.
Împerechez tăcerea cu razele soarelui,
O îmbrac în culoarea roz
Privind cu jind spre zarea umedă.
Fluturii în armurile lor de chihlimbar
Îmi protejează gândul
Îmi este dor de albastru,
Esență rară impenetrabilă,
Și totuși
Micul zeu mă atinge sfios cu o aripă.
Cometarii
Frumos tablou liric,reverenţă !
Un dor de albastru îmi fulgeră gândul,
Îl strig cu tăcerea argintului,
Ecoul târziu îmi răspunde pustiu.
Un dor de albastru mă cheamă.