La colț de gard era o tufă,
Ce-mi parfuma copilăria,
Cu ea am cunoscut mândria,
Când culegeam cu atâta drag,
Și mi se agățau de scufă,
Frumoase flori de liliac!
Prin buruieni și iarbă deasă,
Picioarele îmi alergau,
Un braț de flori duceam acasă,
Cu gândul, poate mă mai lasă...
Să mă întorc iarăși la joacă,
Cu toți copiii pe toloacă!
De câte ori tu m-ai salvat
Liliac de lângă gard,
Cât timp ai fost înflorit,
La amiază n-am dormit,
Câte ramuri eu ți-am rupt...
Nu mi-ai spus că te-au durut...
Acum liliac în floare,
Sufletul în mine doare,
Nu te-aș mai rupe vreodată,
Lângă tine aș sta culcată,
Și-aș dormi, aș ațipi...
Amintiri ți-aș povesti...
Nu te-aș mai duce în vază,
Te-aș lăsa să-mi fii o oază,
Și-aș veni mereu la tine,
Ca să-mi amintesc de mine,
Că mi-ai fost parfum, salvare...
În amiezile cu soare!
Și mi-ai fost o umbră deasă,
Când uitam drumul spre casă...
Liliacule-nflorit, floare a copilăriei,
Înfiptă în pânza iei,
Tu ești și mereu vei fi,
Amintirea parfumată,
De când toți eram copii!
Autor: Dubei Crina
Drepturi rezervate de autor
12 mai 2021
Cometarii
Foarte frumoase versuri,prețuire !