Fotografia clipei
Sunt conștientă că
Poezia este și va rămâne
O fotografie a clipei.
Pasaje interioare se prăbușesc
Sub imperiul emoției,
Dar viața are întotdeauna dreptul la replică.
Sunt stăpână peste respirația sacadată,
Care din când în când mă sufocă.
E arta conversației sau,
Nu de puține ori,
Mă identific într-un limbaj comun
Pe care îl aștern cu penița tremurândă pe hârtie.
Gata să scânteieze idei
Precum amnarul ce lovește cremenea.
Surprind realitatea într-o lumină șlefuită
De unde sar particule de pirită
Din șmirghelul ce-mi chinuiește sufletul.
Câtă vreme nu îmi este frică să respir
Sunt eu, iubesc,
Mă bucur de tot ceea ce scriu.
Cometarii
Versuri de pus în rama sufletului,reverenţă !
"Poezia este și va rămâne
O fotografie a clipei."
O clipă din eternitatea miilor de clipe..."Sunt eu, iubesc" și m-am bucurat de tot ceea ce am citit.