în timpul de haos
ne iubeam printre pulberi stelare,
printre neanturi reci și înghețate
ocolind coșmaruri,
ieșind dintre cuvintele care ucid,
scriind cu degetele frunzei despre cercul de vânt
mereu necucerit.
murim, de o mie de ori de atunci,
în fiecare zi născându-ne iar,
recompunând imagini verticale
ca o ultimă promisiune de fericire,
ultimul firesc
de întrebări cu sens.
numai așa mergem mai departe
într-o singură vedere
în aceeași criză de aer
aceeași rațiune
ieșind din ieri și din alaltăieri
într-o plecare fără răspuns.
nov. 2021
Cometarii