Dragostea mea, tu vii dintre troiene și dintre înalte stânci.
Nu irosesc acele clipe din trecut în zile de arșiță!
Este atâta gălăgie pe autostradă și curg atât de zbuciumate zile
Încât simt acvile cum rătăcesc peste singurătăți care pulsează intermitent.
Dacă mi-e dor de umbra mâinii tale, îi desenez crochiuri lui ieri
Și parcă mă transform într-o vâltoare ce se stinge în albul nopții
Căci pătimaș iubindu-te pe creasta munților cuvinte scrijelesc
Și tot de atâtea ori cobor în tine însuți cu mii de gânduri ca tentacule, rebel.
Dragostea mea, uniți în depărtare cu glasul dimineții rebotezat te chem
Și încă țin în palme chipul tău sculptat ca rana tinereții
Când rostogoleam albastrele îndoieli și răsuceam timpul firav și vise înguste
Căci eu iubindu-te m-am așezat în viul zilei, efemer...
Cometarii
Absolut superb !
Vă mulțumesc frumos!Prețuire!