Cândva-n trecut, dar nu demult...
Copiii se jucau mai mult.
Și fericiți cum ei erau...
Jucării din orice făceau.
Din vreo trei bețe ș-un cearceaf,
Ieșea un ditamai palat,
Unde străjeri la curtea lui,
Erau băieții satului.
Ce chiote de veselie...
Se auzeau la orice pas.
Vara, când avea să vie,
Toți fugeam pe rând la iaz...
Bălăceală, mâlul negru...
Numai albul de la ochi...
Ptiu! ... să nu îl de deochi!
Un așa copchil ponegru...
La furatul de cireșe,
Totul ne părea o joacă,
Babele ne așteptau,
Cu ciomagul lângă poartă...
Tologeam grădinile,
Seara... văicărelile...
Pe la case din vecini...
Unde mai erau copii.
Babele veneau cu plânsul...
Se văitau că le-am rupt poarta,
Că ne-am cocoțat ca dracii...
Și să o repare tata...
Vai... ce timpuri... îmi e dor,
Să mai alerg prin ogor,
Prin păpușoi și din pănușă...
Să îmi fac mândră păpușă!
Nu să stau doar pe tabletă,
Cum fac acum copilașii...
Strada s-o pictăm cu cretă,
Să jucăm șotron.... ostașii...
V-ați ascunselea prin iarbă,
Ce ne trecea sus de brâu...
Să escaladăm copacii,
Fără să avem vreun frâu.
Eram zvelți ca așchiuța....
Nu auzeai de diete.
Ne întreceam cu căruța,
Nu știam noi de tablete....
Azi copiii au de toate...
Dar nu au copilărie,
Amintirea lor nicicând,
Ca a noastră n-o să fie!
Autir: Dubei Crina
Drepturi rezervate de autor
Foto:internet
Cometarii
Absolut superb,prețuire !