Mai întâi ne ridicăm ochii
spre cerul orizontal.
Doar așa putem învăța verticalitatea.
Apoi cu norii desenăm un chip.
Înlăturăm albastrul de prisos
și va rămâne
eternitatea granitului
cu zâmbetul său împietrit.
Mai târziu,
mângâiem cu privirea pădurile,
până se va alege singur
trunchiul din care se va ciopli
nemurirea.
Ascultăm simfonia culorilor
ce vin din pământ
și din glasul ierbii cioplim tălpile
care mai târziu vor lăsa urme
prin veșnicie.
Ne coborâm din nou privirea și gândurile
spre pământul plin de stânci
și de chipuri
ce se întind prin vise
și răsărituri
Iar dacă am fost atenți
la adâncimea cerului,
vom înțelege că infinitul
poate fi și orizontal.
Dan Dănucu ✍️
Dan Dănucu ✍️
Cometarii
Un poem magistral !
Vă mulțumesc din suflet pentru apreciere!