În părul unei mame zăpada a cernut
Pe fața ei smerită, nevoi s-au așternut.
Sub pleoapele-i lăsate ce lacrimi au mai curs!...
Iar mâinile bătrâne, slăbite au ajuns...
În cârca ei ca munții necazul a crescut
Și din atâtea lipsuri puținu-l făcea mult!
Din vreme rea, ea soare din dragoste făcea
Și tot mereu la cârma corabiei era!
Pe mama de o cauți o vei găsi-n trecut
Dar și-n prezent e mama... e-n tot ce a făcut!
Ea este-n rugăciune, în limba din strămoși
Este în vocea blândă a pruncilor frumoși!
Pe mama de o cauți o vei găsi mereu
În lucrurile bune ce face fiul său,
O vei găsi acolo de unde vine viața
Ea, mama este aceea ce-aduce dimineața!
Surâsul ei e veșnic, când stai cu capu-n poală
Și-ți mângâie pe creștet cu vorba ei domoală.
Acolo este mama...în ungherul de suflet
Bătrână, fără vlagă, dar cu eternul zâmbet.
O mamă-a văzut multe ierni grele cu zăpezi
Și primăveri cu soare, cu flori și câmpuri verzi.
Dar mama e eternă, nu pleacă în abis
Că o avem în suflet...e a-l nostru paradis!
𝓢𝓽𝓮𝓯𝓪𝓷𝓲𝓪 𝓥𝓪𝓼𝓲𝓵𝓮
Cometarii
Un poem excepțional,reverență !
Versuri scrise cu sufletul!!!!!!
Aleasă prețuire!!!!