Ninsoarea plopilor
Mă las în voia ta,
Zâmbesc şi privesc prin fereastră.
Ninge cu puf de la plopi și cu frunze albe
Când vântul atinge suav ramurile.
Șoptești cuvinte dulci
Și îmi săruți urechea
Fiorul dulce mă cuprinde,
Cu focul dragostei cu tot.
Aș vrea să îți răspund la fel, dar
Ce vei crede ?
În plasa ta nu vreau să pier,
E prea devreme.
Zâmbești, privindu-mă atent
Când ochii ni se contopesc
Un licăr inocent zăresc.
Cât din îmbrățișare e dorință?
Și cât nevoia de a fi?
Înfometate degetele-ți lunecă
Pe a mea făptură, obsesiv.
O dragoste carnală, asta vrei!
Agenda ta e plină cu nume de femei.
Nu vreau să fiu un nume
Sau puful unui plop,
Dorința mea apune,
Prea multe vorbe au stins un foc.
De vrei ca jarul să reziste-n timp
Adaugă inimii, la fiecare bătaie,
Un gând statornic, nu perfid.
Cometarii
Un poem absolut superb !