între liniile albe nu mai e loc
nimicul e peste tot
văzduhul e rupt inegal în tăceri de gheață
nu mai există de o sută de ori dacă
e doar un peisaj static cu îngeri plecați
și stele privind de departe
cuvintele mor fără a se naște
poemul se scufundă sufocat
lasă urme printre virgule pe-o foaie derutată
fără vreo minune de înviere
oglinda neștearsă acoperă totul
nu mai e timp destul în memorie
frigul migrează prin ochiul de frunze
și praful din ceață rămâne în palme
28 august 2020
Cometarii
Absolut superb,reverenţă !