Avut-ai nenorocul de-a te naște
C-o soartă ce-ți înghite nenoroc.
De-ai fi știut necazul ce te paște,
Mai îmbrăcai din straiu-ți de proroc.
Plimbându-te, în gând, prin lumea-n fugă,
Tu, cel ce țintuit ai devenit,
Creatu-ți-ai în nopți preasfânta rugă:
Că teafăr ești și-auzi, și n-ai orbit.
Te simți ca un stejar din secularii
Ce-și simt preeminența-n rădăcini
Și nu cerșesc hectare-n zeci de arii,
Ci doar un trist cântat în mărăcini.
Și nu poți fi actor: dai cărți pe față,
Vizibil este micu-ți neajuns.
Mai grav e handicapul dintr-o moață,
Ce n-are întrebări și nici răspuns.
Și-n ceața-ți oarbă,-n grele solitudini,
Te simți ca un pendul ce grav atârni,
Dar știi să guști din nalte atitudini,
Prea neștiute-ades de lași păgâni.
Orfan de-ntreaga lume, dar ferice,
Privești, prin inocență, căi lumești
Și deslușești reala cicatrice
În tot ce vezi și pururi te tocmești.
Nu poți să mergi, dar ceru-ți simte zborul,
Deși ades suporți și ochi infam,
Doar mintea-ți este pururi autorul:
“Picioarele nu-mi simt, dar aripi am!”
Cometarii
Un placer disfrutar de la lectura de sus bellas y profundos versos querida autora, saludos cordiales desde México.
Să tot citești versuri frumoase,prețuire !
Mersi tare mult!!!! Onorată să citesc astfel de cuvinte!!!