Nici nu mai știu ce-i între noi,
Oceane, spaimă sau noroi
Și cerul pare că-i prea sus,
Se scaldă luna în apus.
Nu știu câți pași îmi trec prin vieți,
Sădesc păduri prin dimineți.
Alerg prin ploi, înot prin vânt,
Fuiorul vieții mi-e cuvânt.
Nici nu mai știu deloc ce știu,
Mi-e gândul tainic și pustiu,
Privesc în valuri, sper în sorți,
Se-ncurcă visul printre porți.
Nu știu ce știu, dar știu că pot,
Din jar zăpada vreau s-o scot,
Cioplesc săgeți din nori fierbinți,
Aștept seninuri de la sfinți.
Nu știu să mint, știu să mă joc,
Trecând prin apă, stând în foc,
Aplec privirea spre târziu,
Cometarii
Sublim !
Mulțumesc pentru apreciere, maestre!
Fac și eu ce pot...consolidez volumul...
Mă înclin cu respect!