Nici nu mai știu ce-i între noi,
Oceane, spaimă sau noroi
Și cerul pare că-i prea sus,
Se scaldă luna în apus.
Nu știu câți pași îmi trec prin vieți,
Sădesc păduri prin dimineți.
Alerg prin ploi, înot prin vânt,
Fuiorul vieții mi-e cuvânt.
Nici nu mai știu deloc ce știu,
Mi-e gândul tainic și pustiu,
Privesc în valuri, sper în sorți,
Se-ncurcă visul printre porți.
Nu știu ce știu, dar știu că pot,
Din jar zăpada vreau s-o scot,
Cioplesc săgeți din nori fierbinți,
Aștept seninuri de la sfinți.
Nu știu să mint, știu să mă joc,
Trecând prin apă, stând în foc,
Aplec privirea spre târziu,
Eu știu prea multe. Dar nu știu.
Cometarii
Sublim !
Mulțumesc pentru apreciere, maestre!
Fac și eu ce pot...consolidez volumul...
Mă înclin cu respect!