poemul acesta e predestinat
să rămână foșnet
în geometria luminii și a păcii
trăgând periferia spre larg
din toate sensurile
cu toate anotimpurile sub umbrelă
trece peste începuturile vremii
cu noi ieșind vertical din magma trecutului
cu metafore sub tălpi
acoperind nimicul orizontal și plin de gelozie
dăltuiește eternul trecut prin frunze
sparge consoanele-n vocale
și starea luminii inerte cade pieziș peste noi
Cometarii
Foarte frumos,calitate !
Vă mulțumesc mult!