rămâi în himera cuvântului
în boarea unei clipe virgine
în metalicul frison cu sens zadarnic
împachetat dureros de roz
între metafore celeste
până la urmă nici nu exiști
în suprapunerea spațiilor goale
unde literele devin obsesii
trecute prin frunze
iar lumea se târăște prin peisaj
luptându-se să existe
continui să fiu dintr-o cameră în alta nemotivată
răscolind praful
probând pantofii ce stau ca niște epave
pe-o margine înghețată de timp
turnându-mi litere în cana de cafea
trezind frazele adormite-n poem
26 oct. 2020/drept de autor
Cometarii
Foarte bun poem,reverenţă !