Primește-mă, iubito,
dă-mi pustiul inimii tale,
să urc malul său, să umblu
rătăcit pe la marginea nevăzutelor
amintiri, unde se joacă luna peste
umerii stâncilor și a nisipurilor
vechi, să scotocesc prin zăpezile
tale, unde ard iluzii, să umblu, iubito,
înfrigurat cu ochii deschiși, să-ți
simt mișcările puternice de albastru
curat, să-ți simt chipul arzător, aprins
sub frunte, tu poți spune orice, nu-mi
este frică, nu-mi este teamă de vise,
care izbesc încă în pânzele păianjenilor,
privește, iubito,cum crește bobul de nisip
în focurile rămase peste nisipul lins,
rămâi lângă mine pe corabia nopții, în
clipele noastre, să-ți văd urma pașilor
prin cutele de scoici, umbra cum ți se
prelinge încet în zborul lunii furișat,
să văd cum valurile înalte ale mării
năvălesc în amăgiri, și tu, iubirea mea,
să tragi cumpăna timpului apoi să-mi
zâmbești, alungată de-o lacrimă.
Cometarii
Foarte frumos!!!!
Frumoase versuri, prețuire!