SUB RAMURILE MELE
autor Ludmila Maciuga
În fascinant ungher întunecat.
Odihnește-o umbră alb bizară,
Oglinda timpului s-a despicat,
Toamna se desprinde de o vară.
Adâncimea reflectă un amurg.
Cu stele nestemate-i vualul,
Departe de visuri apele curg,
Timpul monoton rotește valul.
În surâse lumea se ascunde,
Tristețea este umbra cea de ieri,
În radacina pulsului pătrunde,
Ramuri dau prezentului puteri.
Sub ramurile mele stau în pace,
Mă scufund în liniștea de cer,
Din raze mi-am făcut găoace,
Un copac îmi este ca străjer.
Mă încântă lumea, ca și zarea,
Prin parfumul verde rătăcesc,
Ridic ochi-n bolta de cicoare,
- Eternitate-n stil dumnezeesc.
Octombrie 2019
Cometarii
Un poem magistral,preţuire !