Toporul și dalta,

Te îneci în marea de foc,
Și arzi făcând vâlvătaie,
Pădure acum ne faci loc,
În centrul inimii tale.

Ne-arunci căldură din plin,
Căldura ne este răsplata,
Când noi cu atâta venin,
Am rupt din tine cu dalta!

Te-ai săturat de topoare,
Ce trupul tău l-au sfârtecat,
Lăsând acum loc la șuvoaie,
Să înece pământul curat.

Nu mai dai răcoare și umbră,
Pădure tu te-ai săturat,
Acum priveliștea-i sumbră,
Parcă în iad te-ai schimbat.

Se sperie acum tot poporul,
De cum ne va fi viitorul,
Și plâng păsări după tine,
Cu glasurile lor cristaline.

Te îneci în marea de foc,
Încerci să ne arăți care-i calea,
Căci tăind în tine de tot,
Vom arde și noi, chiar și marea.

Și vor urma cataclisme,
Vom fi cu susul în jos,
Și nu vom mai vrea modernisme,
Doar să fim cum ieri am mai fost!

Nu vom mai ascuți dalta,
Toporul va arde și el,
Va arde pământul, unealta,
Și omul vinovat de măcel!

Autor:Dubei Crina
Drepturi rezervate de autor
5 august 2021

Postari