Tu

 

Chemare ce mi-a înflorit pe buze
Venită din gând
Și s-a întins peste focul trupului tău
Arzând.

Ai spune
Că sunt doar două litere stinghere
Aliniate
În turnul vorbelor nesărutate,

Dar ele
Sunt zvâcnirea tâmplei neodihnite
De zbuciumul inimii
Nesăbuite.

Ai spune
Că sunt doar simple cuvinte
Doar că ele
Îmi ating gândurile și le transformă în dorințe.

Ai spune
Că e un alfabetar împrăștiat printre clipe
Doar că ele
Îmi țin zilele răstignite.

Pentru oricine
Acest tu e un nimeni
Dar pieptului meu,
Lipsa lui îi usucă plămânii.

Privirea ta,
Îmi răscolește toți porii,
Un singur Tu,
Risipește în mine toți norii...

22.05.2019

Voturi: 0
E-mail me when people leave their comments –

You need to be a member of vocealiterara to add comments!

Join vocealiterara