Vioara mea fără arcuș
în care stă pitit un înger de fată
cu pomi înverziți la urechi
și vârsta care-i pândește pasul sprinten
adunat într-un manunchi de stele
nu vrea să mai cânte.
Își strigă doar numele
în iluzia pierdută și îngropată într-o mare iubire.
Din freamătul unei aripi,
scot arcuș care respiră
prin fiecare sunet umed
de sub pleoapa lui dor.
Părtașă la mireasma risipită a cerului
în înalte bolți și gând călător,
vioara mea seamănă cu tine dragul meu,
un heruvim rătăcit în suflet de copil.
Luceafăr care-mi luminezi târziul
născut dintr-o lacrimă și-o stea
mi-ai înflorit în vârsta-mi ruginită, mărgaritare.
Târziu împletind cioburi de lună
și cărări tăinuite în sunetul viorii,
mă reinventez în leagănul zilei de mâine
și-n mătăsoase toamne.
You need to be a member of vocealiterara to add comments!
Cometarii
Mulțumesc!
Împletiți versurile cu măiestrie! Felicitări!