Arta folosirii imaginilor cu valoare de simbol

Nora în căutarea identității   Mara Popescu-Vasilca

Romanul ''Nora în căutarea identității'' este un  roman profund, despre viață și fericire,  despre  căutări, speranțe și vise, despre destin și  dorința de libertate și de autodescoperire,  muncit cu multă  pasiune și clădit în detaliu cu mult talent narativ de către  scriitoarea Mara Popescu-Vasilca

Autoarea construiește un întreg spectacol cu un scenariu  demn de pelicula unui film cu o bogată distribuție și  care o are în rolul principal pe Nora,de profesie farmacistă, o femeie  deosebită și foarte interesantă care nu trece  neobservată în niciun episod , folosindu-se de toată priceperea regizorală și artistică de care dispune cu scopul de a ține  cititorul ancorat în firul poveștii  până la sfârșit, ceea ce și reușește din plin.

Fără a dori să dezvălui prea mult din  subiectul acestui roman deosebit de incitant  cu scene  de puternică trăire, secrete, situații neprevăzute, lacrimi, zâmbete, scene de iubire pasională și multe altele, voi face câteva precizări care mi s-au părut deosebit de interesante și care  fac parte din arsenalul de mijloace vizual-artistice și reflexiv-meditative  pe care  le folosește  cu succes scriitoarea.  

Întoarcerea în copilărie se derulează în amintiri apărute ca niște luminițe ce îi bucură și animează  memoria, reamintindu-și și de primele sentimente și de primul sărut plin de farmec și  îmbrăcat în emoții puternice.

Pe parcursul romanului microfonul  celui ce povestește este schimbat de către autoare și pus  în mâna personajelor, care în acest fel  își exprimă direct simțămintele, apropiindu-se mai mult de cititor. Scriitoarea prezintă în detaliu fiecare secvență asigurându-se că cititorul va putea păși direct  pe scena imaginară a romanului  simțind  emoțiile cu personajele și analizându-le apoi  meditativ până la  identificare.

Cu măiestria unui artist ce-și pictează opera și apoi se îndrăgostește de ea, Mara Popescu -Vasilca  dezvoltă fantezii în culori, jocuri ale minții,subtilități imaginativ-cognitive  care alunecă fin, se infiltrează  și ating  acel simț artistic deosebit de creativ  cotropitor-contemplativ al seducției  care se  contopește cu voința, într-o subjugare fără cusur  de  dorință și pasiune. Imaginile și scenele  poveștii  astfel create nu lasă loc judecăților pentru că există frământări și reflexii proprii ale personajelor  bine construite psihologic care fac acest lucru într-un dialog interior cu eul meditativ.  

Romantismul  se împletește cu poezia  dar și cu suspansul, cu secrete  și  povești care  te țin acolo, te fac să te gândești, să dezlegi firele țesute cu  atâta pricepere și migală de autoare  și bineînțeles  te fac  să participi și să fii  interesat să continui lectura.Sentimente de tot felul  vor inunda cartea,  rând pe rând, de la iubire, dragoste, trădare, iertare și împăcare,  până la intrigi   și tot felul de evenimente neașteptate care captivează.

Detaliile narative  cu valoare  vizual artistică  sunt  puternic  prezente în romanul ''Nora în căutarea identității''  prin  câteva  elemente interesante cărora  le dă valoare de simbol.Voi exemplifica doar două  pentru că  doresc să las  cititorii să le descopere singuri  neretezându-le  această plăcere a descoperirii personale  care face parte din roman.

Primul exemplu:   pantofii cu toc pe care Nora îi visase în fața unei vitrine încă de copilă, o dorință  arzătoare, un vis care a devenit realitate și care semnifică  feminitatea, maturizarea și conștientizarea forței de seducție,  semnifică eleganța, bunul gust, rafinamentul  dar și  independența și  libertatea femeii de a-și oferi bucurie și  puterea de-a alege. Un simbol atent ales și  prezentat de  autoarea Mara Popescu-Vasilca,  care dorește să sublinieze astfel și încrederea  în forțele proprii a femeii, puterea și hotărârea de a căuta fericirea,de a-și alege propriul destin, dorința de a se afla în înalta societate, dorința de a fi admirată, de a fi frumoasă, de a fi iubită  și dorită  pentru întregul pe care îl reprezintă ea, femeia adevărată!

Al doilea exemplu:  vioara care reprezintă  sensibilitate,  vibrații de înaltă trăire, muzicalitatea sufletului, dans  elegant   între arcuș și vioară, dragoste și iubire de artă, de frumos, de eleganță  un   adevărat simbol  al dăruirii și creației  pe altarul virtuoșilor.În același timp  vioara și arcușul împreună semnifică dragostea  și contopirea  prin atingerea firavă și  mișcarea lentă, tandră ca un joc al seducției,reprezentând  simțire și pasiune, un dans al inimilor pe portativul pasiunii și al dependenței  unul de altul.

Folosind  cu tenacitate aceste simboluri dar și alte  mijloace  artistice  precum  versul, visul, reflecția, descrieri vizual-olfactiv-gustative, descrierea sentimentelor, a trăirilor, a emoțiilor, fac din romanul  scriitoarei Mara Popescu -Vasilca  un  roman de succes.

Deoarece  am citit și alte romane ale scriitoarei aș dori să mai precizez un aspect deosebit de important  și anume că  scriitoarea  și-a creat un stil, o semnătură proprie  prin  lecțiile de viață  pe care le strecoară subtil  între coperțile romanului, relația cu divinitatea  însoțind toate personajele principale ale romanelor sale.

Fie că este vorba de o scenă pasională de dragoste, o scenă de un dramatism sfâșietor sau  o răsturnare de situație ca-n filme, toate poartă amprenta talentatei scriitoare Mara Popescu- Vasilca, amprentă ce  răspândește  miresme de  speranță, pozitivism și final fericit!

Mihaela CD

 membru TWUC, LSR, WPA

Președinte World Poets Association Canada

A  MANGAIA LACRIMI NEPRELINSE 

Lăcrimioara Iva

Adesea, pentru a scrie un roman interesant, nu este necesar să se creeze intrigi greu de înțeles sau să fie construite registre lingvistice sofisticate. Adesea, cea mai bună strategie este să se vorbească inimii cititorului, empatizând cu acesta.

„Catia, gustul amar al trădării|” este un roman de dragoste care stârnește o serie de emoții, hipnotizează și captivează, te ține ancorat de pagini cu interes constant pentru a descoperi evoluția faptelor, trădările și întorsăturile fiind mereu la pândă, iar „rezultatul final” imprevizibil.
MARA POPESCU-VASILCA empatizează cu cititorul, vorbește inimii acestuia
cu lejeritatea și sensibilitatea de care este capabil doar un maestru al cuvintelor, ajutându-l să o înțeleagă pe Catia și să se conecteze sufletește cu aceasta.
Viața Catiei este o înșiruire de dezamăgiri, însă mai ales dezamăgiri în dragoste!
Fiecare dezamăgire a acesteia este o stare de spirit care apare după ce își dă seama că o anumită persoană nu este ceea ce credea că este. Cum va reacționa? Își va deschide larg ochii înainte de-a se „aventura” într-o nouă poveste de iubire? Își va „fereca”porțile inimii?
Dezamăgirile te schimbă. Ele fac inimile mai reci, temerile mai evidente și sufletele mai grele. Fiecare dezamăgire frânge ceva în noi și face teribil de dificil să credem din nou în ceilalți. Dezamăgită fiind, Catia se va mânia și își va pierede încrederea în ceilalți sau își va transforma mânia în putere, puterea în pasiune, pasiunea în dragoste?
Catia va fi pentru cititor o continuă sursă de întrebări și revelații.
MARA POPESCU-VASILCA are harul de-a ține cititorul în suspans. Când în ochii Catiei se oglindesc „splendori”, dintr-o dată aceasta cunoaște dezamăgirea…Când mersul Catiei devine zbor, dintr-o dată… cineva îi taie aripile.
Încrederea este piatra de temelie pe care se întemeiază întreaga noastră viață. Începem cu încrederea în sine, pentru a ajunge la încrederea față de cei care ne cresc, apoi încrederea față de primii prieteni, primele iubiri… Maria Popescu-Vasilca ne ajută să reluăm aceste etape și să reflectăm asupra relațiilor care ne înconjoară.
Încrederea este protagonistul vieții noastre, o încredere cu nuanțe în continuă schimbare. Prieteniile, iubirile, relațiile de muncă sau de familie se bazează pe încredere, însă nu ar funcționa fără încrederea în sine. Va funcționa în cazul Catiei în funcție de modul în care aceasta se va raporta la ceilalți și la experiențele de viață prin care va trece? Catia va redescoperi plăcerea de a avea încredere în abilitățile sale, se va consola după o trădare? Fără încredere nu am putea atinge obiectivele pe care ni le-am propus. În absența încrederii, toate valorile eșuează.
Valorile Catiei vor eșua? După o trădare aceasta va găsi liniștea interioară și un balsam pentru durere?
Care este cel mai greu lucru după o trădare? A ierta! Catia va reuși să ierte?
Pierderea încrederii în cineva sau ceva este o experiență negativă, care ne poate descuraja profund și face pesimiști, ne poate determina să ne închidem în noi înșine. Când ne pierdem iremediabil încrederea, ceva în noi se înnorează, însă nu trebuie să ne lăsăm sufletul invadat de gânduri excesiv de negative. Catia își va lăsa sufletul să fie invadat de gânduri excesiv de negative?
Inocența Catiei este una particulară, o inocență pe care unii dintre noi o avem mai ales atunci când nu ne așteptăm să fim răniți.
Va dispărea inocența Catiei când Mircea va rupe „iluzia” că o place?
Unii bărbați din viața Catiei, consideră că inocența acesteia este fascinantă deoarece oferă oportunități „delicioase” de exploatare.
Prima dragoste este specială pentru că vine dintr-un sentiment nou, niciodată trăit până în acel moment și care cu greu se va putea repeta. Cum va reacționa Catia când se va îndrăgosti de Mircea? Inima Catiei va fi uluită de acest sentiment necunoscut și va bate incontrolabil, copleșită fiind de emoții care o vor umple și o vor face să uite orice altă plăcere.
Catia, din păcate, va experimenta o dragoste care este frumosă și perfectă în aparență, însă de fapt este fragilă și fără profunzime.
De-a lungul vieții , unei persoane îi este greu să rămână fidelă față de tot ceea ce îi pasă: iubire, prieteni, idealuri… Catia va rămâne fidelă?
O prietenie construită de-a lungul timpului rămâne un punct de referință constant pentru viața noastră, o certitudine indisolubilă chiar și în momentele mai puțin ușoare.
Prietenilor adevărați le putem împărtăși totul, de la cele mai bune momente până la cele mai dificile. Paula și Catia sunt prietene adevărate? Vor rămâne mereu aproape una față de inima celeilalte?
Fiecare experiență trăită sau persoană întâlnită ne lasă ceva din sine, îmbogățindu-ne din ce în ce mai mult. Experiențele trăite și persoanele întâlnite, o vor îmbogăți pe Catia? Iubirile acesteia sunt doar iluzii?
Uneori relația de prietenie dintre un bărbat și o femeie se transformă într-o relație de iubire. Prietenia dintre Catia și Dan va avea parte de această transformare?
Povestea de viață a Catiei te face să reflectezi asupra importanței încrederii și îți dă forța să depășești dezamăgirea.
A trăda încrederea cuiva sau a te simți trădat este neplăcut și dureros, produce senzații și sentimente conflictuale, cum ar fi: furia, indignarea, ostilitatea… Chiar dacă trecem prin experiențe dureroase, nu trebuie să ne ascundem în spatele suferinței, să ne interiorizăm, ci va trebui să facem orice pentru a vindeca rana și să oferim o nouă încredere celor care o vor merita!
Încrederea este un ingredient fundamental în orice poveste de dragoste, dacă lipsește, relația nu va merge niciodată prea departe.
Poeveștile de dragoste ale Catiei cât de departe vor merge?
Într-o perioadă a comunismului persoanele aveau sentimente și speranțe cu aripi în lanțuri. Catia are un control clar al sentimentelor, chiar dacă acestea au interdicție la zbor? O va ajuta generozitatea și deschiderea inimii față de ceilalți?
Aceasta crede în potențialul și capacitățile sale și va reuși să realizeze ceea ce și-a propus? Va da dovadă de o conștientizare profundă și, prin urmare, va avea o dorință puternică de a recupera relațiile pierdute și de a le revitaliza cu noi intenții și energii reînnoite?
Dezamăgirile o vor nemulțumi față de ea însăși, însă nu îi vor scădea valoarea și nici nu-i vor lua demnitatea, ci o vor maturiza.
Trădarea are mai multe gusturi! Trădarea Catiei are gust amar, însă un „amar-aspru” care fortifică.
După o trădare te simți atât de ofensat și ridicol, încât uneori cauți răzbunare. O alegere care poate oferi o oarecare ușurare și puțină satisfacție, însă benefic ar fi să alegi iertarea. Care va fi alegerea Catiei?
Este firesc și spontan să simțim o dorință instinctivă de a ne răzbuna pe cei care ne-au făcut rău, ne-au pus în pericol, ne-au batjocorit.
Cert este că dorința de răzbunare nu se află deloc printre acele sentimente pozitive care ne fac să creștem sau care ne fac oameni mai buni în ochii oamenilor și, mai ales, în fața conștiinței noastre.
Romanul scriitoarei MARA POPESCU-VASILCA oferă reflecții cu adevărat interesante, care permit cititorului să pătrundă adânc în această stare de spirit: răzbunarea.
Catia după ce se va răzbuna, se va simți superioară față de cei care au coborât atât de jos încât i-au provoacat răni sufletești?
Securitatea, serviciile secrete românești, a fost în cei 24 de ani de dictatură a lui Ceaușescu, agenția care s-a ocupat de „a face treaba murdară” a „epocii de aur”. George o va racola pe Catia pentru a deveni agent al acestei agenții. „Colegialitatea”dintre ei se va transforma într-o relație de iubire?
Ce secrete se ascund dincolo de aparențe?
Aparența în multe cazuri nu corespunde realității și reprezintă o capcană pentru minte și simțuri.
Pentru a te intrega în societate, mai ales într-o „epocă de aur|”, adesea trebuie să te folosești de aparențe și trebuie să porți o mască care are caracteristici conforme convențiilor. Cei care se răzvrătesc și aleg să nu salveze aparențele, riscă să fie judecați și izolați.
Catia se va răzvrăti?
MARA POPESCU-VASILCA reușește să dea un sens aparte relației dintre Catia și părinții acesteea care o vor susține în alegerile sale de viață și îi vor acorda un sprijin moral și material, sprijin care deseori solidifică relațiile și intensifică încrederea reciprocă.
Cu dragoste și fără a o judeca, aceștia o vor ajuta pe Catia să-și crească cei patru copii cu tați diferiți, și „nici măcar cu o privire iscoditoare” nu o vor face „să se simtă vinovată”.

MARA POPESCU-VASILCA în opera sa evidențiază fragilitatea sufletului uman și modul în care nesiguranța ne determină să realizăm nu doar acțiuni pe care le vom regreta mai târziu, ci și fapte mai mult sau mai puțin condamnabile, fapte care ne vor marca atât pe noi cât și pe oamenii din jurul nostru.
Mulți dintre noi vom purta aceste „păcate” pentru mult timp, poate chiar pentru totdeauna.
Ne prefacem că nu s-a întâmplat nimic, ne continuăm viața, însă știm că acele secrete ne așteaptă acolo, în trecut, pentru a ne face să lăcrimăm-trist, să ne rușinăm, să regretăm de fiecare dată când ne vom gândi la ele.
Catia a ales să se destăinuie, să le spună copiilor adevărul.
Ce reacție vor avea copiii când îi vor citi scrisorile, mărturisirile unei mame care a luat hotărârea să divulge fiecărui copil în parte, identitatea tatălui și povestea de iubire cu acesta? Hotărârea Catiei de-a se confesa îi va schimba starea de spirit, se va simți eliberată, o eliberare binemeritată, iar secretele dezvăluite vor fi „un cadou” pentru copiii acesteia, pentru că un adevăr spus cuiva, nu poate decât să fericească.
De-a lungul anilor, Catia a tras singură de o căruță cu griji, dorințe, sentimente, deziluzii și vise neîmplinite. Întâlnindu-l pe Horia, aceasta va prinde curaj, îi va dispărea teama, știind că în doi se trage mai ușor la căruța vieții.
Schimbări, iubiri, fragilitate, obsesii, trădări…, un destin care uneori pare să se distreze, jucându-se cu viața Catiei. Acesta își va găsi liniștea? Va avea din nou încredere în ceilalți, iar în lumina experiențelor sale de viață va reuși să întemeize o familie? Horia îi va fi soț și va deveni tatăl copiilor ei?
În opera MAREI POPESCU-VASILCA „transpare” frica de limitele impuse de către unii oameni și societate, însă în același timp nevoia de a depăși acele limite, fascinația tentației de-a gusta din „fructul oprit”, regretele și îndoielile unei femei și ale unei mame, conștientizarea de a-ți putea schimba viața…
MARA POPESCU-VASILCA conturează cu finețe profilul protagoniștilor, subliniindu-le fragilitatea, nesiguranța și dezvoltarea caracterului.
În acest roman emoționează nu doar poveștile de viață, ci și stările de spirit ale personajelor. M-am recunoscut mult în nesiguranța acestora, în limitele lor de autopercepție, în „evaluarea” a ceea ce este sau nu este „acceptabil” într-o perioadă a comunismului.
MARA POPESCU-VASILCA a arătat deja în operele sale anterioare o sensibilitate puternică față de psihicul uman, „Catia, gustul amar al trădării|” este un alt exemplu clar, este un roman care transmite un puternic mesaj de schimbare, maturizare și speranță, un roman care te poate ajuta să te bucuri mai mult de viață și să vezi lumea nu doar cu mintea, ci și cu inima.
MARA POPESCU-VASILCA ne permite să pătrundem în profunzimea realității într-un mod singular, fără scheme sociale și ne impulsionează să reflectăm la multe aspecte ale vieții, să trăim fiecare clipă cu o intensitate triplă!
Pagină după pagină ai impresia că nu o citești pe Mara Popescu-Vasilca, ci o asculți, lectura are un ton al vocii cu pauze și cadențe care își găsește rădăcinile în valori reale.
Mara Popescu-Vasilca are o voce care mângâie până și lacrimi neprelinse!

Lăcrimioara Iva- membru al Uniunii Scriitorilor din România,

redactor șef la Magazin critic și Cutezător, președine Euro Education Sardinia.

Măiestria de-a stârni emoții

 Lăcrimioara Iva

„Nora” m-a captivat datorită măiestriei autoarei de a stârni emoții. Uneori cuvintele nu sunt suficiente pentru a le stârni. Și atunci avem nevoie de sunete, culori, forme, miros: stropi de ploaie, un tango, o vioară, o tartă cu pere și șerbet de vin fiert, clinchet de pahare, fermoarul unei rochii tras încet, excitant de încet, foșnet de lenjerie de mătase…
Maria Popescu-Vasilca analizează cu măiestrie sentimente, emoții și surprize într-o succesiune de transformări și prezintă caracterul Norei printr-un limbaj fluent și clar.
Valorile care aparțin sufletului uman sunt descrise și dezvoltate cu mare sensibilitate până la punctul în care de la paginile scrise trec încet-încet la inima cititorului.

Toți suntem unici, avem acel ceva aparte în modul în care gândim, ne mișcăm, suferim, iubim, spunem, muncim, ascultăm, zâmbim, comunicăm, visăm…Suntem unici și imperfecți. „Nora” Mariei Popescu-Vasilca este atât de imperfect de umană încât devine reală. Iubirea acesteia are mai multe forme! Toate formele sale sunt rezultatul a ceea ce aceasta are în interior, fiecare dorință și fiecare lipsă îi modelează modul de a iubi.
Autoarea evidențiază comportamentul Norei și ne impulsionează să facem o călătorie în interiorul nostru, să ne ascultăm, să ne înțelegem și să ne facem timp pentru a ne lăsa gândurile să curgă.. Abia după o călătorie interioară vom reuși să înțelegem comportamentul acesteia.
Nora este o femeie fermecătoare, al cărei comportament nu este ușor de clasificat, ceea ce ridică spontan mai multe întrebări. Cine este Nora? Ce o bântuie? Este o victimă, o femeie tulburată, cu o minte fragilă și rănită? Nora este afectată de sindromul Burnout? Va putea protagonista noastră să înțeleagă ceva mai mult despre viață, despre dragoste și despre ea însăși?
În viața unui cuplu, uneori, se întâmplă ca pasiunea și emoția de la început să dispară, lăsând loc rutinei, chiar și în dormitor.
Nora și Valentin vor reuși să iasă din rutină? Vor găsi vreo modalitate de a-și salva căsnicia? Vor reuși să reaprindă flacăra pasiunii?
Cu siguranță Maria Popescu-Vasilca oferă cititorului o experiență plină de surprize și emoții. „Nora” este o carte despre trăiri, despre puterea de a-ți schimba interiorul pentru a deveni și a te simți împlinit!
Autoarea reușește cu un stil fluid să ne facă să ne identificăm cu traseele parcurse de inima Norei, lăsându-ne să păstrăm vie speranța că, în final, fiecare tip de dragoste poate fi trăit în mod liber.
Lumea Norei este lume de afecțiune și suferință alternativă, decizii de luat și un concept de clarificat. Oare este întotdeauna corect să urmezi ceea ce poruncește inima sau este mai bine să lași rațiunea să prevaleze?
Un roman delicat, însă în același timp capabil să transmită un puternic un mesaj de schimbare, de maturizare și speranță.

Pentru relația fierbine cu Liviu, Nora dă vina pe vioara acestuia.
„Vioara e vinovată. A stârnit în mine vibrație, ea mă face să sufăr, să cad în visare, să fiu în brațele lui, acum. Dar ce mai contează, lumea mea e plină de păcate. Nu am vrut să pornesc pe drumul ăsta, dar l-am simțit. Am reușit să mă hotărăsc să fac ce simt.” Nora reușește Să „investigheze” toate fațetele – dragostea, pasiunea, dorința, sexualitatea, durerea, gândul, obsesia – și să exploreze formele erotismului, de la cele mai simbolice și aluzive reprezentări la cele mai provocatoare.”

Întâlnirea cu cu Paul, un gigolo fascinant, va fi benefică pentru Nora? O va ajuta acesta să se maturizeze, să își găsească identitatea?
„-Ascultă, eu sunt măritată. Soțul meu e medic. Eu sunt farmacistă. Nu ne lipsește nimic. Avem o relație decentă și mulțumitoare din punct de vedere social. Dar, vezi tu, nu prea știu cum să-ți explic. Tu, care ești expert, poate că poți să mă ajuți să mă identific. Nu prea știu de ce vreau mereu să fiu curtată de bărbați. Adică știu, așa sunt eu…!”

Ce l-a împins pe Emil să se apropie de Nora? A simțit că aceasta are nevoie de ajutor. O să -i ofere ajutorul? Vor fi fericiți împreună? Va fi doar o relație pasageră?

„Simt cum mă dorește, așa obraznică și imprevizibilă, îndrăzneață, cu simțul umorului, perfectă pentru un bărbat care aștepta să cunoască o femeie care să-l ajute să se deconecteze, să revină la normal, să iasă din hainele consulului, să fie iar bărbat, curtezan, iubit și tot ce mai vrea năzbâtia din brațele lui. Am râs cu lacrimi. Suntem fericiți, liberi, ne sărutăm.”

Un secret divulgat după ani și ani de către Gabriela, mama Norei, va schimba destine? Gabriela va avea puterea să ierte sau îi va da vieții un nou curs alături de Zoli, prima ei iubire?
„Nora” este un roman de o profunzime aparte, bine scris și bine conceput. Deși pare o carte exclusiv feminină, este de fapt o carte adresată tuturor.
Sentimentele, vicisitudinile legate de existență, fac din această carte o lectură plăcută, relaxantă și în același timp instructivă, care ne determină să ne punem întrebări despre noi înșine și comportamentele noastre.
Maria Popescu-Vasilca a dat viață unui roman care implică și stimulează curiozitatea de a afla mai multe despre iubire și forța acesteia de-a schimba caractere, despre erotismul femeii și ridicarea acestuia la nivel de artă.

Maria Popescu-Vasilca transmite emoții, uneori emoții care fac ochii să strălucească, alteori emoții care ating inima.
La sfârșitul lecturii acestui roman de dragoste, am impresia că Nora este o prietenă și împreună cu ea am împărtășit o bucată de viață, multe lacrimi, însă și multe zâmbete. Nu este de mirare de ce inimile noastre s-au contopit și au format o singură inimă. Nu este de mirare!

• Lăcrimioara Iva- scriitoare, poetă, membru al Uniunii Scriitorilor din România, redactor șef la Magazin critic și Cutezător, președine Euro Education Sardinia

Vanda, între dorință și rațiune

Autor: Mara Popescu Vasilca 

 fragment

Andrei și femeia dimineții

    Închid ușa după ea cu grijă de teamă să nu o închid și pe cea a relației abia începută cu ea, femeia necunoscută din bar, femeia dimineții. Fac câțiva pași și văd bikini albi cu o broderie fină cu desenul unuei zorele chiar în locul unde ne iubisem ca nebunii. Îi așez la pieptul meu, simt cum mă trec fiorii, simt că am reînviat, eu care-mi propusesem să nu mai vreau să amărăsc și alte femei ca pe cea cu care abia terminasem divorțul. Am înțeles că nu am noroc în dragoste numai că de data asta ea s-a luat de mine, sau poate că destinul a adus-o în bar așa de dimineață. Doamne ce-o mai fi și asta? Măi să fie. Simt o bucurie enormă care-mi răscolește mintea și sufletul, închid ochii, în urmă rămăsese doar mirosul ei proaspăt de femeie. Miros de trandafir și pară care îmi trezesc din nou dorința de viață, constat că sunt viu, vreau să fiu fericit.

    Nu știu cine e, dacă e singură, cum de-a făcăut dragoste cu mine. Știu doar că sunt bucuros. Intru să fac un duș. Totul mi se pare cunoscut, pare că aici e locul meu că am fost aici, cu toată hărmălaia din casă e multă pozitivitate. Neconformismul ei m-a uimit, felul în care mi s-a dăruit m-a surprins și satisfăcut într-un mod deosebit, unic. Sunt bucuros să mă spăl cu gelul ei de baie, are un miros divin, de magnolie, de femeie și cine știe poate de iubită. Închid ochii, am o senzație plăcută pare că ea s-a transformat în gelul pe care-l întind cu voluptate pe corpul meu incitat de ea, lăsat cu gândul că poate vom mai avea ocazia să ne bucurăm, iubindu-ne. Alarma ceasului de la mână mă anunță că trebuie să plec, am de făcut optzeci de kilometrii până în capitală. De unde să știe el ceasul că eu sunt treaz de mult și că sunt fericit.

   Am uitat să mă prezint, eu sunt Andrei, bărbatul sedus și abandonat la ora la care alții ies din tura de noapte sau se scoală de lângă soții și iubite ca să se prezinte la locul de muncă. Numai eu în bar, la o cafea, fără măcar să bănuiesc că e ziua mea norocoasă. E luni, 8 august, ce zi domnule, ce zi. Nu aveam de unde să știu că o să fiu atacat de o frumoasă doamnă. O nu, nu a făcut-o de una singură, eram și eu incitat de tot ce se-ntâmplase cu noi, și pe deasupra aveam o dorință nebună să fac dragoste dra nu aveam cu cine. Cred că chiar dacă aș fi făcut rugăciuni nu cred că s-ar fi îndurat vreun sfânt de mine, și nici nu aș fi știut la care să mă rog.

Sper ca ziua de astăzi să fie una specială, a începu magnific. Îmi vine să sar în sus de bcurie, o femeie atât de frumoasă. Tine-o Doamne tot așa înainte te rog!

De câte ori îmi amintesc 

Autor Mihaela CD

De câte ori îmi amintesc

De tot ce am trăit odată

Vreau lumea toată să opresc

Să spun povestea minunată

Dar cin' s-asculte printre surzi

Că nimeni nu-i  parcă, acasă

Sunt umbre triste-n lacrimi uzi

Preocupați de traiul lor și casă

Cui crezi că-i pasă de ce-a fost?

Cei tineri nici n-or ști vreodată

Ce-am trăit noi... le pare-un post

Fără '' online'' lumea părea ciudată

Și fără texto și mobile-n geantă

Le pare intreg universul năruit

Noi  alergam  pe-a vieții  pantă

Cu veselie aveam timpul văruit

Ciudate vremi venit-au peste noi

Si vreau lumea toată să opresc

Trecut-am cu iubire peste ploi

Mă doare ori de câte ori îmi amintesc.

În căutarea fericirii

o recenzie de Mihaela CD

romanul : Vanda, între Dorință și Rațiune,  autor: Mara Popescu -Vasilca

Cartea  ''Vanda, între Dorință  și Rațiune'' ce poartă  semnatura  îndrăgitei  scriitoare canadiene de origine română Mara Popescu Vasilca ,este  un roman  cu o construcție psihologică impresionantă care face parte din colecția ''Dragostea arză-o-ar focul''

Cu o tematică mereu de actualitate, extrem de profundă și interesantă, romanul dezvăluie cititorului  frenezia trăirilor în căutarea  fericirii! Cu toții căutăm fericirea, cu toții ne dorim să gustăm și să savurăm din plin aroma fericirii! Unii dintre noi o căutam o viață  întreagă, alții o găsim și nu știm  să o păstrăm,  deseori scăpând-o printre degete,  dar oare câți dintre noi o găsesc, o apreciază și știu să o păstreze  și să  o prețuiască din plin?

Desigur, fericirea trebuie îngrijită, la fel ca și iubirea, la fel ca și sănătatea! Fericirea nu vine pur și simplu, nu este un dar care cade din cer,  trebuie căutată, trebuie dorită  și mai presus de toate, creată.  Trebuie să vrei, să îți dorești și să lupți pentru fericirea ta, apoi să știi să o întretii, să o aperi,  și să o păstrezi ca pe o nestemată în cutia de valori a ființei tale!

Romanul o are în  prim plan pe Vanda, o femeie frumoasă, inteligentă, seducătoare și plină de feminitate care își caută fericirea.Cu ajutorul scriitoarei Mara Popescu Vasilca intrăm pas cu pas în sufletul și în viata Vandei, ajungem să o cunoastem, să o înțelegem și  să  trăim  viata ei  pe parcursul citirii romanului.

Absența  mamei în copilăria Vandei își pune amprenta pe viața, destinul și sufletul ei ce trece printr-un amalgam de sentimente,  iubire, bucurie, dorință,  trădări,  regrete și întrebări. După o căsnicie eșuată în care s-a simțit  încătușată, aceasta își redescoperă  eul său  feminin, căutând cu ardoare o confirmare a senzualității sale feminine. simțind nevoia eliberării și descătușării sentimentelor, a dorului, a trăirilor, a simțirii sublime.

De profesie psiholog, ea își ajută pacienții să își gestioneze viața,  dar întâmpină dificultăți în a-și gestiona propria viață sentimentală  și a găsi cheia potrivită spre a deschide zăvorul pe calea fericirii și a împlinirii propriilor așteptări.  Viața îi  oferă oportunități și capcane,  obstacole pe care trebuie sa le treacă,  vâslește cu tenacitate și abilitate prin furtunile vieții pentru a răzbate și a dobândi premiul mult râvnit, fericirea. Pentru că fericirea nu vine gratuit, nu vine ușor și ea este conștientă  de asta în căutările sale, de aceea nu cedează și nu renunță. Viața este mai complicată decât credea, găsirea fericirii este o luptă, un joc de noroc în care pierzi sau castigi.

Scriitoarea descrie cu o extraordinară  acuratețe  atât trăirile sale interioare cât și  confesiunile pe care ea le face cu o sinceritate absolut uimitoare. Fără a stiliza sau a încerca să o coloreze într-o lumină favorabilă  scriitoarea o prezintă pe Vanda, cu ghidușiile, micile răutăți și  invidii de copil, cu gândurile ei de femeie matură care știe ce vrea, care nu rămâne indiferentă provocărilor pe care le întâlnește, traind cu pasiune fiecare clipă de dragoste si considerând că fiecare iubit este darul lui Dumnezeu, un semn al destinului sau un noroc.

Scriitoarea Mara Popescu Vasilca cu stilul său inconfundabil, dă culoare locului unde se desfășoară acțiunea fiind atentă la fiecare  lumină, miros, impresie,  descriind în detaliu orașele, țările, pe unde se plimbă Vanda , casele, restaurantele, barurile și hotelurile oferind  astfel  cititorului șansa  să vizualizeze  cu exactitate grandioasa  scenă  pe care se desfășoară acțiunea romanului.

O multitudine de personaje  își fac loc  pe scena  romanului, trecându-ne  prin stări și trăiri diverse de la extaz  și bucurie, la suspans, tristețe și lacrimi. Scriitoarea reușește cu o măiestrie desăvârșită să  contureze personajele să le creeze  profilul psihologic și să le plaseze rând pe rând în  viața Vandei  sau în secvențele de confesiuni ale personajelor. O scenă deosebit de emoționantă  la care cititorul nu poate să  nu lăcrimeze  este întâlnirea  Vandei cu mama sa .Deși  pentru unii reacția firească la care s-ar fi așteptat din partea Vandei ar fi fost  să o judece, să o apostrofeze adresându-i reprosuri pentru că a lipsit din copilăria ei,  scriitoarea o prezintă pe Vanda  bucuroasă și înțelegătoare, gest ce dezvăluie caracterul empatic si plin de bunătate, maturitate, acceptare  si întelegere. Divinitatea este prezentă  în roman  sub forma comunicării  directe prin rugăciune, Vanda  apelând la Dumnezeu în diverse ocazii, rugându-l,  cerând și implorând salvare în situații limită.

Detaliile din viețile personajelor, fiecare cu convingerile sale, care se succed într-un ritm amețitor,   au menirea de a-i înțelege mai bine,de a ne forma o  judecată proprie și a găsi  un răspuns  la întrebarea evidentă ''De ce?''   Fără să îi scuze  scriitoarea  le dă ''dreptul'' să se explice singuri, să  se confeseze  acordându-le cuvântul rând pe rând într-o succesiune de  relatări directe , monolog sau confesiune.  Această abordare  nu face decât să apropie și mai mult cititorul  de personaj  acordându-i toată atenția la fiecare gând, trăire și  sentiment  exprimat.

Scenele de dragoste sunt foarte atent clădite, cu senzualitate și cu eleganță, nelăsând  cititorului nici măcar o dâră de vulgaritate, fiind  evidențiată doar frumusețea dragostei, a bucuriei trupești pe care  o îmbracă intr-un voal  de senzații  eclatante, pasiune, dorintă  și  romantism. Unul dintre  aspectele  care apare frecvent în carte, este sintagma '' în mâinile lui''  asta însemnând că Vanda caută  stabilitate, un bărbat  căruia să se poată dărui  total și definitiv căruia să își pună viața toată ''în mâinile lui''

Vanda caută  să afle care este secretul succesului surorii sale  care a reușit pe toate planurile,  personal, sentimental  și profesional și crede că acesta se datorează  cărții ''Destin  și Diamant'' pe care o citise , o carte  despre  principii, succes și destin dar mai ales  despre  caracter, un caracter de ''diamant''. Această carte există în realitate și este  scrisă  chiar  de soțul autoarei , George Vasilca, despre care dă detalii biografice  reale, făcând astfel  cititorul  să creadă și mai mult în povestea  romanului.Scriitoarea  nu îl dezamăgește nici de această dată pe cititor  și îi oferă  bucuria  mult așteptată a happy end- ului  ca un dar prețios de final.

Mara Popescu Vasilca are dreptate, ''viața  este complicată '' și toate încurcăturile și  labirinturile emoționale prin care ne poartă  cu atâta profesionalism autoarea, ne fac să apreciem și să fim mai fericiți cu viața noastră,  pentru că, încă o dată subtil și  fin, fără să ne dăm seama, scriitoarea ne dă lecții de viață!Pentru că destinul dar și principiile  de viață sunt  specifice fiecărui individ, la fel ca și nevoia de iubire, de dragoste  împărtășită și de  atașament, lecțiile de viață pe care  le primim  tind să ne facă să  ne descoperim pe noi înșine, parcă mai buni, mai norocoși și mai fericiți

Clădirea atentă a romanului''Vanda, între Dorință  și Rațiune'' prin  bogăția evenimentelor,profilului psihologic al fiecărui  personaj și multitudinea personajelor dar și al  evantaiului emoțional dăruit cititorilor,  fac din scriitoarea Mara Popescu Vasilca un romancier de excepție care ne uimește prin profunzime și meticulozitate și care, va dărui cu siguranță și alte romane la fel de valoroase  literaturii contemporane.

Mihaela CD

Membru al Ligii Scriitorilor Români

Membru al Uniunii Scriitorilor din Canada

Președinte al World Poets Association filiala Canada

Nora in cautatea identitatii

Autor: Mara Popescu Vasilca 

 fragment

Revederea

Doar că săracul de el, nu a avut noroc. S-a însurat la oraș, cu mine, fata unui contabil, cam urâțică, cam boccie, dar eu cred că nu mai e nimeni ca mine. Așa îmi spunea mama nu sunt persoane urâte.

Pe Valentin îl întâlnisem de câteva ori pe la biblioteca universității, stătea mereu deoparte. Așa făcea și când eram mici și ne jucam, el nu se prea băga printre noi, mai mult privea. Cine știe la ce se gândea. Mai ales după ce mă pupase după copacul din fața curții… Doamne, ce mici eram!

Până într-o zi, când îl văd pe o bancă în parc, singur. Mă așez așa, ca din întâmplare. Are o carte de poezii în mână. Îl recunosc, doar că acum crescuse și e al naibii de frumos.

-Ia te uită, mai sunt și studenți mediciniști romantici, zic, în timp ce mă uit pe coperta cărții. Mihai Eminescu, Poezii. Nu credeam că voi sunteți sensibili, sentimentali, că vă plac poeziile. Tonul e glumeț. Mă așez lângă el, mă prezint.

-Eleonora. Eleonora Pascu. Valentin se ridică, mă privește uimit, scoase șapca și îmi ia mâna. Așteptam să fie sărutată. El doar o apropie de buze, dar nu o atinse. Eu rămân dezamăgită. Aș fi vrut ca el să o sărute și eu să-l fac supusul meu, pe loc.

-Valentin Vlase, student la medicină anul IV, medicină generală. Dumneavoastră? Eu încep să râd, mă ridic, mă așez în fața lui, îl apuc de mână și-l trag spre mine, aproape. Rămâne surprins de gestul meu.

-Nu mă mai cunoști? Sunt eu, Eleonora, ne jucam de-a v-ați ascunselea când veneam la bunici, la țară. Sunt Nora. Se uită de parcă nu prea își mai amintește de mine, sigur, crescusem amândoi, da ceva, ceva, mai rămăsese din trăsăturile noastre de copii.

-Domnișoara Eleonoraaaa!! spune mirat, privindu-mă mai atent. Pare că destinul a scos-o în calea lui, ca să plătească pentru sărutul nevinovat de când erau copii.

– Hai, lasă gluma. Spune-mi Nora, dacă vrei să fim prieteni. Ce zici?

 Eu, care sunt timid, nu mai văd și nici nu mai aud bine. Scutur capul, scot șapca, îi iau mâna, o ridic. Momentul devine din ce în ce mai serios. Sesizez culoarea albă, pielea frumoasă, fină, forma delicată, cu degete lungi. O privesc, apropii buzele, închid ochii ca să pot înțelege cât e de important momentul care mi se oferă, odată cu sărutul mâinii unei domnișoare. E pentru prima oară. O mai sărutam eu pe a mamei, dar senzațiile sunt diverse. Mă simt emoționat. O fi pentru că e pentru prima dată. Eleonora închide și ea ochii. Rămân cu gura lipită de mâna ei, moale și fină. Apoi o las ușor, de parcă aș fi vrut să o fac să creadă că o voi mai face și altădată. O privesc, de unde era îndrăzneață, cu gura mare, devine tăcută, mă privește, atât, mă privește cum mă înroșesc, am obrajii roșii. Mintea se învolburase. Poate că mă pregătea să știu dacă domnișoara din fața mea îmi va da bucurie sau bătaie de cap.

-Bine te-am regăsit, Valentin! îmi spune bucuroasă.

Rămăsesem cu volumul de poezii ale marelui Eminescu în mână. Eleonora mă trage lângă ea, ușor, îmi spune:

-Hai să facem un joc. Eu am să deschid cartea. Văd la ce poezie nimeresc. Vedem dacă ne place și dacă se potrivește, pentru noi. Ce zici?

-Cum să se potrivească? întreb nedumerit.

-Uite așa bine, hai să vedem, vrei? Nu mă slăbește cu privirea Nora, trecuse cu mine prin timp și întâlnirea noastră de acum e lipită de vremea de când eram copii, deși au trecut ani de când nu ne-am mai văzut.

-De acord. Deschid cartea. Hai mai aproape să vezi, că doar nu te mănânc. Deschid chiar la pagina cu poezia Ce e amorul? Se potrivește cu noi, suntem tineri, chiar că nu știm ce e. Începe să citească cu glas divin, încet:

Ce e amorul? E un lung

Prilej pentru durere,

Căci mii de lacrimi nu-i ajung

Și tot mai multe cere.

De-un semn în treacăt de la ea

El sufletul ți-l leagă,

Încât să n-o mai poți uita

Viața ta întreagă.”

Nora se oprește, brusc.

-Valentin, de ce spune marele Eminescu, că amorul e un prilej pentru durere?

-Nu prea știu, eu cred că ar trebui să ne bucure.

-Crezi că se referă la lacrimi de tristețe?

-Cred că da, de tristețe atunci când nu suntem înțeleși, Nora.

-Oare ce vrea să spună, că sufletul ți-l leagă? Cum să-l lege, Valentin?   

-Nu prea știu. Atenția mea a fost direcționată pentru studiu, cu dragostea stau mai prost, răspunse timd Valentin. Hai să facem o înțelegere. Mai sunt cinci strofe. Pentru început, ajung astea. La următoarea întâlnire, mai citim două până când o terminăm. Să vedem dacă are rost să ne cunoaștem sau dacă se potrivesc pentru noi. Ce zici?

-Da, răspunde Nora. Se ridică, aleargă pe după copacii din spatele băncii, pare că e fetița de atunci, de când eram copii. Îmi amintesc acum de ea, de chicotele noastre și de cum scuipam în palmă ca să batem locul plecării și cel al întoarcerii.

Clipele  noastre parfumate  

Autor Mihaela CD

Imagine  grafica realizata  de  Melania Stoiciu 

Petale smulse din sufletul tău 

Tu mi-ai dăruit într-o scrisoare

Imi este sufletul bolnav, mi-e rău

Căci lipsa ta, doare tot mai tare 

Pe clape de pian, sună ușor

Murmurul vocii tale iubite

Și mă alintă-n vals de fulgușor

Note cu miresme-mpodobite

Eu te aștept să înflorim din nou

Prin aroma vieții întomnate

În gând se zbate iarăși un ecou

Al clipelor noastre parfumate .

''Ursula, o mamă judecată de copii''

Autor: Mara Popoescu Vasilca

-destainuiri-

''A doua zi dimineață mă pregătesc sufletește să primesc primul meu client. Sunt pierdută de frică. Nu știu ce să fac. O întreb pe ea.
-Nu trebuie să faci nimic decât să zâmbești și să fii amabilă. După ce vine și te prezinți, îl inviți politicos în camera ta. Nu uita că numele tau este Marieta. Îl lași pe el să intre întai în dormitor, ca pe un musafir de onoare, apoi intri tu. Odată ajunși în cameră, te dezbraci, te așezi pe pat și te uiți atrăgător la el. În rest va face el totul. După ce termină și îți dă banii, îl conduci afară, îl îmbrătișezi și îl rogi să mai vină și săptămâna viitoare.
Nici nu termină Tina de vorbit, că se aude soneria apartamentului. Eu sunt pe un fotoliu în sufragerie, picior peste picior, așa cum mă învățase ea.
Tina deschide ușa, în sufragerie intră un bărbat de vreo douăzeci și ceva de ani, la costum, cu un pachet în mână și cu niște flori. Tina pare surprinsă. Îl aduce lângă mine și mă prezintă. Mă ridic, el îmi ia mâna și o strânge ușor. Incredibil. Mă uimește.
-Ea e noua ta colaboratoare, Tina?
-Da, ea. O cheamă Marieta. Mulțumesc pentru flori și prăjituri, foarte drăguț din partea ta.
-Cu multă plăcere. Tu știi că eu sunt un bărbat manierat și pe tine te respect foarte mult. Te cunosc, la tine am plâns, la pieptul tău m-am destăinuit. Tu ești o femeie minunată. Cu alte cuvinte, ești o doamnă, Tina.
Se uită la ceas. Eu mă ridic imediat și intrăm la mine în cameră unde se aude o muzică liniștitoare. Ne așezăm pe marginea patului.
-Cum vă numiți domnișoară?
-Marieta.
-Practicați de mult întâlnirile galante cu bărbații, mă întreabă în timp ce-și lărgește nodul de la cravată.
-Nu. Dumneavoastră sunteți primul meu client.
-Primul? O să fie interesant, nu-i așa?
Îmi ia mâna, se uită la ea curios.
-Atunci procedăm așa. Astăzi nu o să facem nimic. Vă las să vă obișnuiți cu gândul, dar am să vin mâine dimineață la aceeași oră. Se ridică și lasă pe noptiera de lângă pat 300 de lei.
-Ăștia sunt pentru astăzi, mâine vei primi alții.
Îl însoțesc până la ușă apartamentului și îl îmbrățisez așa cum m-a învățat Tina. Ea este în camera ei cu cineva, deci nu pot vorbi cu ea. Mă întorc în dormitorul meu, îi număr de multe ori. Nu am mai văzut așa mulți bani în mâna mea niciodată. Prima mea grijă a fost să ies afară. În fața blocului stau cu un carnețel în mână, scriu adresa, apoi notez străzile pe unde merg spre poștă după ce întrebasem unde e. Am pus niște bani pe numele cumnatei mele pentru copii și pentru ei. Îmi venea să zbor. La întoarcere intru într-un magazin și-mi cumpăr o pereche de sandale frumoase, o rochie din mătase cu o croială modernă. Apoi mă opresc la raionul de lenjerie fină de damă și-mi cumpăr ce era mai frumos. Mai iau o sticluță mică de parfum. Mă întorc acasă să îi spun Tinei cum a fost. Ea vorbește la telefon.
-E frumoasă, blondă, tânără, are ochii albaștri. E de la țară, dar nu-i lipsește nimic să stea lângă o femeie crescută la oraș, crede-mă. Îmi face semn să tac și să mă așez. Scrie ceva pe un caiet, apoi continuă.
-Să știi că Marieta va fi mai scumpă pentru că e tânără, nu e uzată, o să fii multumit, îți garantez. Atunci rămâne pentru joi după amiază la patru punct. La revedere.
Se întoarce spre mine. Vede că sunt mulțumită.
-Mai ai și joi unul, ai auzit, nu?
- Da, și îți mulțumesc foarte mult, Tina.
-Acum pregătește-te, mai vin trei clienți până diseară.
Intru în baie, mă spăl, mă îmbrac cu rochita nouă și ies. Tina se uită admirativ la mine.
-Să știi că ai stofă, ești ca o adevărată doamnă, și mai ești și frumoasă, pe deasupra. Bravo, felicitări!
În seara aceea, prima mea seara de lucru, am mai avut trei clienți. Trei bărbați care au venit, am făcut cunostință cu ei și i-am dus pe rând în camera mea, unde s-au folosit de trupul meu. Unii, mai brutal, alții, mai delicat, fiecare după temperamentul și necesitățile sale. Fiecare a lăsat pe noptieră niște bani. Seara aveam alți 560 de lei. Îi iau în mână și mă învârt cu ei prin casă de bucurie. Iar mă gândesc să merg la poștă, dar Tina mă sfătuiește să-i strâng, adică să-mi deschid un cont și să le trimit la fiecare început de lună o sumă cu care să nu le lipsească nimic și să aibă și cumnata o răsplată pentru cea ce face.
La sfârșitul lunii aveam peste 20.000 de lei. Eram în al nouălea cer!
-Marieta, îmi spune Tina într-o seară. Am aflat că este un apartament liber pe scara noastră. Dacă vrei să-l închiriezi, poți să lucrezi pe cont propriu, clienți ai, așa că nu trebuie să stai la mine. Ce părere ai?
-Cât costă să-l închiriez?
-Ca și ăsta, adica 300 pe lună plus curentul. E tot cu două dormitoare. Dacă vrei, mâine vorbesc cu administratorul, îi dai și lui o sută și gata, îți face contractul. Acum ai viză pe buletin de oraș așa că nu ai probleme.
Zis și făcut. Am închiriat apartamentul. Am adus zugravi, am schimat baia și bucătăria, am fost cu Tina și am ales mobilă modernă, am aranjat așa cum am vrut. Tina a fost contrariată când a văzut că mă uit la o bibliotecă.
-Ce să faci cu asta? mă întreabă mirată.
-Tina, mie îmi place să citesc, să mă informez. Chiar am de gând să fac liceul la fără frecvență, și apoi, cine știe, să merg și la facultate. Am să cumpăr multe cărți, și pentru ele am nevoie de o bibliotecă. Dacă continui să câstig așa de bine, vreu să mă cizelez, să mă auto-educ, să mă schimb dintr-o fată de la țară într-o doamnă de oraș.
-Ei da, ce să-ți spun, tot curvă o să fii și dacă o să fii mai deșteaptă.
Atunci am simțit pentru prima dată tăișul acelui cuvânt nenorocit, rostit fără milă, clar și răspicat. M-am întristat. Dar nu am lăsat-o, i-am răspuns.
-Dar e mare diferență între o curvă proastă și una deșteaptă.
-Ei da, așa crezi tu, da’ tot aia e.
Bine că nu s-a supărat mă gândesc.
În scurt timp sunt la casa mea, frumos aranjată, cu clienții mei. Banii vin gârlă. Biblioteca este plină cu cărți. Mai întâi am citit despre cum trebuie să mă port în societate și cu bărbații. Apoi istorie, istoria artei, filozofie mai greu, că nu prea înțelegeam, romane de dragoste, multe. Vedeam cum reușesc să mă exprim din ce în ce mai bine, și mai ales să pot să întrețin o conversație interesantă. Despre Sigmund Freud aflasem pentru că aveam un client medic cu care aveam discuții interesante. El îmi povestise despre relația de prietenie dintre Sigmund Freud și Carl Jung care începuse cu o discuție de 13 ore. Conversațiile lungi după ani de zile au reușit să scoată la iveală diferențele ideologice care aveau să le rupă prietenia. Deci totul e posibil...
Acest medic ținea foarte mult la mine, și îmi spunea mereu: Marieta, tu nu ești o femeie de rând. Tu ești o femeie rafinată, care oferi bucurii bărbaților, ne mângâi sufletele și ne dai ceea ce noi nu mai găsim acasă. Dragoste. Tu ne iubești pe toți. Cred că dacă ai vrea, ai putea să ne convingi să ne împrietenim între noi, și să ne bucurăm de tine.
Cu banii lor am trăit. Și ce e mai important, am crescut copiii. Pe ei i-am dat la școli bune, cu internate de bună calitate. Acum sunt toți la casele lor au facultate, fiecare a studiat ce i-a plăcut. Eu le-am luat mașini și case, m-am ocupat de ei. Din punctul ăsta de vedere sunt foarte mulțumită. Dar necazul este că au aflat și sunt șocați. Acum nu mai vor să vorbească cu mine. Mai mult, vor să-și schimbe numele de familie, că să nu știe lumea cine e mama lor.
-Auzi tu, nu vor să mai audă de numele meu, înțelegi? Ei, copii mei...''

Aceste romane se pot citi pe eBook, intrand pe GOOGLE si Barns&Nobles , scriind numele autoarei: MARA POPESCU-VASILCA.

Ursula, o mamă judecată de copii

 autor Mara Popescu Vasilca

Gustul binelui pe buze

recenzie de Mihaela CD

 Cartea ''Ursula, o mamă judecată de copii'' este cel de-al șaselea roman publicat în 2020 la Editura Izvorul Cuvântului  din București, care face parte din colecția ''Dragostea arză-o-ar focul'', și care reprezintă o colecție extraordinară de romane  despre femei și pentru femei  cu subiecte diferite, cu personaje diverse dar care la un moment dat  au toate un punct comun, fierbinte, care arde:  Dragostea!

Aflată la o  vârstă matură, a celei de-a doua tinereți, doamna Mara Popescu Vasilca brodează în romanele sale personaje  și povești trăite sau povestite de cei din jur  cu firul de aur al priceperii, imaginației și creativității sale debordante într-o țesătură de o excepțională calitate ce îmbină  experiența  sa de viață cu înțelepciunea dobândită  oferind cititorului adevărate lecții de viață. Astfel cititorul  colecției ''Dragostea arză-o-ar focul'' pe lângă plăcerea absolută a lecturii se va simți câștigat, îmbogățindu-se cu o experiență de viață parcă  trăită  chiar de el substituindu-se  în pielea personajelor și primind subtil o înțeleaptă lecție pe care o va adăuga în bagajul său valoric.

Cartea ''Ursula, o mamă judecată de copii'' reprezintă o uluitoare lecție de viață, ce împletește  într- un buchet vast,  sentimente, trăiri și frământări învelite în voalul  opac al prejudecății,  dar și o analiză perpetuă a propriei conștiințe . Deși subiectul cărții are o latură profund moral-creștină și una profund meditativ-psihologică, cartea te cucerește  încă de la început, fiind  ușor de citit, adresându-se cititorului universal într-un limbaj  deloc sofisticat care te ajută să o parcurgi filă după filă.

Autoarea ne invită în sufletul răvășit al unei femei lovite de soartă, Ursula, care forțată de împrejurări nefaste ajunge să își calce în picioare propria conștiință vânzându-și trupul  pentru a supraviețui și a-și crește cei trei copii. Cel mai aprig judecător al  faptelor sale reprobabile este propria-i conștiință  care o mustră neîncetat.Cu toate că Ursula se simte cumplit de  vinovată și chiar se auto denigrează, dragostea maternă răstoarnă  munți  și reprezintă o puternică motivație pentru a învinge orice, trecând  peste rețineri, vijelii  și suferințe. Evident  această mamă are un caracter atât de puternic încât luptă chiar și împotriva propriei conștiințe, urmărind doar scopul care o motivează.

Deși nu o scuză pentru faptele sale, scriitoarea ne prezintă subtil motivația, situația  ei atât din punct de vedere social, moral, intelectual, cultural cât și familial. Deși este o femeie de la țară, fără studii, săracă, bătută de soartă trecută prin greutăți și părăsită cu 3 copii, aceasta  nu  își abandonează copii  și nu renunță, la a lupta cu viața  prin orice mijloace. Având o inteligență nativă aceasta știe cum să își educe copii, să-și protejeze copiii ani la rând, știe cum să își investească banii câștigați, știe să se autoeduce  atât comportamental, profesional , urmând liceul și apoi o facultate cât și  vestimentar, având gusturi alese și  știind să  își aleagă potrivit ocaziei îmbrăcămintea.

Scriitoarea Mara Popescu Vasilca  reliefează  foarte bine comportamentul uman care tinde sa pună rapid o etichetă și să acuze pripit  fără să pătrundă adânc în tainele complexe și întortochiate ale cauzelor, observând doar efectul , deseori orbiți de preconcepții, de judecată societății sau chiar de îndoctrinare.

Fără să vrem și chiar fără să știm, toți suntem uneori  judecători ai clipei, rod al propriilor valori și ale propriilor convingeri, etichetarea comportamentală  fiind cel mai des întâlnită.

Jonglând  printre  personajele sale  aflate în diverse ipostaze, autoarea  realizează  cu măiestrie profile psihologice atât masculine cât și feminine care iubesc, trădează și iartă. Fără să ne dăm seama,citind cartea  ajungem să  ne transpunem  în pielea personajelor și să-i înțelegem, să-i compătimim,  să-i iertăm și să ne bucurăm alături de ei. Calitatea extraordinară și amprenta unică a scriitoarei Mara Popescu Vasilca constă tocmai  în filigramarea atentă a personajelor și prezentarea acestora într-o lumina blândă,  evitând să-i judece! Ea imprimă suflul blândeții, cu care înmiresmează întreaga poveste, împreună  cu acceptarea, respectul, răbdarea și speranța!

Cartea scoate în evidență un mare adevăr potrivit căruia  în fiecare om  oricât de rău  ar părea la prima vedere  există și ceva bun! Depinde de noi dacă vrem să vedem și latura pozitivă sau dacă suntem dispuși  sau capabili să descoperim și acea parte.Tocmai acea parte pozitivă  o descoperă scriitoarea Mara Popescu Vasilca  în personajul Ursulei, arătând câte calități poate sa aibă totuși un om care greșește. Datorită scriitoarei Mara Popescu  Vasilca  înțelegem rolul absolut magnific al  cunoașterii acea cupola care se deschide și ne luminează universul, aflăm rolul majestic al comunicării care rezolva și aplanează conflicte, înțelegem rolul sacru al familiei care unindu-se devine  mai puternică, de nezdruncinat și  pătrundem în cotloanele nebănuite ale dragostei și ale iubirii necondiționate.

Autoarea,  pe tot parcursul cărții  însoțește cititorul cu un pozitivism magnetizant și o speranță  că lucrurile se pot îndrepta spre bine. Demn de admirat este faptul că  această carte reprezintă și  o pildă convingătoare  pentru  cei care se confrunta cu situații ce par fără ieșire  sau cu o auto judecată  drastică a conștiinței crezându-se suflete pierdute, dar  iată că scriitoarea Mara Popescu Vasilca  le  dovedește că întotdeauna  există o ieșire.

Scriitoarea  Mara Popescu Vasilca  este creștină  și credința sa în Dumnezeu  nu este ascunsă cititorului ci dimpotrivă  îi este relevată cititorului prin mici  rugăciuni, exemple creștine, pasaje din Biblie și pilde. Învățătura moral creștină  nu este impusă  și lasă cititorului  chiar o poartă deschisă  ca sa observe  singur ca se poate trăi și fără morala creștină dar că, mai devreme sau mai târziu, tot  vine o vreme în care tu singur iți dorești  sa-ți întorci  fața spre Dumnezeu. Uneori,  chiar dacă divinitatea  își face simțită prezența în viața ta, știi, simți și totuși ignori, parcă refuzând să te gândești,  însă tocmai pentru că Dumnezeu există, în clipele cele mai grele EL este alături de tine  și face chiar miracole la care nu te aștepți.

Pana scriitoarei seamănă iubire și pace chiar și în cele mai  ciudate situații , iubirea de semeni, iubirea de aproape, respectul pentru biserică,  iubirea de părinți,  milostenia, generozitatea,  etc, făcându-ne să înțelegem cât de important este acest sentiment IUBIREA! Omul este clădit să  se hrănească  cu iubire și  are nevoie de iubire! Personajul principal Ursula, își găsește sensul adevărat al vieții prin iubire, atunci când  primește iubire pentru ca odată cu aceasta începe să se ierte pe sine, să  se accepte, să se aprecieze și să dăruiască iubire la rândul sau  fără a-i mai fi teamă că va fi rănită.

Mara Popescu Vasilca își alege elegant cuvintele, care curg precum niște izvoare limpezi, fiind  foarte  atentă la estetică și la detaliile pe care le clădește cu  iscusință, ca  să asigure o vizualizare imaginativă a scenelor în mintea cititorului. Scenele de dragoste  pe care le prezintă în romanul ''Ursula, o mamă judecată de copii'' sunt pline de delicatețe, evitând vulgaritatea, folosindu-se precum un dirijor de bagheta  sa magică, sunetul iubirii izvorăște din puterea instrumentelor pe care le folosește, cuvinte gingașe așezate cu priceperea magicianului  care vor  dezvolta apoi  intuitiv filmul ce se va derula în imaginația cititorului.

Evenimentele se succed cu repeziciune, creând ipostaze din cele mai interesante, răsturnări de situații și întâmplări neașteptate  iar cititorului îi este stârnită curiozitatea și îi este ținut treaz interesul de a continua lectura pentru că  încă de la început i-a fost imprimat  acel timbru radiant de speranță, acea dorință subtilă de întoarcere  către divinitate,  așteptând  să se întâmple un miracol.

 Cartea ''Ursula,  o mamă judecată de copii'' este acel roman în care plângi și te bucuri cu personajele,  romanul pe care nu poți să-l lași din mână  sperând într-un final pozitiv. Doamna Mara Popescu  Vasilca nu vrea  sa își dezamăgească  cititorul care are o dorință aproape organică spre un final fericit și bineînțeles îi oferă într-o explozie  de bucurie  acel ''happy end în full''rezolvând toate problemele povestii.

Scriitoarea Mara Popescu Vasilca este o persoană de o fină eleganță,distinsă  și rafinată, plină de energie pozitivă și cu o sete extraordinară de creație care se află  într-o perioadă extrem de prolifică! Ea are un suflet inocent, plin de iubire pentru cei din jur, plin de dragoste  și bunătate, iar scrierile sale  poartă  un suflu tineresc,  proaspăt  și vesel cu care își impregnează cărțile într-o manieră  autentică și originală.

Autoarea, deși  are o experiență respectabilă în școala vieții și este o persoană  plină de ințelepciune, ea nu impune în romanele sale aceste lecții  de viata ci le sugerează foarte subtil  și  abil  cu un talent scriitoricesc rar întâlnit. Aceasta lasă viitorimii  un roman plin de invataturi. Una dintre acestea este  de a  nu-ți judeca părinții pentru că doar ei știu cum te-au crescut, respectul pentru truda și sacrificiile părinților este sfânt orice ar fi! O altă învățătură  foarte importantă  este aceea că  morala creștină  nu înseamnă îndoctrinare  ci mai degrabă iertare și acceptare, în acest sens chiar și preotul poate sa greșească interpretând  scrierile biblice.Caracterul unui om și personalitatea sa sunt două lucruri diferite, iar omul se poate schimba se poate îndrepta se poate autoeduca chiar dacă a greșit.

Am citit romanul în câteva ore fără oprire,  mânată de o nestăvilită poftă de a afla ce se întâmplă mai departe, acest lucru înseamnă ca și eu asemeni altor cititori am fost sedusă de scriitura doamnei Mara Popescu Vasilca, o scriitură blândă, caldă, fermecătoare  și convingătoare  care pune  suflet, pricepere și eleganță în firul poveștii  care ne surprinde!

Cu  mult tact și finețe  scriitoarea  ne conduce spre esența din care izvorăsc scrierile sale sclipitoare și înțelegem într-un  sfârșit, pentru ca la finalul  lecturii romanului simțim  că persistă insistent gustul binelui pe buze, aroma bunătății și  a dăruirii de bine, a îmbunării, a umanizării și a înțelegerii spiritului divin care nu are alt scop decât făurirea de bine!

Într-o lume tulbure în care valorile  morale ce le credeam sacre, de neclintit și sfinte sunt date peste cap și dezumanizarea a devenit o armă împotriva umanității, scriitoarea  Mara Popescu Vasilca vine  să împartă prin  blândețe și bunătate  lecții de viață  care ar putea salva. Este strigătul mut și răgușit al nostru al tuturor, al părinților, al celor ce asistăm neputincioși la distrugerea valorilor sacre și care  așteptăm un miracol sau o chemare la luptă!Mara Popescu Vasilca a început deja lupta  cu singura sa armă, o armă magică, a penelului îmbibat în cerneala iubirii de oameni!

Recomand cu tot sufletul  această extraordinară carte ''Ursula, o mamă judecată de copii'' ce reprezintă un  valoros tezaur literar și un far moral, ce va lumina și va dăinui cu siguranță peste vremi și va servi ca moștenire generațiilor viitoare! Citind această carte vă veți simți mai bogați, mai liberi de prejudecăți, mai încrezători  și mai fericiți cu propria viata!

Îi urez distinsei  doamne, scriitoarea Mara Popescu Vasilca multă putere de muncă și  energie creatoare ca să ne încânte  mulți ani de acum înainte, cu noi și  minunate povești  de viață ! Așteptăm cu mult interes noi  romane la fel de valoroase!

Mihaela CD

membru al Uniunii Scriitorilor din Canada, TWUC

Presedinte World Poets Association Canada

membru  LSR -Liga Scriitorilor Romani

Îndrăgostiţi pentru a mia oară

autor Mihaela CD 

DIN VOLUMUL  PASI DE CATIFEA 

Lauri de amor ne-au împodobit
Ne-mbrăţişăm în adorate clipe
Ne respirăm şi ne sorbim grăbit
Esenţele iubirii-n scurte pripe

Un infinit de vorbe „te iubesc“
Aleargă prin văzduhuri aromate
Şi un câmp de fiori ne zugrăvesc
Simţirile-n culori vii, parfumate

Şi-n clipe de extraz şi necuprins
Ne alintăm pe strune de vioară
Şi ne îmbătăm de un dor nestins
Îndrăgostiţi pentru a mia oară!

Tot pe tine te-as alege 

Autor: Mihaela  CD

De-ar  fi  acum  s-o  iau   de   la-nceput ,

Sa  stii   ca   tot   pe   tine   te-as   alege

Din  tot   ce   intre   noi    s-a   petrecut

Nici  macar  o secunda  nu   as  sterge

Esti  soarele  ce-mi   lumineaza  viata

Cu   tine-un   viitor   am   putut   fauri

Cu  tine  vietii  i-am  gustat   dulceata

Esti  absolut  tot  ce -mi  puteam  dori

Tresar  si–acum  cand  ti-aud  glasul

Chiar   de-au   trecut   frumoase  veri

La  fel  ma infior   cand  ti-aud  pasul  

La  fel  ca -ntr-ale  nostre  primaveri

Noi  suntem   indragostiti  si-acuma

E  atata   iubire  si  pasiune   in   noi

Ca  n-am  lasat  sa se  aseze  bruma

Peste  a   noastra   romanta  in   doi

Ne     completam    si   in   gandire

Precum  e noaptea  cu  ai zilei zori

Alaturea    imi   esti  si   in  simtire

Si-avem  desigur s- aceleasi  valori

Tu langa   mine  stai   intotdeauna

Indiferent   ce     viata    ne    ofera  

Noi   amandoi  ii   ducem   cununa

Noi   amandoi    formam   o   sfera

De-atatea   ori    eu    m-am    gandit

Adesea  cand   urcam  al  vietii  deal

Ce norocosi  suntem  ca ne-am gasit

Esti  pentru  mine  partenerul   ideal

Si  chiar  de   o  sa  treaca  tineretea

Si  o   s-apara  fire  de   argint in par

Si  chiar  de  o  sa   vina   batranetea

 Vreau  doar  cu  tine  s-o   descopar

 Eu stiu  ca-mi esti alaturi, si-mi vei fi

 In veci cat  vom  avea a vietii licarire

Si chiar s-apoi in  vesnicie  mi-as dori

Sa-mi  fi  tot  partener  si-n  nemurire

De-ar  fi   acum  s-o  iau  de la-nceput,

Sa  stii   ca   tot   pe  tine   te-as alege ….

Atâta vreau și-mi e deajuns !

Autor: Mihaela CD

Sărutul tău catifelat de altădată

Ce-mi adormea durerile din gând

Mă caută în vise și mă-mbată

Dansează pe al clipei tandru cânt

Se topește gheața iernii amorțite

Trezind amintiri veninde în șuvoi

Si vibrează-n umbre prea-nverzite

Ce-nmuguresc fiorii muti din noi

Pe cerul nostru purpuriu răsare iar

Făclia-nlănțuirilor aurii ce fierbe

Și ne-aduce-n suflet prețiosul dar

Exod al dragostei eterne și acerbe

Nu vreau nimic mai mult  decât

Fiorul clipei ce-i de dor pătruns

Inima să-ți simt cum bate hotărât

Atăta vreau!…  Si-mi e deajuns!

Comoară, doar iubirea ta   

Autor Mihaela CD

Am închis usor pleoapele să salvez 

Imaginea vie ce-mi dansa pe retină

Chipul drag ce mă făcea să radiez

In zile cu soare și-n nopți cu lună plină

Și-am alergat să pot prinde din zbor

Sărutul lunii care iți mângâia chipul

Să-ți sorb mireasma de parfum ușor

Când soarele te alinta cu asfințitul

Și-am atins fin... urma pașilor tăi

Vrand să le simt greutatea strivirii

Să-mi poarte gandurile peste văi

...Unde se ascund clipele iubirii...

Am încuiat în inimă dragi amintiri

Pe care nimeni nu mi le poate fura

Și-acolo-n tainicele mele fericiri

Păstrez sfanta comoară, doar iubirea ta!

Dovada că exiști       

Autor: Mihaela CD

Eu ți-s dovada clară că exiști

Tu-mi ești dovada vie că respir

Pe-altarul vietii dedicati artisti

Titani viteji, uniti prin foc si mir

Și rătăcim naiv prin oarbe zări 

Trupuri călite-n ape curgătoare

Cuvinte tandre ne șoptim în zori

In labirint cătându-ne  izvoare

Ne așezăm timid bătrânul ceas

Să ne măsoare clipele alene

Să le-necam in al iubirii glas

Să-ncuiem timpul într-o vreme

Și flamanzi de dor, in agonie

Ne pierdem în sărutul ancestral

Eu ti-s dovada scrisă pe hărtie

Iar tu-mi ești aerul universal.

Clipā de pācat!  

Autor Mihaela CD

Te-alung și te rechem în conștiințā

Tu clipā oarbā… plinā de pācat

M-ai fulgerat… pânā-n ființā

Și-n tulbure cearșaf m-ai îmbrācat

N-ai spus “Adio” nici “Mai stai”

Vrând sā te joci cu mine…

Tu clipā cu miros de mucegai

Mā-ndemni și nu mi-e bine…

Asemeni unui stol de rândunele

Ce pleacā ș-apoi vine ne-ntrebat

Tu pleci și iar revii-n zile rebele

Moment de patos, clipā de pācat !

Adorā-mā și-atât! 

Autor Mihaela CD

Adorā-mā și-atât ! Nimic nu-ți cer!

Nu vreau palate,bunuri și speranțe

Vreau dezmierdarea stelelor pe cer

Când norii vin tiptil sā se descalțe

Adorā-mā și-n zilele  cu soare

Mā prinde-n brațe și mā ține strâns

Sa-mi fie orice zi o sārbātoare

Vreau sā mā ții așa, sā uit de plâns

Adorā-mā atât cât sunt, aici, acum

Cāci n-am semnat un pact cu nemurirea

Iubește-mā cât calc pe-al vieții drum

Degeab-ai sā-mi regreți apoi murirea

Adorā-mā și astāzi... și poimâine

Nu pierde timp cu ganduri în eter

Ne-mbolnāvim de așteptat un ''mâine''

Adorā-mā și-atât! Nimic nu-ți cer!

Showcase of my soul

Author: Mihaela CD 

I was meant to write

With longing, love, and faith

To cry and laugh in golden verse

Joys, pains, or helplessness

I condone the burning feelings

That run galloping to be written

I put blush on the front pages

So the pure white starts to glisten

Lyrics which are rebellious in thought

Hunt me to write them in whole

They want to sit in the mirroring spot

They want a place in the showcase of my soul.

Translated by  Iuliana Pasca

Vitrina sufletului meu

Autor: Mihaela CD

Aşa fostu-mi-a dat să scriu,
Cu dor, cu iubire şi credinţă
Să plâng, să râd în vers auriu
Bucurii, dureri sau neputinţă

Încondeiez trăirile ce mă ard
Şi-aleargă în galop să le scriu
Pe foaia din faţă să pun fard
Din alb pur să devină alburiu

Versuri ce-s rebele-n gândire
Mă vânează să le prind în toc
Vor să se aşeze spre oglindire
În vitrina sufletului vor un loc.

The echo of the last kiss

 Author: Mihaela CD 

I line the petals of the last kiss

And I make a necklace in style…

With the scented drops it appears

On my lips, an adventurous smile

I close my eyes, immersed in moonlight

Listening to the song of reviving memories

I enter once more in the gorgeous night

Allowing myself flow into sweet slaveries

Your velvety kiss immediately tempts me

As though I feel it and live it once more

My heart is pounding cheerfully

Living your last kiss, echo!

Traducere de Iuliana Pasca

Ecoul ultimului sarut  

Autor: Mihaela CD

Am insirat petalele din ultimul sarut

Si-am facut din ele un superb colier

Si-n parfumate picaturi mi-a  aparut

In colt de buze, zambetul aventurier

Inchid ochii, in raze de luna-i cufund

Ascult cantecul amintirilor ce reinvie

Si-n  seara cea minunata iar patrund

Si ma las purtata lin in dulcea sclavie

Sarutul tau catifelat indata ma imbie

Si parca il simt si il retraiesc din nou

Iar inima imi salta nebuna si zglobie

Traieste al ultimului tau sarut, ecou!