Aduni lacrimă sub geana

Ochiului ce nu vorbește,

Să-i adape-n tihnă taina

Către lume când privește

Și n-ai vrea să știe nimeni

Ce-i în inimă sau minte,

Cui la gânduri te asemeni,

Nici că sufletul tău simte

Vreo durere ori iubire,

De trăiește în lumină

Sau căzut în rătăcire,

Dacă-l încearcă vreo vină...

Nu uita! Ochii-s oglindă

La suflet în orice stare,

Crestând fin în ei, ca-n grindă,

Umbre ori luciri de soare.

Sonetul Iubirii

Cum dulce-i mierea dintre spini gustată,

Iubirea-i mare-atunci când greu înfruntă,

Trecând prin vânt ușor, furtună cruntă,

Și-n inimi, două, e pe veci purtată.

Adună dor din ploaia cea măruntă

Și-azur de cer iubind, cu drag, constată

Cum soare-nvinge bolta cea pătată,

Voioasă rază frunți cum le descruntă!

Atunci când oameni poartă-n piept iubirea,

Nu lasă umbre peste ea să cadă,

Ce poartă-n ele frig și-aduc zdrobirea...

Priviri fluide-mpart curgând cascadă,

În freamăt blând de tei  le simți vorbirea,

Faguri-Trăiri și roze-ntr-o arcadă.

Sonetul Speranței

Ne ducem viața-n dragoste și ură,

Gustăm atâtea patimi dulci și-amare,

Dorim iubire-ades, rostind chemare,

Un bob de rouă pentru seacă gură.

Primim și dăm, ca-ntr-o normare,

Uitând de noi, de clipa caldă, pură,

De zborul lin din inimi care-ndură

Trăiri diverse, însă mult sumare...

Nu știm să punem preț pe-o clipă bună

Și strângem umbre reci în colț de vină,

Tăceri, când timpul trece făr’ să spună,

Își țes în jurul nostru pânza deasă, fină.

Singuri și triști, când soare dă s-apună,

Sperăm s-avem Iubirea cea Divină...

Rondelul speranţei

Cade apusul pe lume şi-aduce 

Tăcerea şi umbre în joc furibund, 

Cuvinte şi teamă stau la răscruce 

De drumuri ce, parcă, se întrepătrund. 

Doreşte cerul cortina s-arunce 

Peste dureri care în lume se-ascund? 

Cade apusul pe lume şi-aduce 

Tăcerea şi umbre în joc furibund. 

Hazardul căile-ar vrea să-i încurce, 

Dar clipa îi răstoarnă jocul imund, 

Nu-i teamă-n iubire, cuvântu-i profund, 

Cel ce iubeşte durerea-şi reduce, 

Apusul când cade... lumină-i aduce.

 Rondel în cugetare

Călcăm peste timp cu uimire, 

Fără a-i şti mărginirea 

Şi vrem să păstrăm amintire 

Paşilor urme - trăirea. 

Mă-ntreb ce-i cu-această grăbire, 

Cum să-i aflăm contenirea? 

Călcăm peste timp cu uimire, 

Fără a-i şti mărginirea. 

În suflet coboară-asfinţire 

Şi-ţi înţelegi amăgirea, 

Dorindu-ţi doar mântuirea 

Şi pentru păcate-absolvire. 

Călcăm peste timp cu uimire...