Ce liniște!
Ce noapte!
Stau adormite în frunze boabele de rouă
Și-o oră împărțită de-aseară pe din două.
Tu dormi când eu îl duc pe Dumnezeu în spate
Ce singur ca și mine e și nu mai poate
Să vadă cum lovesc cu plânsul meu
Pereții camerei ce nu mai au ecou.
Ce liniște!
Ce noapte!
Când nici nu te întrebi cui altcuiva mă lași,
Ca pe o nebunie adevărată ce-ngroapă un oraș,
Îmi culc durerea vie crescută brusc în înălțime
Cu fața înspre mâine să nu-i simt brațele străine.
Când tu dormi,
Pe trecerea de pietoni s-a accidentat un țipăt
Cât universul meu de mare; nu a scos un icnet.
La semafor nedumerirea așteaptă culoarea verde.
Pe celălalt trotuar noaptea printre zori se pierde
Și-i scapă din palme o întrebare naivă, o figură:
”- De ce n-ați semăna voi doar iubire și nu ură?!”
Ce liniște!
Ce noapte!
Nenorocitul fel al meu de-a mă trezi, nedormind
Mă poartă prin casă în căutări neliniștite dorind
În noaptea liniștită să arate ce gol e somnul meu
Între pereții tâmplei albiți, ca un pahar fără ecou,
Când tu dormi...
Cometarii
Versuri superbe, prețuire !
Mulțumesc frumos, cu inima!