Din țărâna care mai rămâne,când o fi vremea,să faci din mine o strachină sau poate o ulcea,o amforă vie, dacă ai putea,cu mâinile tale de ucenic,meștere olar.‘Nainte să frămânți lutul auriu bucată cu bucatăgândește-te bine,o dată și încă o dată,ce…
Vântul suflă în muzicuțăBlând dând tonul la-nflorire.Vin cocori să-ți dea de știre:S-a-mprimăvărat, măicuță! Din călcâi până la coate,Îmbrăcându-te-n petaleMov pe trupul dumitale,Cresc zambilele moțate. Ieri, din firul tău de geană,Ți-a zvâcnit o…
( Poem nenumerotat) Despuiați de vise,în patul primăverii dorm și asudăcopii de țâță, mame bolnăvicioase, tați împărați,iubiți cu ochi de iarbă crudă,pe lângă buruiana de spurcăciune, trei-frați-pătați.S-a săturat pământul să le sărute pașii.Pe-un…
Ce liniște!Ce noapte!Stau adormite în frunze boabele de rouăȘi-o oră împărțită de-aseară pe din două.Tu dormi când eu îl duc pe Dumnezeu în spateCe singur ca și mine e și nu mai poateSă vadă cum lovesc cu plânsul meuPereții camerei ce nu mai au…
La ce-i în jurul tău privește atent,Omule, în tot și în toate e viață!Cu pleoapa deschisă de dimineațăMai respiră un sentiment,Dar să fie simțirea care te învațăSă iubești nu să fii violent. Expiră blândețe în orice moment,Suferința amară fă-o…
Tot cu gând să scap de el -Cât era, un firicel,Și durea atât de tare -Am legat dorul de-o floare. Floarea dă să se usuce.Tristă-a zis: ”- Eu nu-l pot duce.Ia-l ‘napoi, strașnic mă strânge;Nu sunt învățată a plânge.” Am legat dorul de-un pom;Să…
Nu,Domnul Eminescu,această minune de om simplu,golit de suspine,nu, nu a plecat.Este cu mine.Ne întâlnim în fiecare zi.Zâmbește amar citindu-și numele pe cotoarele îngălbenite ale cărților.-Eu, am puține cărți în comparație cu dumneata, îngân o…
Cometarii
Mulțumesc.
Aseară, pe la șapte și ceva,
Timidă se arătase primăvara
Cu sânul plin de aurite micșunele,
De tinere zambile, cochete, curățele.
Parfum de nopticoase* în urma ei
Împrăștiase domnișoara pe alei.
La gard tresare scârțâind nervoasă
Din somn trezită banca, somnoroasă.
Un smoc de iarbă bătrân și ciufulit,
Ca un moșneag de babă-ades bodrogănit,
Își mătură bucata lui de moșioară
Încetișor, cu barba ruginită și murdară.
Zburliți mai îndârjit se iau la ceartă
Un vrăbioi și scumpa lui consoartă
Din șanț care să-aducă cel dintâi
Pentru copiii lor golași două gângănii.
Cu ramuri zvelte înfipte până-n cer
Se leagănă zâmbind un zărzărel
Fudul, nevoie mare, de câtă floare
I-a explodat pe umeri de la soare.
Sentimentale buruieni de pe câmpii
Eșarfe verzi cu asortate pălării
Și-au pus aseară, pe la șapte și ceva,
Când se-arătase timidă primăvara.
Veronica Șerban