Tot cu gând să scap de el -
Cât era, un firicel,
Și durea atât de tare -
Am legat dorul de-o floare.
Floarea dă să se usuce.
Tristă-a zis: ”- Eu nu-l pot duce.
Ia-l ‘napoi, strașnic mă strânge;
Nu sunt învățată a plânge.”
Am legat dorul de-un pom;
Să simtă ce simte-un om.
Pomul nu mai înflorește,
N-are rod, nu mai umbrește...
M-am jurat că nu-l mai vreu,
Că-i născut să facă rău.
Cum de fel nu are stare
Nu îl vrea nici pom nici floare.
Mă îndur să-l țin în piept.
El mă-nvârte când pe-n deșt
Și când pe altul; rob mă face,
Dar și mie ce-mi mai place...
Cometarii
Frumos, admirație !
Mulțumesc frumos, pentru apreciere!