În vremuri depărtate,
Pe când mitologia și folclorul
Aveau un loc special în inima fiecărui om,
Se spune că Soarele dătător de viață
Curios să exploreze Lumea Oamenilor
S-a pogorât din împărăția lui
În chip de fată frumoasă.
Fermecată de frumusețea naturii,
Nu a apucat să se gândească la pericolul iminent.
Mergând agale prin pădure,
Zmeului cel șiret i s-a aprins flacăra
În piept la văzul acelei zeițe
Și de-ndată a înșfăcat-o asemeni unui prădător
Care și-a prins prada lipsită de apărare.
Mama Natură a fost cuprinsă de mâhnire,
Șiroaiele de lacrimi au format râuri,
Cântecul păsărilor și-a pierdut veselia,
Copiii nu se mai jucau,
Nici adulții nu mai puteau
Să muncească de atâta tristețe.
Îngrijorat de ce avea să urmeze
Fără căldura și lumina corpului ceresc,
Un tânăr viteaz s-a oferit să-și încerce norocul
În a readuce viața și bucuria pe Pământ.
Secunde, minute, ore, zile, săptămâni și luni
Se scurgeau, dar el nu s-a dat bătut
Până când nu și-a îndeplinit misiunea.
Numai când a găsit somptuosul palat
A realizat că s-a făcut un an de când a pornit la drum.
Hotărât l-a chemat pe stăpân
Provocându-l la o luptă dreaptă.
Mândru și semeț, zmeul a acceptat,
Iar lupta de-ndată a început.
Țipete de durere și sunete de luptă
Au răsunat de-a lungul terenului palatului
Ore în șir până când victoria a fost de partea viteazului.
Slăbit el a cutreierat pe holurile palatului
Și a eliberat fecioara.
“Mulțumesc,” i-a vorbit ea cu blândețe
Înainte să revină pe bolta cerească.
În timp ce anotimpul renașterii
Cuprindea Pământul în brațele lui,
Războinicul rănit a rămas singur în palat,
Al lui sânge curgând pe zăpadă
Topind-o instantaneu.
Clopoței albi au crescut din peticele de iarbă,
Dar el nu a apucat să se bucure de miracol
Căci rănile erau prea adânci,
Iar sângerarea era abundentă.
Cu o ultimă suflare, el a închis ochii,
Trupul transformându-se într-o explozie de lumină.
Ceea ce el nu a știut
Era că un suflet mic a observat totul
Și repede a dat de veste tuturor
Despre fapta eroică a luptătorului necunoscut.
Pentru a-l cinsti cum se cuvine pe eroul anonim,
Oamenii au legat cu o ață floarea roșie,
Simbolul iubirii pentru frumos și a curajului tânărului
Și floarea albă, ghiocelul plăpând, prevestitorul primăverii.
Mărțișorul este o legendă străveche sărbătorită
Și repovestită în fiecare an amintindu-le românilor
De bătălia dintre iarnă și primăvară
Care se termină mereu cu victoria celui din urmă.
Copyright Georgiana L. Gheorghe
Toate Drepturile Rezervate.
28.02.2021
The Mărțișor, An Ancient Legend
In times of old,
When mythology and folklore
Had a special place in every man’s heart,
It is said that the life giving Sun
Curious to explore the World of Men
Came down from his realm as a beautiful girl.
Charmed by nature’s beauty,
She didn’t get to think about the impending danger.
While slowly walking in the woods,
A flame ignited in the chest of the sly zmeu
That saw that goddess.
He immediately laid hold of her
Like a predator that caught his defenseless prey.
Mother Nature was stricken with grief,
The flood of tears formed rivers,
The birds’ songs lost their joy,
The children weren’t playing anymore,
Not even the adults could work
Because of the great sadness.
Concerned about what will come
Without the warmth and light of the celestial body,
A brave young man offered to try his luck
To bring back life and happiness on Earth.
Seconds, minutes, hours, weeks and months
Passed, but he didn’t give up
Until he completed his mission.
Only when he found the sumptuous palace,
He realized that a year had passed since he started the journey.
Determined he called the master
Challenging him for a fair fight.
Proud and arrogant, the zmeu accepted
And the fight immediately started.
Screams of pain and battle sounds
Echoed through the palace grounds
For hours until victory was on the hero’s side.
Weakened he strolled along the palace halls
And set the maiden free.
“Thank you,” she said gently
Before returning to the heavens above.
While the season of rebirth
Was locking Earth in an embrace,
The wounded warrior remained alone in the palace,
His blood streaming on the snow
Instantly melting it.
Little bells grew from the grassplots,
But he couldn’t enjoy the miracle
Because of the deep wounds and massive bleeding.
With a last breath, he closed his eyes,
His body turned into a flash of light.
What he didn’t know is
That a little soul saw everything
And quickly went to tell the others
About the heroic deed of the unknown warrior.
To honor the unnamed hero,
The men tied the red flower,
The symbol of the love for beauty
And the young man’s bravery
And the white flower, the snowdrop
Symbolic of the herald of spring with a rope.
The Mărțișor is an ancient legend celebrated
And retold every year, reminding the Romanians
About the battle between winter and spring
That is always ending with the latter’s victory.
Copyright Georgiana L. Gheorghe
All Rights Reserved.
February 28th, 2021.
