Vioara mea fără arcuș
în care stă pitit un înger de fată
cu pomi înverziți la urechi
și vârsta care-i pândește pasul sprinten
adunat într-un manunchi de stele
nu vrea să mai cânte.
Își strigă doar numele
în iluzia pierdută și îngropată într-o mare iubire.
Din freamătul unei aripi,
scot arcuș care respiră
prin fiecare sunet umed
de sub pleoapa lui dor.
Părtașă la mireasma risipită a cerului
în înalte bolți și gând călător,
vioara mea seamănă cu tine dragul meu,
un heruvim rătăcit în suflet de copil.
Luceafăr care-mi luminezi târziul
născut dintr-o lacrimă și-o stea
mi-ai înflorit în vârsta-mi ruginită, mărgaritare.
Târziu împletind cioburi de lună
și cărări tăinuite în sunetul viorii,
mă reinventez în leagănul zilei de mâine
și-n mătăsoase toamne.
Rodica Cernea's Posts (4)
Sortat dupa
Lapte și miere
în tihna timpului care curge molcom uneori, zbuciumat adeseori,
aducându-mi vifornița în dulcile-mi zăpezi, scuturându-mi petalele de floare rară.
Îmi pipăi timpul speriat de vise,
disperat în depărtările care-mi scaldă simetria nopților nedormite,
peste care mâna-mi mângâie visul, scuturându-i petalele.
În tăcere aștept să-mi rodească timpul,
prieten cu toată lumea,
mai puțin cu speranța mea nenăscută încă!
Călător fraudulos printre genele-mi viață,
mi se așterne tăcut sub tălpi
într-o simfonie care urcă tot mai sus,
cucerind înălțimile,
apoi supus mi se-ascunde în irisul verde al câmpiilor.
Călător desfrunzit de vise,
sugrumându-mi ecoul care nu mi se supune,
îmi fulger iubirea în patima scrisului
pe o pagină albă.
Lașitatea timpului îmi tremură umbra
peste apa-mi molcomă,
care-și caută izvorul în clipele înflorite
în zorii zăpezilor din păru-mi abanos cândva.
Îmi scutur de petale visul
sperând într-o revenire în somnul,
adormire a spiritului,
doar în brațele tale iubire.
https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/4948447485?profile=original
Flaut,
viori și mandoline
își varsă-n cupa vieții
tot nectarul,
când brâu de verde
mi-a pus pe geană luna,
să pot schimba o clipă
pentru-o alta,
să pot schimba
unui copac înfiorarea,
cu-a nopții geană,
fluturată.
Primesc o zi,
o lună,
sau poate câțiva ani,
dar ce îmi ceri tu Doamne,
este mult,
mult prea nedrept!
Îmi ceri la vise să renunț
mușcând nesățios
din clipele-mi de soare.
Să dau un colț de lup
pentru cunoaștere
și două cuvinte
pentr-un gând,
un gând care scârțâie de neungere,
simplu zvâcnet
la moartea morții.
Un regat,
pentru o clipă
care-mi sărută podul palmei,
la trecerea peste Styx!
Am greșit ordinea Doamne:
o spaimă pentru supunere,
un principiu pe un crez,
un sens pe o negație apoi,
îmi încleștez lacrimile
să nu scuipe indecent,
scufundându-se-n emigrarea
nesfârșitelor mele clipe.
Culeg un înger gata copt
și-l dau la schimb
pe eul meu,
fără să știu
dacă este substanța
din care încă mai respir,
sau este doar un petec de cer,
pierdut în durerea necruțătoare
a cărnii muribunde!
Durerea-mi bătrână
o răscumpăr cu-n surâs,
plăpând ca un fluture de mai,
copil al fumului și-al ceții,
țopăind sub clarul de lună.
Aleargă vântul,
stravechi pelerin
prin Munții Stâncoși își caută duhul,
la schimb să-l dea,
pe-o mare de sălcii
și-o licoare de aur,
când totu-i salubru.
Cu-n ciot de braț,
marea-ți zvârle cochilii
în nisipuri virgine să-ți scalzi,
trocul de azi ori de mâine!
LA NAIBA VIAȚĂ CU TINE
și tot trocul tău!
Cu dinții pumnale te sfâșii,
disperată secreție a unui univers
pe care nu vreau să-l recunosc,
pe care l-aș schimba
doar pe-o sămânță
negerminată încă!
Mă ard săgeţi,
mă-nvăluie iubirea
iar din potirul vieţii
îmi sorb acum simţirea.
Licoarea-i blestemată
pătrunde şi mă arde,
zvârlindu-mă-n uitare
în bezne nesperate.
De umeri mi se-agaţă
nevoia mea de tine
şi-n carnea-mi fragedă
şi-ascunde nemurirea.
Mi te supui pe dată
şi frâu îi dai dorinţei,
iubindu-mă cred toată
şi hrană-i dai şi minţii.
Nici gura mea flămândă
n-a fost cumva uitată
şi pârguita-i rodie,
de tine-a fost gustată.
Şi rotunjimea coapsei
sub palmă o alinţi,
săgeţi spre Minotaur
aruncă de o minţi.
Întunecimea nopţii
pe gât îmi şerpuieşte
şi-n pletele-mi cazone
ţi-ascuţi privirea rece.
La urmă vine pacea
fiindcă sânu-mi drept
în viu căuşu-ţi palmei
el şi-a găsit prinsoarea.
Unghere-ntunecoase
viu foc vor să ne-arate,
sub pleoape-nchid visarea
şi-n carne, limpezi ape!
