Un circ de măști e lumea asta mare
De când se știe firea omenească
Să recunoaștem că la fiecare
Ne este dat ca să purtăm o mască!

Sub ea ascundem fapte necurate
Fără ca vreunul azi să se căiască
Că peste fețele adevărate
Ne este dat ca să purtăm o mască!

Ne-abandonăm copii și părinții
Suntem în goană mare, nefirească
Încrezători că sunt cu noi toți sfinții
Ne este dat să mai purtăm o mască!

O lacrimă...un zâmbet sau iubirea
Ascundem tot ce vrea ca să trăiască
Le sufocăm, deoarece în viață
Ne este dat ca să purtăm o mască!

Rușinea și respectul și credința
Valori imense-n lumea cea trupească
Nu se zăresc deloc, că din păcate
Ne este dat ca să purtăm o mască!

Ne batem între noi pe ringul vieții
Fără ca vreunul azi să recunoască
Motivul pentru care-am pierdut meciul:
Ne-a plăcut mult ca să purtăm o mască!

Dar azi răbdarea a ajuns la culme
Și legea cea de sus, dumnezeiască
Din dragoste prea mare pentru lume
Ne-a obligat să mai purtăm o mască!

Sună trâmbița din ceruri
Clopote bat pe pământ
Nu mai mergem la Înviere
Mulți se-îndreaptă spre mormânt!

Plânge lumea-n lacrimi grele
Și măicuța mea cu ea
Multă jale și durere
Nu putem Doamne îndura!

Ai bătut cu boală lumea
Ne-ai oprit din desfrânări
Nu mai suntem vrednici Doamne
Nici s-aprindem lumânări.

În biserici slujbe mute
Cântă preoții în altare
Nimeni nu-i ca să-i asculte
Că bisericile-s goale!

Cu dureri și-n rugăciune
Bate clopotul a jale
La credință să ne-adune
Că am rătăcit pe cale.

Doamne uită-te în lume
Hai, coboară către noi
Hai, ajută-ne,o, Sfinte
Că suntem plini de nevoi.

Rătăcind în astă lume
Fără nici un ajutor
Nu găsim drumul spre Tine
Lacrimile rău ne dor!

Se cutremură pământul
De atâta chin și-amar
Te rugăm o, Doamne Sfinte
Să ne trimiți al Tău har!

Cum să cer unui nor să nu plouă când vrea?
Când din iad pe pământ focul gheenei ardea?
Las' să plouă cu îngeri, cu credință și sfinți
Să-i alunge pe diavoli, cu-ale lor rugi fierbinți!

Cum să spun unui soare: "strălucești două zile!"
Când există o noapte, cu dorințe debile?
E o noapte ce luptă să cuprindă pământul
Din tartar până-n eden, fără frică de Sfântul!

Cum să cer unei frunze ca să stea nemișcată
Când există un vânt ce dorește să bată?
Acest vânt care suflă și strecoară o lume
Prin stihii zgomotoase prăvălind mări cu spume!

Nu pot cere ca timpul dintr-o dată să stea
Cât există clepsidra și nisipul din ea!
El va curge spre hăul care duce departe
Șerpuind, sapă drumul printre clipe deșarte.

Cum să cer să trăiască veșnicia, un om,
Când el are o moarte-n fiecare atom
Ce pândește în taină să primească tribut
Ca pedeapsă supremă pentru tot ce-a făcut?!

Am să cer doar atât: o iubire de sine
Că în suflet de-o ai, o împarți și cu mine!
Dar tu omule vezi, mi-ai băgat pumnu-n gură
Că uitasem deja că există și ură!

Pictează omenirea
Cărări pe drumul vieții
Spre răsărit de soare
Și nu înspre apus!
Călătorim cu mintea
Și vieții dăm culoare
Chiar și atunci când Domnul
N-are nimic de spus!
Minciuna, dușmănia
Mereu la loc de cinste
Va fi...căci noi, nebunii
Acest loc i-am lăsat
Să nu-ntoarcem obrazul
Așa precum Mesia
Că vezi, El de-a făcut-o
Noi ce plată i-am dat!
S-a-ntortocheat pădurea
Cu ramuri încâlcite
Și rădăcini pe-afară
Că n-au loc în pământ.
Se schimbă și natura
Cu firi nedeslușite
Iar noi ne-ntoarcem iară
La veșnicul mormânt!
În iureșul sălbatic
Nimic nu e cum pare
Și totul parcă este
Un pic cu susu-n jos
Căci viața parcă este
Un semn de întrebare
Ce-i provenit din crucea
Iubitului Hristos!
Spre liniștea divină
Grăbim pe căi stelare
Busolă avem doar spațiul
Să nu ne rătăcim
Luceferii sunt faruri,
Sau sunt indicatoare
De găurile negre
Nu știm să ne ferim!
De luăm puteri din soare
Și zâmbete din ceruri
Noi nu vom greși drumul
Și drept o să pășim
Că-ntotdeauna-n capăt
E o lumină mare
Care ne-arată calea
Să nu ne rătăcim!

Doamne, unde-Ți stă puterea în ce colț ascuns din Rai?
Unde pui Tu fericirea când durere-n schimb ne dai?
Unde-ai pus eternitatea și de ce-o ții pentru Tine
Dacă noi îți suntem fiì...de ce-arunci cu moarte-n lume?
Unde-s visele-omenirii care ne mai dau speranță
Și de ce pe drumul vieții se pășește doar în față?
Nu e chip să întorci drumul nici să poți a-l netezi
Că sunt văi și dealuri multe...Tu ne poți călăuzi!
Suntem răi...trăim în grabă...și-alergăm după averi
Ne-aruncăm sufletu-n flăcări...ne-îndreptăm spre nicăieri!
Într-o lume incompletă unde domină mândria
Unde fala și egoismul fac afaceri cu prostia
De ce lași să se întâmple așa multă nedreptate
Ai lăsat inimi de piatră și-ai luat suflete curate!
Înțeleg că nu-i răbdare printre noi că ai luat
Toată răbdarea din lume, chiar deloc n-ai mai lăsat!
Plâng părinții...mor copii...Doamne spre ce ne-ndreptăm?
Unde-i liniștea și pacea pentru care azi luptăm?
Dă-ne milă și speranță...pune-n suflet iar rușine,
Că ni s-a-mpietrit privirea tot uitându-ne spre Tine!
Scoate Doamne și respectul...Nu știu unde l-ai ascuns...
Pune-l iar la loc de cinste...doar un pic ne e de-ajuns!
Fă să fie iară,  Doamne...cum era odinioară
În piept inimă de aur și crucea de lemn pe-afară!

"Azi eu stau pe tușă și privesc la viață
Cum se scaldă-n apa lacrimilor mele
Și gândesc, că poate, de-oi mai merge-n față
Voi găsi o alta fără dor și jele!
Poate mai în față (de-oi avea curajul
Cu piciorul dreptei să pășesc sfios)
Voi găsi o viață plină de iubire
Și de fericire și tot ce-i frumos!
Mă trezesc din gânduri...Mă mănâncă palma
Nu știu încă viața ce mi-o dărui
Imi sărut pe frunte și eu feciorașii
(Cât de mult crescut-au...nu mai sunt copii!)
Sunt ca voi o umbră care trece-n grabă
Și se pribegește pe-un destin curbat
Care umblă-n soare, până amurgește
Și dispare-atuncea s-a-ntunecat!

"Să-mi spui măicuţă dragă de ce te-ai tras la faţă
Că nu mai ai obrajii ce-aveai în tinereaţă...
Erau rumeni ca macul când pâinea frământai
Şi când în pat de-a latul tu mamă ne culcai!

Şi unde ţi-e culoarea ce părul tău avea
Când îmi făceai codiţe la fel ca la mata?
Aveai părul ca spicul când este aurit...
Spune-mi măicuţă dragă de cât timp ai albit?!

Te văd în poză mamă şi nu te recunosc...
Eşti tot aceea care ne-a dat în lume rost?!
Eşti tu ce altă dată cu timpul te luptai
Să faci tot ca la carte...s-avem viaţa un rai?!"

"Sunt eu...copilul mamei...dar nu mai sunt ce-am fost...
Durerea şi necazul mi-au luat al vieţii rost!
Ele m-au tras la faţă şi chipul mi-au schimbat
Şi dorul după tine de când tu ai plecat...

Sunt eu...un ghem de oase ce viaţa le-nfăşoară
Căci carnea de pe ele ani grei mi-o măcinară ...
Sunt eu...cu ochii stinşi de-atâtea lacrimi multe
Când mă-neca amarul n-avea cin' să m-asculte!

Sunt eu...o umbră vie, ce nu vrea să se ducă
Până-i veni acasă...la mine-n bojdeucă...
Să te mai strâng o dată la pieptul meu bătrân
Şi-apoice rost mai are în viaţă să rămân?!"

Autor: Stefania Vasile