Te îneci în marea de foc,
Și arzi făcând vâlvătaie,
Pădure acum ne faci loc,
În centrul inimii tale.

Ne-arunci căldură din plin,
Căldura ne este răsplata,
Când noi cu atâta venin,
Am rupt din tine cu dalta!

Te-ai săturat de topoare,
Ce trupul tău l-au sfârtecat,
Lăsând acum loc la șuvoaie,
Să înece pământul curat.

Nu mai dai răcoare și umbră,
Pădure tu te-ai săturat,
Acum priveliștea-i sumbră,
Parcă în iad te-ai schimbat.

Se sperie acum tot poporul,
De cum ne va fi viitorul,
Și plâng păsări după tine,
Cu glasurile lor cristaline.

Te îneci în marea de foc,
Încerci să ne arăți care-i calea,
Căci tăind în tine de tot,
Vom arde și noi, chiar și marea.

Și vor urma cataclisme,
Vom fi cu susul în jos,
Și nu vom mai vrea modernisme,
Doar să fim cum ieri am mai fost!

Nu vom mai ascuți dalta,
Toporul va arde și el,
Va arde pământul, unealta,
Și omul vinovat de măcel!

Autor:Dubei Crina
Drepturi rezervate de autor
5 august 2021

Cândva-n trecut, dar nu demult...
Copiii se jucau mai mult.
Și fericiți cum ei erau...
Jucării din orice făceau.

Din vreo trei bețe ș-un cearceaf,
Ieșea un ditamai palat,
Unde străjeri la curtea lui,
Erau băieții satului.

Ce chiote de veselie...
Se auzeau la orice pas.
Vara, când avea să vie,
Toți fugeam pe rând la iaz...

Bălăceală, mâlul negru...
Numai albul de la ochi...
Ptiu! ... să nu îl de deochi!
Un așa copchil ponegru...

La furatul de cireșe,
Totul ne părea o joacă,
Babele ne așteptau,
Cu ciomagul lângă poartă...

Tologeam grădinile,
Seara... văicărelile...
Pe la case din vecini...
Unde mai erau copii.

Babele veneau cu plânsul...
Se văitau că le-am rupt poarta,
Că ne-am cocoțat ca dracii...
Și să o repare tata...

Vai... ce timpuri... îmi e dor,
Să mai alerg prin ogor,
Prin păpușoi și din pănușă...
Să îmi fac mândră păpușă!

Nu să stau doar pe tabletă,
Cum fac acum copilașii...
Strada s-o pictăm cu cretă,
Să jucăm șotron.... ostașii...

V-ați ascunselea prin iarbă,
Ce ne trecea sus de brâu...
Să escaladăm copacii,
Fără să avem vreun frâu.

Eram zvelți ca așchiuța....
Nu auzeai de diete.
Ne întreceam cu căruța,
Nu știam noi de tablete....

Azi copiii au de toate...
Dar nu au copilărie,
Amintirea lor nicicând,
Ca a noastră n-o să fie!

Autir: Dubei Crina
Drepturi rezervate de autor
Foto:internet

Să nu mă schimbi deși mă vezi "defectă",
Așa am fost și mereu am să fiu.
Tu m-ai iubit că m-ai văzut perfectă,
Cum crezi că aș putea altfel acum să fiu?

Să nu mă schimbi când vezi că mai greșesc,
Tu m-ai iubit cu prima mea greșeală,
De ce să crezi că dacă am să mă schimb,
În viitor eu nu voi greși iară?

Schimbarea pentru mine este o dilemă,
Nu știu cum mâine eu te-aș mai privi,
Cu ochii triști sau plini de fericire?
Sau poate nu te-aș mai putea privi...

Eu sunt cum sunt și înțelege odată,
Așa cum sunt pe tine te-am iubit,
Așa cum ești și sigur niciodată,
Pe tine eu n-aș vrea ca să te schimb!

Te rog să nu mă schimbi nici tu pe mine,
Așa cum sunt, așa voi fi mereu,
Zburdalnică, mereu ca o copilă,
Îndrăgostită până peste cap,
Greșeli am să mai fac și-or să mai vină,
Dar voi iubi mereu doar un singur bărbat!

Nu vreau să fiu o fire schimbătoare,
De aceea eu te rog nu mă schimba,
Nu mi-aș dori ca aripile mele,
Să mi le tai să nu mai pot zbura.

Să nu mai fiu ce sunt ar însemna,
Să nu mai fiu ce-am fost... dar oare ce voi fi?
Când mâine ochii mari îi voi deschide,
Tu oare mâine cum mă vei privi?

Mă vei iubi mai mult sau poate...
Îți vei dori ce-am fost iarăsi să fiu,
Dar timpul înapoi nu se întoarce
Deci lasă-mă cum sunt așa să fiu!

Autor:Dubei Crina
Drepturi rezervate de autor
29 mai 2021

E negru azi afară, e cerul plumburiu.
Mai negru ca azi-noapte, totul este pustiu...
E negru ca tăciunea, e negru și urât,
E negru și în viață, e negru și în gând!

E mai dar nu e soare, în mai e numai ploaie,
În mai se scaldă ochii, în mai și cerul plânge,
În mai se poartă negrul, un foc făcut din paie,
Ce arde vâlvătaie și fumegă fum negru, ce nici ploaia nu-l stinge!

E neagră luna mai, e neagră pentru mine,
E neagră și ploioasă, e neagră și pustie,
E luna mai un doliu, e neagră ca tăciunea,
E soră cu durerea și amărăciunea!

Autor: Dubei Crina
Drepuri rezervate de autor
24 mai 2021

Ședea pe prispa casei sale,
Pe prispa veche, cea din lut,
Privea cu atâta amar și jale,
La casa-n care a crescut...

Din amintiri rămase dorul,
Cu toții rând pe rând s-au dus,
Mai toarce-ncet, încet fuiorul...
De dorul celor care nu-s...

Nu mai cunoaște azi pe nimeni...
De atâta timp în sat nu iese...
Lumina ochilor doar... veghe...
Când viața sufletu-și mai țese!

A-mbătrânit la a ei vatră,
Departe, ani... de ochii lumii,
Doar gândul astăzi o mai ține...
Că-și va vedea-n curând străbunii.

Copiii sunt l-ale lor case,
Iar soțul mort de câțiva ani...
Pe itamină acum coase,
Floricele rupte din Rai...

Nu că i-ar mai trebui zestre...
Nu că ar mai avea nevoie..
Își lasă casa îmbrăcată,
Și-așteaptă veacul, într-o joie...

Tot joi s-a dus și răposatul,
Și a lăsat-o făr' de nimeni...
Azi nici căsuța și nici patul...
De cald la suflet nu îi ține!

S-a pus încet să ungă prispa,
Mâinile-s unse pân' la coate...
Nu vrea să stea să se odihnească,
Căci gândul îi fuge la moarte.

A împletit și un ilic,
Poate îl va purta la iarnă,
Iar de n-o prinde, nu-i nimic...
Va încălzi o altă rană!

Autor:Dubei Crina
Drepturi rezervate de autor
23 mai 2021

La colț de gard era o tufă,
Ce-mi parfuma copilăria,
Cu ea am cunoscut mândria,
Când culegeam cu atâta drag,
Și mi se agățau de scufă,
Frumoase flori de liliac!

Prin buruieni și iarbă deasă,
Picioarele îmi alergau,
Un braț de flori duceam acasă,
Cu gândul, poate mă mai lasă...
Să mă întorc iarăși la joacă,
Cu toți copiii pe toloacă!

De câte ori tu m-ai salvat
Liliac de lângă gard,
Cât timp ai fost înflorit,
La amiază n-am dormit,
Câte ramuri eu ți-am rupt...
Nu mi-ai spus că te-au durut...

Acum liliac în floare,
Sufletul în mine doare,
Nu te-aș mai rupe vreodată,
Lângă tine aș sta culcată,
Și-aș dormi, aș ațipi...
Amintiri ți-aș povesti...

Nu te-aș mai duce în vază,
Te-aș lăsa să-mi fii o oază,
Și-aș veni mereu la tine,
Ca să-mi amintesc de mine,
Că mi-ai fost parfum, salvare...
În amiezile cu soare!

Și mi-ai fost o umbră deasă,
Când uitam drumul spre casă...
Liliacule-nflorit, floare a copilăriei,
Înfiptă în pânza iei,
Tu ești și mereu vei fi,
Amintirea parfumată,
De când toți eram copii!

Autor: Dubei Crina
Drepturi rezervate de autor
12 mai 2021

Ai zburat spre cer, ca un porumbel,
Cu albele aripi înspre văzduh,
Lăsându-ne nouă doar zile ploioase,
De lacrimi udate, tu pasăre duh!

Ai plecat tu pasăre măiastră,
Într-o zi de primăvară, ai plecat,
Rândunicile poposit-au la fereastră,
Te caută...încă nu te-au uitat!

Iubeai să citești din Biblia sfântă,
Doreai să ai aripi la Cer să ajungi,
Acolo unde îngerii cântă,
Și unde îndreptai smeritele rugi!

Ai plecat tu pasăre duh, ai plecat...
Lăsând doar durere în urmă,
Mă-ncred în credința ce tu ai urmat,
Și în aripile ce la cer or s-ajungă!

Mai sper la o întâlnire-ntre noi,
Acolo pe-o rază soare,
Cu aripi să zburăm printre nori,
Când cerul va veni c-o chemare!

Ai plecat tu pasăre duh,
Și cerul cântă împreună cu tine,
Se aude vocea ta în văzduh,
Și știu că acolo ți-e bine!

Autor:Dubei Crina
Drepturi rezervate de autor
09.mai. 2021

Cu buzele am atins cerul...
Am sclipit ca o stea...
Te simt că tu ești sarea și piperul,
Tu ești acel ceva care-mi lipsea...

Cu ochii am atins marea,
Știi... în ochii tăi... marea era...
Și valurile...valurile mi se izbeau în suflet,
Am ales să te ating, fără să mai cuget!

M-am pierdut cu firea...
Și? Cum să nu mă pierd?
Apa îmi iese prin piele...
În valurile din ochii tăi mă înec...

N-am aer... Cui îi pasă?
Pe buzele mele, ușor se apasă...ale tale...
Nu vreau să respir...
Vreau salvată de tine să fiu!

Pe buze, pe piele, pe brațe, pe ochi,
În inimă, în suflet, îmi plouă cu stropi,
de fericire... Zâmbesc parcă-s tâmpă!
Mă-nec cu iubire, e până la tâmplă...

Îmi invadează creierul, parcă nu sunt eu...
Te văd și te simt ca un curcubeu!
Culori felurite...ești aer, ești apă!
Tu ești viitorul, care mă așteaptă!

Autor:Dubei Crina
Drepturi rezervate de autor
8 mai 2021

S-au scuturat și trandafirii,
Mirosul lor a ațipit,
Văzând și ei că iarna vine,
S-au pus pe dat'la odihnit...

Mi-a amorțit sufletu-n mine,
Mirosul lor mă-nviora,
Trecând pe lângă ei cu tine...
Dragostea iar se-nfiripa...

Ei elixir pentru iubire,
Noi tineri și neliniștiți,
Ei patimă și fericire...
Noi mână-n mână fiind iubiți ...

Grădina cu trandafiri plină,
O vară a fost un colț de rai,
Pe soare și pe lună plină,
În ea, tu altfel mă priveai...

O mantie albă și moale,
Pe trandafiri s-a așezat,
Le-a astupat întreaga floare,
A îmbrăcat întregul sat...

Gradina este acum pustie,
Nu mai miroase a parfum...
Trăim povestea de iubire,
Trecând acum prin nori de fum...

Îmbrățișați stăm la căldură,
Visând o nouă primăvară,
Privindu-mi tu a mea făptură...
Îmi spui că îți miros a vară!

Autor: Dubei Crina
Drepturi rezervate de autor

Sunt doar un crin,
Cu un parfum divin,
Crescut pe astă culme,
Și drag mi-e al meu nume.

Sunt doar un crin,
Parfumul cel mai fin,
Floare crescută-n casă,
De-o mamă împărăteasă.

Sunt doar un crin,
În lume pelerin,
Și frumusețe las,
Prin scris dar și prin glas.

Sunt doar un crin crescut,
De unde am apărut,
Nici lumea nu o știe...
Poate din poezie.

Sunt doar un crin poet,
Ce scrie coerent,
Și fiecare vers,
Ușor e de-nteles.

Pe fiecare foaie,
Parfumul meu îl las,
Din pixul meu șuvoaie,
Durere și extaz.

Sunt doar un crin poet,
Iubit de astă lume,
Și pân' mă ofilesc,
Voi mai scrie volume!

Autor:Dubei Crina
Drepturi rezervate de autor

Mai plâng uneori, când sufletul-mi arde,
Mai plâng uneori și de neputință,
Mi-e lacrima prietena care
îmi este aproape la suferință.

Mai plâng uneori să pot stinge focul
ce arde în suflet și îl pârjolește...
Mai plâng... uneori, lacrima-i totul,
Care ușor, ușor mă nimicește!

Totul, ce-l am și cu drag l-aș trimite,
De la mine să plece oriunde ar vrea.
Exilat pe viață în locuri uitate,
de mine, de lume... acolo... undeva!

Mai plâng, uneori, mai plâng...
Că doar plânsul îmi scoate năduful din mine,
Mai plâng uneori, că doar plânsul...
Atunci când ți-e greu rămâne cu tine!

Mai plâng uneori când greul m-apasă,
Cu lacrimi de foc, cu lacrimi de jale...
Mai plâng uneori și nimănui nu îi pasă,
că plâng și oftez și mă doare!

Autor : Dubei Crina
Drepturi rezervate de autor

Călcăm pe alocuri,
În gropi, în gunoi,
Pe urme lăsate de oamenii goi,
Pe urme lăsate în suflet,
Și-n timp...
Cu timpul învățăm cum oamenii
mint.
Cu timpul ne obișnuim cu ideea,
Că lumea-i amară, deși aparent...
E dulce ca mierea...
Cu timpul învațăm să primim și
durerea,
Cu timpul ne obișnuim cu
căderea!
Ne ridicăm de jos...
Ne ștergem de praf.
În filmul tău...
Tu ești coregraf!
Nu știi nici-o scenă,
Care o să vină,
Știi doar că viața,
De obstacole e plină!
Nu știi pe ce drum,
mâine o să calci,
Nu știi nici măcar,
Ce haină o să îmbraci,
Nu știi cine lângă tine va sta,
La bine, sau la...
încercarea cea grea...
Nu știi dacă o să umbli,
Pe ale tale picioare,
Sau dacă sufletul,
la cer o să zboare...
Știi doar că muncești,
Muncești să trăiești!
Nu e ziuă-n care,
să nu obosești.
Te doare, te doare...
Te doare să trăiești,
Dar ca orice om,
viața, ți-o iubești!
Și calci, peste urme,
lăsate de timp,
Uiți vocile care câteodată
te mint.
Uiți durerea, uiți greul,
Uiți rana din suflet!
Te sprijini de cei,
care te iubesc,
Te bucuri de ei cât
pe lume trăiesc!
Omul... e pe lume călător,
Tot omul, e un simplu muritor!
Zâmbește, mâine va fi prea târziu!
În loc de pat va fi un sicriu,
În loc de oameni,
va fi doar pământ!
Iar tu...
Doar un simplu,
Suflet de vânt!

Autor:Dubei Crina
30 martie 2021
Drepturi rezervate de autor

Nu ai simțit în viața ta,
Că nu mai ai putere?
C-atunci când lupți să treci prin ea,
Mai vine o durere?

Că după orice greu trecut,
Vine altul mai mare?
Și pașii tăi ce i-ai făcut,
Te duc mai mult la vale?

Că nu mai poți ca să respiri,
Că nu ai destul aer?
Și viața ta e încâlcită,
La fel cum e un caier?

Nu ai avut momente când...
Simțeai ce va urma?
Și că destinul tău doar vrând,
Tu l-ai putea schimba?

Nu ai simțit c-auzi o voce,
Pe ce drum să apuci?
Și că în drumul tău tu poți,
Caierul să-l descurci?

Nu ai simțit în al tău creștet,
Suflarea cea divină?
Nu ai simțit acele semne,
Ce vor să te prevină?

Nu ai simțit că încercarea,
La care ești supus,
Este întocmai un motiv,
Că ești iubit nespus?

Nu ai simțit că ești arbitru,
Stăpân pe viața ta?
Că ți-a fost lăsată puterea,
S-o clădești cum ai vrea?

Că poți să o faci și frumoasă,
Că poți s-o faci cum vrei...
Că ești ghidat prin ea de semne,
Clădește-o tu cum vrei!

Urmează semnele și luptă,
Căci totu-i trecător,
Și când o fi viața și cruntă,
Rămâi biruitor!

Autor: Dubei Crina
Drepturi rezervate de autor
5 aprilie 2021

Zâmbesc la ochii azurați,
Zâmbesc la frumusețe,
Zâmbesc când văd pupici furați,
Zâmbesc la tinerețe.

Zâmbesc la soare și îi spun,
Suflete să-ncălzească,
Și din înaltul cerului,
Spre Pământ să zâmbească.

Zâmbesc la oameni și la flori,
Zâmbesc la codrul verde.
Zâmbesc când sunet de viori,
Inimi vrea să dezmierde.

Zâmbesc la tineri iubăreți,
Zâmbesc când văd amorul,
Zâmbesc când îi văd transparenți,
Și nu-și ascund fiorul!

Zâmbesc la tot ce e frumos,
Zâmbesc la toți cei care...
Îi dau vieții mele rost,
Zâmbesc la fiecare!

Autor : Dubei Crina
Drepturi rezervate de autor
4 aprilie 2021

Citește... mă vei găsi acolo...                                  Cu toane, cu rugi, cu așteptări.                  Citește... mă vei găsi acolo...                                 În ale gândurilor, scufundări.

Prietene îmi sunt litera și foaia,
Cu ele dragostea o împărtășesc!
Iar gândurile mi se împrăștie cât marea
se întinde pe tot Globul Pământesc!

Cerneala curge peste-ntreg caietul,
Îl umple cu dorințe și visări...
Așa trăiește zi de zi poetul...
Simțind a filelor, foșnet... chemări...

Citește... mă vei găsi acolo...
Și îți voi arăta o altă lume!
Citește... mă vei găsi acolo...
Așa cum sunt... și doar în scris pot spune!

Autor: Dubei Crina
Drepturi rezervate de autor

Miroase a floare de cireș,

A liliac, a primăvară,
Miroase a frunzulițe verzi,
Miroase și a umezeală...

Miroase a câmpii bătute,
De ploi și vânt,amestecat,
Miroase și a păpădie,
Dar cel mai mult a liliac...

Miroase peste tot a iarbă,
Câte mirosuri azi le simt...
Miroase tot a primăvară,
Miros de verde încolțit...

Se simte-n aer fericire,
Se simte iar natura vie,
Din nou ogoarele-s lucrate,
Din nou sunt palmele brăzdate.

Din nou ne întâlnim la stradă,
Când serile mai lungi ne sunt,
Miroase... da... a primăvară,
Încă un an a mai trecut...

Am pus din nou la încolțit,
Sămânța vie pentru hrană,
Încă o iarnă am izbăvit,
Bine-ai venit tu primăvară!

Bine-ai venit cu al tău alai,
Parcă te-ai pregătit de nuntă,
Și flori de măr ți-ai prins în păr,
Și toate păsările-ți cântă!

Cu rochia din lăcrămioare,
Și brâu făcut din toporași,
Din ghiocei și viorele,
Ți-ai făcut mândru covoraș.

Ești mândră precum o fecioară,
Ești gingășă de neatins,
Frumoasă ești tu primăvară,
Sfioasă ca o căprioară,
Tu primăvară, ești un vis!

Autor: Dubei Crina
Drepturi rezervate de autor

În ochii tăi văd cum stele s-aprind,
Și licuricii cum joacă un dans al iubirii,
De tine iubire, de tine mă prind...
Nu pot să nu-ți cad pradă privirii...

Mă las purtată de val ca o barcă...
Ce-așteaptă mereu al ei căpitan,
Ce cârma o ține fără s-aibă hartă,
Ghidat după stele ajunge la mal...

Mi-e malul comoara ce-i greu de găsit,
Iar tu un pirat ca din basme,
Eu fata răpită de tine... voit,
Trăind împreună fantasme...

Uitat e de lume locul ce-am găsit,
Dar plin de iubire el este...
Oriunde m-ai duce cu tine ar fi...
Un loc de basm... o poveste...

Mi-e traiul cu tine un vis împlinit,
În orice colț de lume m-ai duce,
Doar cerul cu stele și tu fericit,
Și-un petic de pământ îmi ajunge!

Autor : Dubei Crina
Drepturi rezervate de autor

Să-mi fii,

De mână să mă ții iubite,
Din inimă să nu mă scoți!
Promit să te urmez, cuminte...
Oriunde ai vrea ca să mă porți!

Te voi urma întreaga viață,
Tu mi-ai fost dat să-mi fii destin,
Să îmi fii templu în iubire,
La care eu să mă închin!

Să-mi fii altar în astă viață,
În ochi să îți citesc iubirea,
Buzele să pecetluiască,
În dragoste ce-a fost menirea!

Să mă zidești în trupul tău,
Să mă zidești adânc în suflet,
Să fii Manole... Ana eu...
Iubit pân' la ultim' răsuflet!

Să-ți fiu lăcaș de fericire,
Pe al meu braț tu să găsești,
Într-un moment de poticnire,
Liniștea la care cerșești!

Să-mi fii, să-ți fiu...icoană-n viață,
Să ne fim sprijin și ajutor,
Să ne fim ultima speranță,
Să ne fim ultimul amor!

Autor: Dubei Crina
Drepturi rezervate de autor
15 aprilie 2021

Din stele cad petalele de flori,
Sub cer senin cu lună plină,
Un cer curat și fără nori,
Îmi cerne peste chipu-mi flori,
Iar dragostea îmi dă fiori,
De toate ești de vină...

Mă-nalți spre cerul înstelat,
Pe o aripă de înger,
Speranțe multe tu mi-ai dat,
Buchet de flori când mi-ai luat,
Și m-ai adus acolo sus,
Acolo unde oameni nu-s,
Acolo ne-am ascuns!

Ai dus iubirea printre nori,
Aproape lângă stele,
Pe lună altarul l-ai făcut,
Luceferi, slujba au ținut,
Acolo sus când m-ai cerut,
Ca să îți fiu femeie!

De fericire îmi curgeau,
Din ochi boabe de rouă,
Și mâna mea tu mi-o țineai,
Cu palmele amândouă.

Și ne-am unit acolo sus,
Acolo printre aștrii,
Acolo unde oameni nu-s,
Și doar cuvintele-s de-ajuns,
Pe praful alb lăsat de stele,
Pe Calea Lactee!

Autor:Dubei Crina
Drepturi rezervate de autor