Să dau culoare...


Azi am o aură întunecată-n viață,
Dar vreau un zâmbet ce mă răsfață,
Stau încă închisă-n camera mea
Și-aștept cuminte venirea ta.

Nu pot să spun că-mi este bine,
Dar nu sunt fericită fără tine,
Nu cred că duc lipsă de ceva,
Aștept iubirea ta să vină-n inima mea.

Aș vrea să nu dau timpul înapoi,
Că-i bine să facem toate amândoi,
O apropiere multă asta am avut
Și n-am simțit nimic când m-a durut.

Deși am vrut să mai ieșim cândva,
Din ce-a fost nu mai putem schimba ceva,
Rămân frumoasele vise din noapte,
Când m-alintai cu ale tale șoapte.

Azi nu mai pot schimba a mea viață,
Dar vreau să dau culoare de dimineață,
Iar gândurile rele din inima mea,
Ploaia caldă de vară le va spăla.

Azi mi s-a înecat corabia cu motor,
Pe marea albastră totul e costisitor,
Deși vreau să-mi înec amarul și lacrimile toate,
Nu vreau s-ajung undeva-n singurătate.
Vreau s-arunc acele momente, că nu am loc de ele,
Ce atârnă ca un plumb în gândurile mele.
Să scot din suflet tot ce am ascuns,
Iar chipul morții din vis să fie de nepătruns
Și să mă scufund apoi sub mare,
Căutând comoara vieții și chiar o licoare.
Domnul îmi va da putere peste măsura mea,
Să duc urâciunea din calea mea cea grea.
O vorbă mai vreau și chiar un cuvânt,
Să se stingă viața amară de pe acest pământ,
S-aducă pentru toți bunăstare sub soare,
Că toți am clădit aici cu trudă și sudoare.
S-avem speranță din ape armonioase,
Să urcăm munții din zări luminoase,
Iar noi vom aștepta pe mare să vină,
Mai multe corăbii cu bogății și lumină.

Chiar astăzi către zări aiurea am plecat,
Sunt doar cu visul meu, nimic adevărat,
Văd cerul senin și rece în cercul meu închis,
Dar vin și norii grei, așa-i la mine-n vis.
Tot timpul de suflet eu te-am întrebat,
Dar n-ai răspuns la asta cu adevărat.
Sufletul e apa, cerul, uraganul cumplit,
E freamătul pădurii, e totul la infinit,
E cerul frumos sau negru în furtună,
E muntele și marea sau toate împreună,
E ziua sau noaptea, e iad sau paradis,
E blândețea-n cântec sau un coșmar în vis.
Florile ne dau culoare în timpul modern,
Sunt bucuria vieții sau un dor infern,
Sufletul ne doare, deși-i de neatins,
Așa e universul, imens, de necuprins.
Cred c-ai știut și tu, dar ai uitat,
Că floarea, sufletul trist, fără apă s-a uscat.
E bine ca durerea s-o port numai eu,
Nu vreau să fii trist cu mine mereu,
Că-n inima mea e poezie și sufletu-i plin,
În lumea ta vreau să fiu cu cerul senin.