Litere îngroşate

Cu litere îngroşate,

Am scris povestea noastră.

M-am dezgolit de secrete

Şi am lăsat toți porii liberi

Să emane sinceritate.

Am jucat totul pe o singură carte.

Dacă aş fi trişat,

Nu mă împiedicam acum în litere îngroşate.

Prea multă cerneală a curs

Prea puțină voință s-a dus

Râuri de lacrimi cu zâmbete forțate

Pe toate le-am jucat pe-o singură carte.

Timpul pe care ți l-am dăruit

S-a oprit la pagina adevărului.

Încearcă să citeşti într-o zi

Doar cu bătăile inimii.

Prin foi îngălbenite de vreme,

Vei găsi răul, uitarea.

Iubirea ta n-a fost destul

Pentru un volum de poeme.

Ninsoarea plopilor

Mă las în voia ta,

Zâmbesc şi privesc prin fereastră.

Ninge cu puf de la plopi și cu frunze albe

Când vântul atinge suav ramurile.

Șoptești cuvinte dulci

Și îmi săruți urechea

Fiorul dulce mă cuprinde,

Cu focul dragostei cu tot.

Aș vrea să îți răspund la fel, dar

Ce vei crede ?

În plasa ta nu vreau să pier,

E prea devreme.

Zâmbești, privindu-mă atent

Când ochii ni se contopesc

Un licăr inocent zăresc.

Cât din îmbrățișare e dorință?

Și cât nevoia de a fi?

Înfometate degetele-ți lunecă

Pe a mea făptură, obsesiv.

O dragoste carnală, asta vrei!

Agenda ta e plină cu nume de femei.

Nu vreau să fiu un nume

Sau puful unui plop,

Dorința mea apune,

Prea multe vorbe au stins un foc.

De vrei ca jarul să reziste-n timp

Adaugă inimii, la fiecare bătaie,

Un gând statornic, nu perfid.

Înger şi demon

Te țin în brațe ca pe un prunc,
Eşti nerăbdător
Mă dezbraci din priviri
Şi îmi ceri să fim împreună o clipă, o noapte.
Cauți buzele cărnoase şi umede
Sărutul tău e pătimaş
Vrei să muşti ca dintr-un măr sânul
Dezvelindu-mă,
Lăsându-mi umărul gol.
Mâinile tale sunt peste tot,
Atingi coapsele
Zăbovind îndelung, vrei să guşti pe-ndelete
Boabele sărate ce se rostogolesc peste pântece.
Ne scăldăm într-o transpirație fierbinte,
Vulcanul fumegă până la cer.
Eşti tandru, brutal şi rebel
Eşti înger şi demon, dar eu,
Prefer bărbatul puternic din tine care mă face
Să iubesc şi să sper.

Unicul meu secret

Învăluită în mister,
păşesc lângă tine, înger rebel.
Fără să-mi pese de nimeni, iubesc.
E tot ce-mi doresc, dar mă tem.

Mă tem de umbra ce îmi poartă trecutul,
de viitorul ce va umple văzduhul.
Prezentul e dulce, ca fructul de Mai,
iubesc cu patimă, înger bălai!

Timidă, ca un parfum discret
mă pierd în voaluri violet.
Te ador, te respect!
Eşti unicul, nerostitul meu secret

din vol Iubid iubirea de Coca Popescu

Conflict de interese

Intersectând privirea cu dorinţa,
Aceasta se aprinde.
Cu braţe puternice cuprind lumea
Prinsă într-un conflict de interese.
Iubirea-
Eliberată din strânsoare,
Când boabele de rouă o împodobesc,
Opreşte strigătul cu sărutul
Când, subit evadează plăcerea.
Sexi, dar totodată hâdă
Cu iz de mosc şi de santal,
Ajunge într-o secundă, la porţile din rai.
Sunt călător în deşertăciune,
Ating din când în când o altă lume.
Închinându-mă albului imaculat,
Din vis, pe chip,
Doar praf de stele mi-a rămas.

Fotografia clipei

Sunt conștientă că

Poezia este și va rămâne

O fotografie a clipei.

Pasaje interioare se prăbușesc

Sub imperiul emoției,

Dar viața are întotdeauna dreptul la replică.

Sunt stăpână peste respirația sacadată,

Care din când în când mă sufocă.

E arta conversației sau,

Nu de puține ori,

Mă identific într-un limbaj comun

Pe care îl aștern cu penița tremurândă pe hârtie.

Gata să scânteieze idei

Precum amnarul ce lovește cremenea.

Surprind realitatea într-o lumină șlefuită

De unde sar particule de pirită

Din șmirghelul ce-mi chinuiește sufletul.

Câtă vreme nu îmi este frică să respir

Sunt eu, iubesc,

Mă bucur de tot ceea ce scriu.

Lumina vie

Vârtejul vorbelor mă strivesc,

Singurul scut sunt braţele tale,

şi ultimul adăpost.

O viaţă închisă între ziduri murdare,

O încâlceală de gânduri

Pentru idei neterminate.

Vreau să-mi vindec sufletul,

Să îl aşez în lumina vitraliilor

Privind îngeri-

Ca pe o mantie ce acoperă cupola de aur.

Când orga ridică la cer

Înălţătoare cânturi,

abandonez păcatul şi vorbele grele

Pocăindu-mă.

În apa, ce a spălat de-alungul anilor copitele cailor,

Aştept lumina blândă să coboare.

Prin ramuri să-mi mângâie faţa,

Dorinţa să o cufund sub pietrele reci

Peste care roata carului mare va trece.

Cu cele şapte spiţe, în noapte

limpezindu-mi gândirea.

Crezul va rămâne mereu acelaşi-

’’Lumina vie, este în tine,

Să nu te-ndoieşti niciodată creştine!’’

  Incertitudine

Trăim în zile tulburi.

Suntem pe zi ce trece mai neputincioși,

Strigăm ca niște vulturi

Cu ghearele goale,

Agățați de munții stâncoși.

Avem două mâini, dar

Suntem orbi.

Amândouă sunt stângi.

Cum să rupi pâinea în bucăți,

Când foamea dreptății ne ucide râzând?

Suntem mieii pe care păstorul

Îi dă în schimbul

Unui viitor tremurând.

Din vol. Prietenie fără frontiere

 de Coca Popescu

Un dor de albastru îmi fulgeră gândul,

Îl strig cu tăcerea argintului,

Ecoul târziu îmi răspunde pustiu.

Un dor de albastru mă cheamă.

Inocența mea

Udă cu lacrimi pământul.

Nopțile se desprind de trupul meu

Îndepărtându-se către El.

Împerechez tăcerea cu razele soarelui,

O îmbrac în culoarea roz

Privind cu jind spre zarea umedă.

Fluturii în armurile lor de chihlimbar

Îmi protejează gândul

Îmi este dor de albastru,

Esență rară impenetrabilă,

Și totuși

Micul zeu mă atinge sfios cu o aripă.