Duminică, 31 martie, când natura a început să aibă o aură, pătrunsă de lumina soarelui care s-a strecurat în adâncul inimii,  am purces la drum, împreună cu dir. prof. Maria Monica Asofiei și adolescentele de la LTO “Cuvioasa Parascheva” Agapia, din Ținutul Neamțului, de lângă Humulești, sat de poveste a marelui scriitor Ion Creangă, către orașul celor șapte coline, unde am participat la un eveniment de înaltă ținută culturală și educativă, găzduit de Cercul Militar Iași, colonel Benone Tiron, protagoniști fiind scriitorul-artist, romancierul Calistrat Robu, scriitoarea, doctor în economie Corina Matei Gherman, care sunt autorii cărților lansate, "Australianul" și "Dialog în primăvară", prezentate excepțional de scriitorii: Livia Ciupercă, Liviu Apetroaie, Aurel Brumă (Radio Iași).

Momente literare, culturale, muzicale, etnografice, s-au împletit într-o armonie de primăvară în toată splendoarea. Oameni de cultură, radio-televiziune, poeți, scriitori, artiști, pictori, actori, reprezentanți culturali din România, Republica Moldova, Franța, Turcia, profesori din Iași, Târgu Frumos, Vaslui, Neamț, Roman, Pașcani, uniți în dragostea de valori, tradiții, și -au înălțat gândurile prin cuvânt, cânt, artă, ca privighetorile în zborul alb, legând cerul cu pământul. Că, îngeri sunt pe pământ, au demonstrat copiii, tinerii prezenți, implicați, confirmând legătura între generații.

VESTE CUTREMURĂTOARE-A MURIT NICOLAE MANOLESCU!

Sâmbătă, la spitalul Elias, a trecut la Domnul, criticul și istoricul literar Nicolae Manolescu, nume de naștere Nicolae Apolzan. 

Vestea cutremurătoare m-a izbit în lăuntrul ființei, mi-a paralizat gândurile, nu pot exprima în cuvinte durerea. Privesc neputincioasă spre zborul îngerului trimis de Dumnezeu, să culeagă de pe un petec de pământ românesc, un suflet de lumină.

Cerul a tras cortina de stele, lacrimi și rugăciuni se aștern peste cultura românească tulburată de uriașa pierdere a ilustrului cronicar literar, profesor universitar, membru titular al Academiei Române, ambasadorul României la UNESCO, președintele Uniunii Scriitorilor Români, director "România Literară."

Nicolae Manolescu s-a născut în Râmnicu Vâlcea, la 27 noiembrie 1939, din părinți profesori. A activat ca scriitor, din 1966 pănă în prezent, a scris 30 de cărți de critică, istorie literară, eseuri, premiat cu ordinul național "Steaua României". După Revoluția din 1989, s-a implicat ca politician, a fost senator de Sibiu în perioada 1992-1996, militând pentru democrație și libertate. A murit în seara zilei de 23 martie 2024, la București.

Toți acei care l-am cunoscut fizic și din cărți, îmbrăcați în haina întristării, îl rugăm pe Tatăl nostru-iubirea cea nemărginită, să-l mângâie la sânul Său, precum mama își mângâie copiii, primindu-l în limanul fericit și liniștit, odihnindu-i sufletul.

Regrete eterne, distins președinte Uniunea Scriitorilor Români, academician Nicolae Manolescu!

Somn lin în veșnicie!

Cu profundă durere și compasiune pentru familia îndoliată,

Corespondent internațional, redactor, reporter-scriitor, prof. Liliana Roibu

"Poezia este zborul omului spre un cer senin și spre lumina taborică."  Ștefan Popa 

POETUL 

de Ștefan Popa

Poetul,

mai tot timpul

cu capul în cer

ca o pasăre măiastră

zboară uimitor spre înaltul cerului

picurând printre degete

praf de stele

gândind profund la tăcerea cuvântului.

El, ucenic al muzei Calliope

oriunde merge și în orice vremuri

poartă cu el strălucirea propriului soare

trăiește clipa istoriei,

intră în jocul ideilor

și al elocvenței

ce aduc viață, lumină și iubire

El, Poetul.

TORŢA VIEŢII

de Liliana Roibu

Se scaldă codrul de gânduri în roua-legământ,
umplu cu tine fiecare ungher de cuvânt,
oglinda sufletului însetat îți bea reflexia,
inima uscată de jar își deschide cochilia,
gura cerului suflă cu putere tainica hieroglifă,
te prăbușești în amnezia vocii de nimfă;

cascada iubirii își revarsă edenul, plăcut,
miezul albei nopți își poartă universul tăcut,
vântul sculptează cu degetele în arsul lut
povestea de argint, ce-și deapănă ghemul mut,
se aprinde scânteia în sanctuarul eternității,
plânge miracolul focului în lumina și torța vieții.

Din vol. "Inelul cu diamante"- Liliana Roibu

Cu Toate Drepturile Rezervate

IUBIREA HRISTICĂ-GARANȚIA VIEȚII VEȘNICE

Conf. Univ. Dr. Comandor (r) Ștefan POPA

Există un singur și cel mai mare antidot împotriva morții și acesta este iubirea. Prin iubire întreținem suflarea de viață, fiind cel mai bun ghid pe calea mântuirii. Dacă mă iubești în această clipă, spune Dumnezeu, dragostea ta va birui orice încercare, iar dacă mă iubești tot timpul vei obține premiul cel mare, care este viața veșnică. Cine nu iubește, spune Hristos, nu a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste.

Modelul iubirii dumnezeiești îl constituie Sfânta Treime. Iubirea este esențială, căci prin dragoste crești spiritual, te înalți și zbori ca pasărea liberă în văzduhul cerului. Omul fără iubire este ca un pom dezgolit în timpul iernii, fără frunze, fără flori, este asemenea deșertului uscat, un râu secat. Omul, prin darul cunoașterii religioase, poate afla rostul existenței lui pământești și ținta pe care trebuie s-o ajungă în această viață, precum și calea mântuirii. Iubirea înseamnă o mare suferință pentru cel pe care îl iubești. Sufletul îndrăgostit e blând, smerit și plin de răbdare. Acolo unde este iubire domnește pacea și înțelegerea. Dacă dragoste nu este nimic nu e, iar dacă dragoste nu am, nimic nu sunt. Iată de ce momentele vieții în care trăiești cu adevărat sunt acelea în care faci lucrurile în spiritul iubirii.

Numai acel om care este capabil de iubire este doritor de fapte bune, de fapte eroice până la sacrificiu suprem. Jertfa nu presupune întristare, ci multă dăruire, multă iubire și multă bucurie. De pildă, când dăruiești unei persoane care este la strânsoare ultimii tăi bani din toată inima, nu te întristezi că nu mai ai bani, ci te bucuri de o pace lăuntrică. De fapt, a iubi înseamnă a trăi viața celuilalt. Putința de a trăi noi înșine în sufletul altuia este singura și adevărata valoare omenească. „Dumnezeu ne arată nouă iubirea Sa prin lume ca dar, pentru ca să realizeze un dialog progresiv în iubire cu noi“.

„Fericită este mintea care a trecut peste toate lucrurile și se bucură neîncetat de frumusețea dumnezeiască“, ne spune Sfântul Maxim Mărturisitorul. Frumusețea transformă lucrul rău în lucrul bun și ura în iubire, așa de mare putere are. Dacă o femeie frumoasă trece pe lângă doi bărbați care se ceartă, aceștia încetează imediat disputa lor. În orice lucru frumos, omul trebuie să vadă pe Creator, pe Dumnezeu. Părintele Galeriu povestește că a fost invitat la un eveniment cultural, iar la un moment dat, pe scenă au apărut niște balerine care dansau, iar părintele și-a spus în gând „Dumnezeule, dacă picioarele acestor fete sunt atât de frumoase, mă gândesc cât de frumoasă este dumnezeirea”.

Dragostea îl afirmă pe cel iubit. „Dragostea este născută de ne-pătimire”, ne spune același Sfânt Maxim Mărturisitorul. În lipsa acestei afirmări nu există decât iubire egoistă de sine. Afirmarea celuilalt și egoismul propriu sunt contradictorii. De aceea, pentru a-l putea afirma pe aproapele nu există decât o cale: cea a renunțării, a jertfei de sine, a tăierii propriei voințe în favoarea lui. Pentru că „legea dragostei […] ne constrânge să facem și cele ce ne depășesc puterea” . Și „în esență chemarea vieții este una singură. Este iubirea: un exod din temnița strâmtă a iubirii-de sine spre pământul făgăduinței, pământul Celuilalt, „al fratelui meu, care este Dumnezeul meu”, ne spune arhimandritul Vasilios în volumul „Intrarea în împărăție”.  

Cel mai elocvent și impresionant imn închinat dragostei rămâne cel scris de apostolul Pavel în prima scrisoare către corinteni. „Toate limbile omenești și îngerești de le-aș vorbi, dacă nu am dragoste, m-am făcut aramă sunătoare ori chimbal gălăgios. Și dar prorocesc dacă aș avea și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de-aș avea credință atât de multă să mut munții din loc, – dacă nu am dragoste, nimic nu sunt. Și toată averea mea de-aș face-o milostenii și trupul mi l-aș da să fie ars, – dacă nu am dragoste, nimic nu-mi folosește. Dragostea rabdă îndelung; dragostea este plină de bunătate, dragostea nu știe de pizmă; nu se laudă; nu se trufeșe. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu pune la socoteală răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le făgăduiește, toate le rabdă. Dragostea nu piere niciodată. Ci acum rămân acestea trei: credința, nădejdea, dragostea. Dar mai mare între ele este dragostea”. 

Iubirea hristică este experiența cea mai deplină pe care o poate avea un om. Dar ea se află la capătul căii presărate cu suferințe și cu încercări, la fel cum Învierea se ivește abia după suferința crucii. Am văzut însă că pentru Sfinții Părinți nicio suferință nu e prea mare pentru dobândirea negrăitei iubiri a  lui Dumnezeu. Condiția este una singură: Calea, Adevărul și Viața să fie Iisus Hristos, Dumnezeul devenit om pentru ca oamenii să obțină viața veșnică.

 ROMÂNI CU CARE NE MÂNDRIM

Grigorie ROIBU, România- Piatra Neamț

Astăzi, despre tânărul nemțean, Grigorie Roibu, absolvent al Facultății de Psihologie și Științe ale Educației Iași, UAIC, absolvent al Colegiului Național Gheorghe Asachi Piatra Neamț, care duce peste oceane valorile neamului românesc, nu-și uită rădăcinile, își cinstește părinții, bunicii, de la care a învățat ce înseamnă respectul, iubirea, demnitatea, onorându-și înaintașii.

Că, poezia este o ființare a noastră, o dovedesc, și scrierile tânărului poet, eseist, fotograf, redactor de carte Grigorie Roibu. În căutarea Sinelui, cu o modestie caracteristică, autorul răzbate prin amalgamul grijilor de azi, de mâine, prin forfota lumii, prin timp, fiind convins că, viața ar fi mai săracă, poate nici nu ar exista fără poezie. Original, profund, sensibil, senin, cu un limbaj ordonat, își face simțită prezența, lucrările lui fiind apreciate și premiate național și internațional.

Prezent în prestigioase reviste, valoroase antologii, încurajat de critici, Grigorie Roibu explorează spațiile în echilibru, cu o viziune proprie, își trăiește iubirea ca impuls polarizant meditativ. Stilul său surprinde o lume captivantă. El intră în sufletele noastre, cu acea încărcătură emoțională, unindu-ne în frumos. Tânărul autor ne ajută să ne regăsim, să ne acceptăm și să ne înțelegem, dirijează prin puterea gândului, la imposibilul care devine posibil. 

Urc spre tine, Emine!

Cu cât spre tine urc, Emine,

Cobor în adâncul tainic din mine;

Mă fulgeră geniul tău

Rămas pe pământul sângerând,

Întru început și nesfârșit

Mă izbesc de un aurit gând

Ce străbate calea universului tăcut…

Tu, Emine, m-ai învățat să iubesc,

Să fiu modest în gloria divină,

Nu efemerul măririi deșarte

Ci noblețea de neîntinat să mă poarte

Prin soarele ce soarbe lumea de păcat;

Rămâi omul care nu își buciumă geniul,

„Eminesu- primul român în spațiu”

Te simt în sângele ce curge năvalnic

Prin venele-mi calde de român- creștin,

Ca dar de la Bunul Dumnezeu,

Ca o comoară din interiorul meu.

Te iubim limbă frumoasă!

Pe un drum pictat cu roze,

peste cugetarea sfântă

lumea asta lasă semne

tot cârpind cu stele, cerul…

şi… pe urme luminoase

ducem limba mai departe…

tineri strigă în unire:

„Te iubim limbă frumoasă!”

Peste glia grea de martiri,

ca o stea ce nu apune

dai un sens lumii ce arde

în păcate şi virtute.

Sunt român

Îmi slăvesc țara și neamul

oriunde pe-acest pământ,

eu mă rog, ca în vecie

să trăim numa-n frăție;

plaiul meu cu apă lină

plin cu neamuri de o limbă

mai frumoasă și mai vie

dincolo de stele o mie;

inima cu dor mă leagă

de stindardul tricolor,

de patria ce mi-e dragă,

de vatra străbunilor.

Izvorul iubirii eterne

O eternă iubire îmi curăţă sufletul

Cu îmbătătoare mireasmă de crin şi nard,

Cu tainicele zâmbete care dau în floare,

Cu nectarul din drăgăstoasa sărutare;

Dalbele clipe se-agaţă-n pădurea cea mare,

Izvorul îşi mână apa, să-mi scalde trupul.

Dacă…

Dacă în fiecare inimă răsar

Frumusețile iubirii ca dar

Iertarea va prinde rădăcini adânci

Și, nu te vei lovi de stânci.

Dacă arunci ura-n pustiuri

Durerea se pierde în stihuri

Puterea va intra în inima ta

Va arde ca o torță, va lumina.

Cu Toate Drepturile Rezervate

Felicitări, Grigorie! Succes în continuare!

Redactor Liliana Roibu

Comuniunea de iubire și viață a oamenilor cu Dumezeu în Duhul Sfânt

Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos (Crăciunul) este o sărbătoare creștină celebrată în fiecare an la 25 decembrie, după stilul nou, în calendarul gregorian, sau 7 ianuarie, după stilul vechi, în calendarul iulian. Ea face parte din cele 12 praznice împărătești ale bisericilor de rit bizantin.

Acest Praznic luminos ne aduce o bucurie unică, o bucurie infinit superioară tuturor bucuriilor ce le putem avea în viața pământească.

Cât de tristă și fără de sens ar fi viața oamenilor fără Nașterea Fiului lui Dumnezeu ca OM!

Tradițiile și obiceiurile românești au o frumoasă și bogată istorie, se transmit din generație în generație, aduc magie, pace, duh. Cu timpul, acestea au fost îmbogățite. Din vechime, colindele, datinile de Crăciun au fost considerate o școală de virtuți morale, cu rolul de a consolida sentimentele de frățietate și de bună înțelegere. Colindul este tezaurul spiritual moștenit de la strămoși. Se spune că cei dintâi colindători au fost păstori. Aceștia, venind la peștera luminată unde S-a născut Iisus Hristos, bucurându-se de semnul divin, de cântările îngerești, au dus imediat vestea minunii în cetatea Betleemului.

Atmosfera de Crăciun se face simțită și în orașul Piatra Neamț, în Parohia “Sfântul Dimitrie Basarabov”, preot paroh, prof. Sorin Amariei Cosma, președinte fondator la Cantina Socială “Hrană pentru suflete.” Pentru întreaga misiune desfășurată în parohie, părintele profesor a primit distincția “Crucea Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv”, înmânată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în data de 9 aprilie 2023 la slujba de Florii pe care a oficiat-o, a sfințit clopotnița parohiei și altarul de vară din curtea acestui nou lăcaș de cult. A mai primit o distincție mitropolitană “Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei”, pentru meritele deosebite aduse bisericii, ca părinte paroh la Parohia Homiceni-Neamț, pe 21 iunie 2020, în Duminica Sfinților Români, cu prilejul resfințirii bisericii la Homiceni.

 Anul acesta, la Nașterea Domnului, părintele profesor a sărbătorit cei 9 ani de la preoție (dată hirotonire: 25 decembrie 2014), împreună cu minunata familie, enoriași, colindători, în Parohia “Sfântul Dimitrie Basarabov”, aflată în comuniune liturgică și cu celelalte biserici autocefale.

Am avut onoarea de a-l felicita, după sfânta liturghie la care am participat cu bucurie, a doua zi de Crăciun, onorând invitația, cu un colind străvechi, bun și sfânt, cules din Bucovina, în anul 1987, alături de Corul psaltic “Sfântul Gheorghe Pelerinul.”

O surpriză frumoasă, în deschiderea programului, a venit din partea părintelui profesor Sorin Amariei Cosma, care a recitat cu sensibilitate și profunzime din lirica eminesciană, poezia “Rugăciune,” a oferit enoriașilor, colindătorilor, daruri, cărți cu Acatistul Nașterii Domnului, iar la sfârșitul programului, a avut loc o agapă frățească. Magia sărbătorilor ne-a cuprins pe toți, ca o familie împărtășind bucuria comună, în casa lui Dumnezeu, cu iubirea și pacea lui Iisus Hristos, încălzindu-ne sufletele la sfânta sărbătoare. Acolo unde este Duhul Sfânt, acolo este și Fiul- Mântuitorul însuși. “Căci Biserica este alcătuită din oameni (bărbați și femei) și îngeri, adică din pietre vii, cum spune Sfântul Apostol Petru (I Petru 2, 5), formând o casă duhovnicească si un popor agonisit de Dumnezeu (I Petru 2, 5, 9) care să aducă jertfe duhovnicești bineplăcute lui Dumnezeu prin Iisus Hristos și să vestească în lume bunătățile Lui. Și pietre vii ale Bisericii sunt toți aceia care mărturisesc dumnezeirea lui Hristos, adică pe Hristos Dumnezeu-Omul, Fiul lui Dumnezeu întrupat, ca odinioară Simon din Cezareea lui Filip, învrednicindu-se să fie piatra vie (Mt. 16, 16, 18), și care împreună să se zidească pe temelia Apostolilor și a proorocilor, piatra din capul unghiului fiind însuși Iisus Hristos ca să fie lăcaș și comunitate a lui Dumnezeu în Duhul Sfânt și plină de Duhul Sfânt, care este Duhul lui Hristos (Efes. 2, 20-22).”

 Vestitorii Nașterii Domnului au sosit din ajunul Crăciunului, după sfânta liturghie de duminică, elevii părintelui profesor Sorin Amariei Cosma, cu gingășie, cu vocile lor cristaline, au sensibilizat auditoriul. Strana ne-a încântat permanent cu răspunsurile psalmodice, de asemenea, cu frumusețea colindelor psaltice. În aceste cântări, dascălii și cântăreții de strană, au accentuat iubirea ca un nevăzut fluid, inexplicabil în slove, care unește toți creștinii. Astfel, prin muzică „viaţa omului se înseninează, inima îi este desfătată, iar întreaga fiinţă îi este încântată, transportată de pe pământ către înălţimile unde sălăşluieşte frumosul, binele, adevărul, Dumnezeirea”.

Așadar, cântarea este limba universală, prin care oameni din toate locurile și timpurile se înțeleg. Cântarea bisericească reprezintă haina pe care o poartă producţiile literaro-liturgice ale Părinţilor Bisericii noastre. „Ea nu este produsul simplu al ştiinţei muzicale, ci este produsul darului de sus ce a activat şi dirijat ştiinţa şi dispoziţia artistică a scriitorului de cântări... Ea poartă în sine pecetea insuflării de sus, având de tată pe Duhul Sfânt şi de mamă pe smeritul rânduitor, care şi-a însemnat numele în acrostih sau în capul poemului. Aşa se explică sfinţenia cu care ea a fost însemnată şi păstrată în vechile documente.”

Părintele prof. Nicolae Nicula, Facultatea de Teologie Ortodoxă București( Dumnezeu să-l ierte!) preciza că, trebuie să facem deosebirea între cântarea bisericească și muzica bisericească: „prin cântare bisericească înţelegem executarea întregului ritual, a melodiei, a ritmului şi a armoniei numai cu vocea omenească, iar prin muzică bisericească înţelegem executarea cu instrumentele de cântare sau cu instrumentele însoţite de voci.”

Luni, în prima zi de Crăciun, copiii din parohie, coordonați cu dăruire și profesionalism de părintele profesor Sorin Amariei Cosma și doamna preoteasă Ana-Maria Amariei Cosma, au adus bucurie, o stare de bine, amintindu-ne de calea pe care au mers magii, păstorii, pe urmele lui Hristos. Din acest cor fac parte talentații lor copii: Ioan-Matei și Daria Amariei Cosma.

Grupuri de colindători mici și mari și-au înălțat glasurile la unison, a fost comemorat părintele militar Cristian Robert Paraschiv, printr-un potpuriu de colinde, în interpretarea fiului, Iustin Paraschiv, un tânăr artist, talentat, multiplupremiat național și internațional, care ne-a reprezentat la “Vocea României.” Duetul Iustin-Ștefania a adus pe buzele celor prezenți, zâmbetul, liniștea, murmurul colindului gutuii din geam, pe versurile regretatului Adrian Păunescu, melodie de Nica Zaharia.

Despre artistul nemțean, pe care îl cunosc de la o fragedă vârstă, fiind prieteni de familie, soțul meu, cadru militar, vecini atunci, vecini acum, am scris în Revista Internațională de cultură, artă și literatură “Amprentele sufletului”, editura Editgraph Buzău 2021, la rubrica mea, ca redactor “Din harul lui Dumnezeu.”

Am început cu citatul lui Mark Twain, care-l motivează pe Iustin Paraschiv: “Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te-ai născut și ziua în care ai aflat de ce.”

Voi aminti din declarațiile făcute pentru revista noastră:”Sunt mândru de modul în care am evoluat, dar nu plănuiesc să mă opresc aici. Prima dată când m-am simțit cu adevărat conectat cu muzica a fost când am primit o chitară de la tatăl meu, care cu un an înainte să încep să cânt serios și cu vocea. Tata a cântat la chitară în perioada lui din liceu și, chiar și acum, mai ține minte o melodie pe care o cânta în unele seri când își reamintește de acea perioadă. Însă chitara nu a fost de ajuns, așa că, în urmă cu doi ani, am reuțit să-mi achiziționez o ukulele. Seamănă cu o chitară, dar este mai mică și are doar 4 corzi. Mereu am fost intrigat de necunoscut și să încerc cât mai multe lucruri noi…Cred că pentru a avea succes în viață, trebuie să încerci cât mai multe, trebuie să te cunoști, să știi ce te pasionează, să știi la ce ești bun. Puțini ajung în vârf doar prin școală. Important este să ai competențe practice, să-ți urmezi pasiunile și să știi să le valorifici prin muncă…În viața aceasta, vreau să ajung să pot spune că sunt împlinit. Până acum nu regret nici una dintre alegerile făcute și nici nu vreau să se întâmple în viitor. Nu știu scopul pentru care m-am născut, adică nu știu încă ce voi face în viitor ca să cred într-adevăr că Am reușit. Deocamdată îmi trăiesc prezentul și mă clădesc pentru mai departe. Singurul lucru pe care îl știu, este că vreau să fiu fericit și un om de succes. Fiecare zi trebuie luată ca o provocare să înveți, să încerci ceva nou.”

Sunt ferm convinsă că, părintele militar Cristian Robert Paraschiv, care veghează asupra familiei, din câmpiile cerului, i-a auzit colindele frumoase, sufletul tresaltă cu fiecare realizare a fiului care-i moștenește vocea, autenticul și talentul în arta scrierii, a picturii, graficii.

Fie-i somnul lin în veșnicie!

Cum OMUL este cununa CREATORULUI, cum un bun creștin este un bun patriot, un bun român, o dovedesc faptele. Am simțit cu toții căldura, lumina și bucuria Nașterii Domnului. Credința noastră ortodoxă și biserica sunt inseparabile.

Un An Nou prosper!

La mulți ani 2024!

Reportaj realizat de prof. Liliana Roibu- jurnalist, scriitor, corespondent internațional, redactor VOCEA LITERARĂ, redactor Ziarul Miorița USA, Sacramento

DUREREA, PREȚUL PLĂTIT PENTRU IUBIRE

Elena Borş (Monahia Dositeea)

Cenaclul „VOX AGAPIS” Liceul Teologic Ortodox “Cuvioasa Parascheva” Agapia,

Asociaţia pentru Civilizaţia Ortodoxă “ASCIOR” Piatra Neamţ,            

Liga Scriitorilor Români- Filiala Iaşi- Nord Est Junior

        Zilele au devenit ani, anii decenii, iar prezentul puntea de legătură între trecut și viitor, în care viitorul îmbracă haina trecutului. Acest timp care ne trimite la făptura zidită, amintindu-ne de acei care și-au riscat orice secundă din fiecare zi, pentru a face din lumea pământeană un loc mai bun.

       Câteva raze de soare răzbesc printre frunzele şi mugurii ce gâdilă chipurile înroşite  de speranța care îngenunchează la Crucea codrilor seculari, unde eroii și-au scris testamentul cu propriul sânge, lăsând amintirea trăirii unui trecut viu și amprentat în inimile care ştiu să asculte, să bată la unison.

       O luptă care ţipă la fiecare treaptă, o șovăire între foc și gheață, o purtare şi împlinire a destinului te aduc la rampă, Erou necunoscut!   Văd în tine acea mâhnire, vibrație între lumină și abis, pare să fie sublimul sentiment, sacrificiul sfânt prinos pe care un om îl poate aduce neamului său. Voi, EROII acestui neam v-aţi petrecut timpul în frumusețea și misterul naturii, nu v-aţi simțit niciodată singuri sau obosiți de viață, a-ţi adus drept ofrandă propria ființă, căzând la datorie pentru credință, libertate.                     

         Dumnezeu a configurat traiectoria  viitorului și a scris coordonatele acestui neam. Abilitățile voastre, FIINŢE EROICE care locuiţi sfioase într-o albă tăcere  sub privirea blândă a lui Dumnezeu, consumând pâinea în genunchi și mulțumind pentru tot, aţi rămas venerabili și nemuritori. Sub zăduhul zilei, sub ploile de gloanțe, sub sunetul asurzitor al tunurilor, purtând povara ființei omenești, cu piepturile- scuturi de apărare ale acestui neam, știind că, suferința face parte din creștere, iar moartea din viață, fiind ultimul capitol din viața omului. Sub cerul fiecărui anotimp își înnoiau sufletul din spatele mâinilor tremurânde și a pielii tăbăcite de soartă, luptând în pustiul imens al celor ce își făceau o nevoie din a avea mai mult…Însă, Dumnezeu care este pretutindeni în tot locul și în toate timpurile, a cărui putere nimic nu o covârșește, pune șirul încercărilor prin care trece omul, atârnându-i soarta de întâmplări ca tainică legătură, cu mintea mărginită ce nu poate fi cuprinsă, a îngăduit ca istoria poporului român să fie scrisă cu spada și cu sânge. Când vorbim despre eroi, soldaţi necunoscuţi, privim în timp, ne naștem deplin, facem pauze lungi, ne topim în inimă, privim în jos și ascultăm vocea izvoarelor, a codrilor… indiferent de cât de cuminți ne vom scrie sufletul cu cerneală… nu vom reuși niciodată să conturăm apusul de pe urmă.

         În istoria împărțită în ani, viața este înțeleasă ca un șirag care depinde de nodul anterior, iar astăzi, eroii caută loc de odihnă în urmașii lor. Din poalele lumii zgomotoase și grele, se întrezăresc generații care au învățat să gestioneze acele legături emoționale intense, ce vin din iubire, iar Golgota acestui neam rămâne locul unde dragostea învinge moartea.

        Cu fiecare dintre noi se naște o lume, și fiecare dimineață ne aduce prima zi din restul vieții noastre, în care învățăm o ierarhie a valorilor la care ținem, a greutăților pe care le purtăm în această inimă care pulsează după alte reguli decât cele cotidiene, căci o dragoste frumoasă dăruită țării noastre, rămâne ca o responsabilizare a noastră în fața dragostei înaintașilor noștri, durerea fiind prețul pe care îl plătim pentru iubire.

Sâmbătă, 18 martie 2023, la Clubul Salariaţilor CFR Iaşi, Râpa Galbenă, a avut loc manifestarea cultural-artistică de înaltă ţinută, organizată cu succes de Liga Scriitorilor Români- Filiala Nord Est, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România- Filiala Iaşi, Asociaţia pentru Civilizaţia Ortodoxă ASCIOR Piatra Neamţ, Clubul Salariaţilor CFR Iaşi.

La propunerea preşedintelui, ing. Dan Teodorescu- Liga Scriitorilor Români-Filiala Iaşi- Nord Est, evenimentul a debutat cu momentul de reculegere, ţinut în memoria celui care a fost arhitect Eduard Mattes, un  artist, caricaturist iubit de public, din Israel, membru LSR - Filiala Iaşi-Nord Est, tablourile sale fiind expuse pe holul de la intrare în Sala de spectacole. Interpreta Liliana Roibu şi Ansamblul de Tradiţii „Floare de lotus” Liceul Teologic Ortodox „Cuvioasa Parascheva” Agapia- Neamţ, i-au dedicat o melodie cu trimitere la OMUL... cel mai de preţ şi sfânt dar.

Manifestarea cultural-artistică s-a desfăşurat pe parcursul a 4 ore, structurată în cinci părţi, după cum urmează:

I. Momente artistice cu juniorii talentaţi, din cadrul LSR: Andreea Romanescu, Silvia Giordano de la Cercul de pian al Clubului CFR Iaşi - prof. Iulia Doina Dinu, Tudor Maftei de la Cercul de chitară al Clubului CFR Iaşi - prof. Vasile Gavriş, Grupul Coral „Diamond”, cu o frumoasă interpretare pe patru voci (Justina Teodora Coşarcă, Mihaela Beatrice Spiridon, Cristina Moşneagu, Veniamin Coşarcă, Mihaela Popa, Lăcrămioara Ioniţă - dirijor prof. Liliana Costea), Antonia Onofrei, Iustina Grosu, Maria Cezara Murgu, Daria Pînzariu, Lorena Duca şi Maria Gârleanu de la Atelierul de voce by Andra Botez.

Momente emoţionante… organizatorii oferă diplome de excelenţă, onoare, Acte de recunoaştere, icoane, distinsului director Paul Zamfir, cetăţean de onoare al oraşului Iaşi, pentru activitatea de peste 46 de ani în cadrul Clubului Salariaţilor CFR Iaşi, soţiei, distinsa doamnă Teodora Zamfir, distinsei doamne profesor Iulia Doina Dinu, pentru activitatea de peste 41 de ani neîntrerupţi, în cadrul cercului de pian al Clubului CFR Iaşi. De la 1 aprilie a.c., noul director, va fi ing. Petru Naslău.

II. CONFERINŢĂ TEMATICĂ: "Iaşi- Capitala Culturii Româneşti, o prezentare interesantă, în versuri, captivantă, interactivă a scriitorului, epigramistului, umoristului, prof. Ioan Hodaş
III. Vernisajul expoziţiei: „Tradiţii şi meşteşuguri din Agapia”, prezentat de scriitor, folclorist, prof. Liliana Roibu, care, din dragoste pentru valorile folclorice ale locurilor a dorit să reînvie tradiţiile şi obiceiurile, insuflându-le copiilor, tinerilor interesul pentru identitatea locală, magia meşteşugurilor tradiţionale, încurajându-i să studieze la şcoală, în cadrul atelierelor de creaţie pe care le coordonează, la opţionalul “Folclor. Tradiţii”. “Educaţia culturală. Educaţia pentru patrimoniu”, construind astfel, cadrul în care cultura, muzica, poezia, teatrul, spiritualitatea, patriotismul, dau mâna, amintindu-ne că patria poate arăta altfel, datorită acestei iubiri care-şi întinde aripile într-un zbor nedefinit, ca o frumoasă ghicitoare pitită în imensul glob de cristal. În satul românesc îşi găseşte valoarea portul popular, emblema identităţii noastre, documentul viu de iscusinţă şi pricepere, etalonul de frumuseţe, cu limbaj şi simbolistică aparte. În prezentare, s-au inserat momente lirico-artistice, susţinute de Diana Manolache (creaţie proprie),  Ansamblul "Floare de lotus" LTO "Cuvioasa Parascheva" Agapia / Neamţ (soliste: Lorena Maria Cojocariu, Inmaculada Enea, Teodora Pacica, coordonator prof. artist Liliana Roibu), cu un repertoriu universal, atent selectat.

Momente de premiere, Liga Scriitorilor Români- Filiala Iaşi Nord Est, preşedinte ing. Dan Teodorescu, oferă diplome de excelenţă pentru promovarea culturii româneşti la nivel naţional şi internaţional, delegaţiei de la Liceul Teologic Ortodox „Cuvioasa Parascheva”, Agapia: director prof. Asofiei Maria Monica, director adjunct, prof. Oltianu Petronela, pr. prof. Nicolae Iliescu, scriitor, folclorist, prof. Liliana Roibu, prof. Irina Livica, prof. Ungureanu Dumitrina, pedagog Cozma Claudia.

Într-o ţinută autentică tradiţională, care îmbracă sufletul, minunata Corală "Lirica" (dirijor Aurelia Dolniceanu), grupul „Bunicuţele de la Iaşi”, (coordonator Rodica Murgu), Stela Lozanu, ne-au plimbat prin oraşul celor şapte coline, invocând pacea în lume. Rodica Murgu ne-a interpretat atât de frumos monologul  „Ziţa” din binecunoscuta piesă a lui Ion Luca Caragiale „O noapte furtunoasă”.    

IV. LANSARE DE CARTE: Mihaela Camilar – „Cugetări”, „Gânduri printre rânduri...”, „Oaza viselor”, „Poemele iubirii”, Mariana Bendou  şi Vasile Ruşeţi "Casa lui Vasile". Volumele au fost prezentate excepţional de scriitorii: Ilie Serediuc, Dan Teodorescu, Silvia Hodaş. Materialele au fost cuprinzătoare, abordarea prin ochiul criticului profesionist, care emană lumina din sufletele autorilor, astfel că, aceste scrieri par să vorbească prin expunerea atât de frumoasă, roiuri de gânduri şi sentimente dau năvală, ajung la auditoriu, la cititorul dornic de lectură. Autoarea Mihaela Camilar, la final, a dăruit publicului, cărţile cu autograf.

V. Momente de umor şi divertisment au fost oferite în unicitatea caracteristică stilului epigramistului Ioan Hodaş, Cornelia Livia Bejan a adus dintr-un timp de demult, epigramele ce poartă semnătura regretatei mame Georgeta Paula Dumitriu.   
Cum nu se putea mai spectaculos, evenimentul s-a încheiat elegant, rafinat, sensibil, în acorduri emanate din profunzimea inimii, în nuanţele iubirii, de la efervescenţa artistului cu o voce inconfundabilă, Iulian Găluşcă, la tonurile liniştei interioare a cantautorului, compozitorului, artistului Adrian Gegiuc.

Pentru toţi seniorii, care şi-au adus aportul şi plusul valoric, la acest eveniment deosebit, s-au oferit diplome de excelenţă pentru promovarea culturii româneşti la nivel naţional şi internaţional, din partea LSR-FINE, Preşedinte, ing. Dan Teodorescu, Prim-Vicepreşedinte Ilie Serediuc

Juniorii şi profesorii coordonatori  au primit diplome de excelenţă de la Liga Scriitorilor Români- Subfiliala Iaşi Nord Est- Junior, preşedinte prof. Silvia Hodaş.
Publicul a rezonat adecvat, şi-a afirmat interesul pentru puterea creatoare, pentru frumos, tradiţii, într-o  atmosferă de poveste.

Pe întreg parcursul evenimentului s-au putut admira lucrările adolescentelor noastre, îndrumate de pr. prof. Nicolae Iliescu (tablouri, ceasul confecţionat din linguri de lemn, cu mecanism funcţionabil, mărţişoare), exponate din arhiva personală a scriitoarei Liliana Roibu (mileuri, cusături cu maci, "Ciobăniţa", realizate cu mulţi ani în urmă, de mama,  Elena Nemţanu, macatul ţesut la război, ulcioare, căni din lut pictate manual, sculpturi cu chipul domnitorilor Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul, Mircea cel Bătrân, obiecte casnice, prosoape artizanale, moştenite de la bunici, cu o valoare inestimabilă, coşul cu nuci care simbolizează prosperitatea, energia, împlinirea năzuinţelor, buchetul floral, cu fire de busuioc, spice de grâu, simbolizează ospitalitatea, iubirea, renaşterea, răbdarea, belşugul, încrederea, vanitatea, ştiinţa, grâul este, de altfel, prezent în obiceiurile şi tradiţiile noastre, este pâinea şi colacul), prosoape albe, cu diverse motive stilizate, ulcior de apă, strachină, în partea de jos, obiecte de tors, fus, suveică, vârtelniţă, piuă, fier de călcat, foarte vechi, aduse de prof. Livica Irina, prof. Dumitrina Ungureanu.

Iile au fost expuse viu, fiind purtate cu mândrie de renumitul Ansamblu de Tradiţii „Floare de lotus” Agapia-Neamţ, multiplu premiat naţional şi internaţional.

Peste toate… la locul de cinste… Stindardul României şi Cartea de Onoare Liga Scriitorilor Români- Filiala Iaşi- Nord Est

Moderatori: Paul Zamfir, Dan Teodorescu, Liliana Roibu      
Sonorizare: Culiţă Păduraru         
Foto-Video: Jenică Rusu

Felicitări infinite, tuturor! Mulţumiri cu preţuire!

Corespondent,

Liliana Roibu

Balada lui Dragobete

de Liliana Roibu

Un tânăr, parfum de chiparos,
Cât călare, cât pe jos,
Iubăreț, minune mare
A pornit peste răzoare
În mândre straie populare
C-o dorință arzătoare:
Să-ntâlnească o fecioară
Cu trupul de primăvară;
Murgul mușcă din pământ,
Coama-i flutură în vânt
Văzduhul atingând
Cu copita sângerând;
Săgeată către apus
Soarele demult e dus...
Traversând o poieniță
Prin jucăușă luminiță,
Zorii-l prinde la popas
Odihnindu-și iute, pas,
Își adapă murgul său
Ce spumegă așa rău.
................................................
Tot privind spre răsărit
Ca de fulger fu trăsnit
De-o fantasmă ori fecioară
Cu ochii de căprioară,
Trup scăldat ca de- o poveste,
Glasul de privighetoare-i este,
Părul, "bobocei de aur",
Iubirea, un scump tezaur,
Sufletul, izvor curat
Scaldă cerul înseninat,
Mii de flori în mii culori
Îmbracă inimi în fiori;
Murgul paște liniștit,
Dragobete-i fericit
Că-și găsise soțioară
Preafrumoasa Primăvară;
O sărută neîncetat, cu foc
Cuprinzând-o de mijloc,
Suflul s-a oprit pe loc,
I-a luat opinca foc!
Păsările duc în zbor
Sărbătoarea iubirii lor.

Liliana Roibu- vol."În atingerea infinitului", Editura Liric Graph, Din colecția "Grai Romanesc", 2018, pag.70 (Volum dublu premiat)

Cu Toate Drepturile Rezervate

Dedic acest interviu unchiului meu, un excelent locţiitor de comandant şi şef al Logisticii dintr-o renumită unitate militară de aviație din Banat, colonel Panaite Petru, tuturor aviatorilor, tinerilor care visează la zbor, și, nu în ultimul rând, Ție Iubite Cititor! Cu drag și aleasă prețuire!

ȘTEFAN POPA – SCRIITORUL ȘI POETUL ÎNĂLȚIMILOR

(Interviu cu domnul conf. univ. dr. Comandor (r) Ștefan Popa, realizat de scriitoarea Liliana Roibu- reporter, corespondent Radio-TV, colaborator Radio I&G Atena, promotor cultural)

„Nici o pasăre nu are zbor prea înalt dacă nu zboară cu aripi proprii”

Absolutul

Între cerurile mele
adamice și hristice
și păcatele mele oarbe
din lutul plămădit
nu mai încape nimic,
deși înlăuntrul
ființei mele
se naște
absolutul.

Ștefan Popa

LR - Astăzi, am bucuria şi onoarea de a sta de vorbă cu domnul comandor (r) Ștefan Popa.

Aviatorul, teologul, jurnalistul și scriitorul Ștefan Popa a absolvit Școala Militară de Ofițeri Activi de Aviație ”Aurel Vlaicu”, promoția anului 1985. S-a format ca aviator la o unitate de elită a Aviației Militare, Regimentul 57 Aviație de Vânătoare de pe aerodromul Mihail Kogălniceanu, Constanța. Ofițerul de aviație Ștefan Popa s-a specializat în managementul de aviație la Academia de Înalte Studii Militare ”Carol I”, promoția anului 1992, București. Este absolvent al Colegiului de Război din cadrul Universității de Apărare ”Carol I”, promoția 2007, București. Apoi, se specializează în domeniul comunicării și relațiilor internaționale prin absolvirea masteratului Comunicare și Relații Internaționale din cadrul Facultății de Istorie și Filosofie, Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Ofițerul de aviație Ștefan Popa reușește să-și îndeplinească și o veche pasiune, mistica ortodoxă, prin licențierea în Teologia Ortodoxă, specialitatea Pastorală, promoția anului 2000, în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Ofițerul Ștefan Popa a activat în cadrul UM 01941 Mihail Kogălniceanu, Constanța, în cadrul UM 01943 Cluj-Napoca și în cadrul UM 01835 București. Ofițerul de aviație Ștefan Popa a îndeplinit mai multe funcții de conducere în cadrul Forțelor Aeriene Române, printre care aceea de șeful cercetării, șeful operațiilor, șef de stat major, comandant, director al Revistei ”Cer senin”, publicație militară a Forțelor Aeriene Române, director al Muzeului Național de Aviație, București, funcție de pe care a trecut în rezervă. A participat la îndeplinirea unor misiuni de operații aeriene naționale și internaționale Este căsătorit cu profesoara Mihaela-Emilia Popa și au împreună o fată. În prezent, locuiește în municipiul Cluj-Napoca. O altă pasiune a domniei sale a fost literatura: cititul și scrisul. A publicat peste 1500 de studii, recenzii, interviuri și articole de specialitate, de istorie militară, de filozofie și teologie, publicate în presa civilă și militară. A publicat 50 de cărți dintre care: 24 cărți în proză și poezie și o Revistă, precum și coautor în 26 de antologii literare. Face parte din mai multe Cenacluri literare, Asociații, Fundații etc. Este membru fondator al Societății ”Cultul Eroilor” din Cluj-Napoca. Este membru în Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România. Este președintele Ligii Aeriene Române, Filiala Cluj. Este director și fondator al Revistei cultural-patriotice ”Chemarea zborului”. Este director și fondator al Școlii de Excelență Mistică „Schimonahia Elisabeta”.

LR: - Domnule comandor, sunteți o personalitate militară complexă, cu studii multiple, cu experiență de viață, cu multe implicări și realizări în domeniul militar, dar și în viața civilă. Aveţi o carieră explozivă. Ce v-a determinat să alegeți profesia de aviator?

ȘP: - În primul rând, dorința caracteristică a tinerilor generației mele de a face ceva deosebit cu viața lor, ineditul, provocarea, fascinația zborului... În al doilea rând, curiozitatea de a învăța și a ști cât mai mult din domeniile de vârf ale societății de atunci, unde se încadra și aviația. Apoi, generația mea credea în valorile și principiile umanității, în dragostea față de patrie și avea deosebit respect față de ctitorii de istorie și de neam. Și, nu în ultimul rând, chemarea pe care am simțit-o spre această profesie. Aici trebuie să precizez faptul că mai întâi am optat pentru partea mistică spirituală, care m-a atras din copilărie. Așa am ajuns la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Institutului Teologic de Grad Universitar de la Sibiu, eu fiind din Constanța. La Sibiu am avut niște ispite și după un an de facultate am renunțat, Am mers la Părintele Arsenie Papacioc de la Mănăstirea Techirghiol pentru a cere sfat. Părintele mi-a dat o carte de rugăciune și m-a trimis la Catedrala ortodoxă din Constanța, unde să mă rog timp de trei ore și vedem ce ne arată Dumnezeu. Când am ieșit din Catedrală am văzut trecând un om în uniformă militară de culoare albastră. Am alergat după acea persoană și am întrebat ce profesie are și el mi-a răspuns că este aviator. Apoi, l-am întrebat unde se face școala de aviatori și mi-a spus că la Buzău, dar că trebui să-mi depun dosarul la comisariatul militar. Zis și făcut. Așa am ajuns student la Școala Militară de Ofițeri Activi de Aviație de la Boboc, Buzău. La terminarea studiilor am fost repartizat la Escadrila a II-a din cadrul Regimentului 57 Aviație Vânătoare de pe aerodromul Mihail Kogălniceanu, Constanța, pe funcția de adjutant-superior de escadrilă și șef al întregului personal. Comandantul de Escadrila nu era altă persoană, decât cea cu care m-am întâlnit în fața Catedralei și care mi-a dat primele sfaturi și anume căpitan-comandor Pavel Oțelea.

LR: - Experiența m-a învățat că în viață nimic nu este întâmplător, ci totul are o rânduială divină. Cum ați ajuns de la Constanța la Cluj-Napoca?

ȘP: - În anul 1992 finalizam studiile la Facultatea de Aviație și Apărare Antiaeriană din cadrul Academiei de Înalte Studii Militare „Carol I” din București. Urma să primesc o nouă repartiție la una dintre unitățile militare de aviație. Pentru liniștea mea sufletească, am mers la Părintele Arsenie Papacioc de la Mănăstirea Techirghiol să îl întreb în ce garnizoană să cer repartiția. Părintele fără să stea pe gânduri mi-a spus că trebuie să merg la Cluj-Napoca. Cine m-a pus să merg la părintele? Cum să plec eu de la Constanța tocmai la Cluj-Napoca? Bineînțeles că mie nu-mi convenea această schimbare. Dar citisem în scrierile Sfinților Părinți că atunci când mergi la un duhovnic iscusit, primele lui cuvinte sunt de la Dumnezeu. Și atunci mi-am zis că Dumnezeu știe mai bine ca mine, ceea ce este bine pentru sufletul meu. Am fost repartizat șeful cercetării la Divizia 59 Aviație de la Cluj-Napoca. Părintele Arsenie mi-a dat și o scrisoare de recomandare către Părintele episcop Bartolomeu Anania. Așa am ajuns eu la Cluj-Napoca. Astăzi, am certitudinea că venirea mea la Cluj-Napoca a fost o binecuvântare a lui Dumnezeu, pentru că am realizat un progres serios în profesie, dar și în plan duhovnicesc.

LR : - Am înțeles că Aviația și Teologia au fost și sunt în continuare atracții inevitabile pentru dumneavoastră. Să înțeleg că în cele din urmă, nu ați renunțat definitiv la ideea cu teologia?

ȘP: - Nu! Ajuns la Cluj-Napoca, m-am canalizat pe profesia de aviator, până într-o zi când m-am întâlnit întâmplător cu Părintele Profesor Ioan Ică, de la Sibiu, care la acea vreme era decanul Facultății de Teologie de la Cluj-Napoca. M-a oprit pe stradă, s-a uitat fix în ochii mei și mi-a spus: „Tu ești Ștefan, ești oaia rătăcită, trebuie să vii înapoi la teologie”. Părintele profesor universitar doctor Ioan Ică avea o memorie fantastică. Eu pe atunci aveam gradul de căpitan și îndeplineam funcția de șef operații aeriene la Divizia 59 Aviație. A trecut ceva timp de la întâlnirea cu domnul profesor, când mă trezesc la unitate cu secretarul-șef de la Facultatea de Teologie. Era în ultima zi de înscriere la facultate și trebuia să duc dosarul de înscriere. În anul al III-lea de studii teologice m-am prezentat cu o licență la Părintele profesor Ioan Ică, dar după ce a citit-o mi-a spus răspicat: „Asta nu e licență, depășește o licență, așa că va fi o carte, la care voi face o prefață, iar cartea se va numi „Bărbăție și credință”. Cum altfel poate fi numită o carte scrisă de un militar de carieră în aviație, decât așa. La treabă!” Așa am ajuns să îmi iau licența în Teologie, să scriu și prima mea carte și să primesc și un mare dar din partea Părintelui profesor și anume biroul său masiv din lemn de nuc, pe care mi l-a dăruit în ultima zi de decanat la Cluj-Napoca și pe care îl am și astăzi.

LR: - Prima mare iubire, demn de remarcat, a rămas aviația. Ne spuneţi, vă rog, ce reprezintă zborul pentru dumneavoastră?

ȘP: - Zborul este un dar al lui Dumnezeu pentru omenire. Zborul este un mod de viață. Zborul, ca orice vis are tendința de a se transforma în realitate. Acesta a fost unul dintre cele mai arzătoare și îndrăznețe visuri pe care le-a avut omul, încă de la începuturile sale. Această năzuință a omului de a se avânta spre înalt, spre necunoscut, și-a găsit, de-a lungul existenței omenirii, o vie reflectare în mituri și legende: de la păsările și animale mitice și zei și eroi zburători până la încercările inocente de imitare a zborului păsărilor. Cel mai reprezentativ rămâne, totuși, zborul lui Icar, simbol al eroismului și jertfelor omului pentru înfăptuirea zborului. În mitologia greacă, Dedal și fiul său, Icar, au folosit aripi de ceară și pene pentru a evada de pe insula Creta. Căldura soarelui a întrerupt zborul deasupra Mării Egee și Icar s-a înecat. ”Tot sacrificiul meu s-a meritat: am văzut Cerul”, aceasta a fost ultima mângâiere a sufletului lui Icar.

LR: - Trecerea aceasta de la teologie la aviație și de la aviație, din nou la teologie mă fascinează și o iau ca o provocare. Cum se împacă, totuși aviația cu teologia?

ȘP: - Pe de o parte, oamenii de știință ai lumii moderne spun că două dintre caracteristicile aviației care ii conferă un avantaj enorm în demersul ei de cunoaștere și progres științific sunt credința în cercetare și curiozitatea umană. Omul dorește să afle informații și despre alte universuri și alte lumi. Fără curiozitate omul nu ar încerca sa descopere, nu ar inventa și inova pentru a afla lucruri noi, pentru a împinge limitele cunoașterii peste cele definite la un moment dat. Astfel, omenirea a ajuns să exploreze noi continente, s-a aventurat pe mări în carapace care azi ar pune serioase întrebări legate de siguranța și fiabilitate, s-a aventurat în aer și cu mari sacrificii a cucerit cerul. Pe de altă parte există și alte mecanisme spirituale care motivează și împing omenirea înainte, pentru că nu-i așa, creația tinde către Creator. Teologia, chiar dacă își găsește liantul în iubire, nu exclude din cercetare rațiunea, deoarece rațiunea este condiția comună oamenilor în ce privește cunoașterea. Sentimentalismul în religie face mai mult rău decât bine. Teologia ne învață că omul departe de a fi conceptul unui monism materialist este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și plasat în lume cu un scop clar, anume mântuirea de păcatul adamic, revenirea la starea edenică și la viața veșnică. Creștinul nu e un singuratic, un abandonat, nu e un copil orfan, el are un tată, pe Dumnezeu. Gânditori moderni au definit cel mai adesea Religia ca pe o instituție între alte instituții, iar teologia ca pe o disciplină între alte discipline. Adevărul e însă că Religia e o instanță atotputernică, în același timp umană și divină. Religia nu e o instituție, ci e instituția prin excelență. Religia asigură „arca” de salvare pentru omenire care este Biserica. Religia are ca trăsătură esențială postularea unei lumi invizibile, a unei ordini înalte, la care trebuie să se raporteze lumea faptelor vizibile. Iată ceea ce constituie cu putere caracterul primordial idealist al teologiei. Pentru teologie, moartea este doar o trecere într-o altă stare, într-o altă viață, cea veșnică. Aviația și teologia nu au sfârșit. Doar ca exercițiu de limbaj, noi putem spune că una se sfârșește și alta își începe existența.

LR: - Noi românii, când spunem aviație, de fapt spunem Aurel Vlaicu și invers. Dar, din fericire, mai sunt și alți temerari aviatori care au lăsat urme adânci pe cerul patriei, de pildă aviatorul și scriitorul Doru Davidovici. L-ați cunoscut personal pe maestrul Doru Davidovici?

ȘP: - Nu! Din păcate, nu l-am cunoscut personal pe pilotul și scriitorul Doru Davidovici, i-am auzit doar vocea de câteva ori în căștile radio de la bordul avionului. Am citit cărțile sale și pot spune că m-au inspirat și m-au îndemnat să scriu. Știu de la cei care l-au cunoscut personal și l-au avut ca instructor de zbor că era un om foarte meticulos, că îi plăcea singurătatea, că era foarte exigent cu el, dar și cu ceilalți. Era un autodidact, un om înțelept și modest, un pilot iscusit, un camarad generos, căruia îi plăcea să filosofeze și să scrie. Știu din cărțile sale că pilotul Doru Davidovici credea în existența extratereștrilor și chiar era pasionat de OZN-uri. Se pare că în India s-au descoperit anumite manuscrise vechi, care amintesc de existența unor avioane mult mai performante ca cele de azi, din cultura antică, avioane care se puteau deplasa la stânga, la dreapta, în spate. Acele avioane au existat și se numeau „vimaane” și sunt descrise detaliat de maestrul Davidovici în cartea „Lumi Galactice”. Doru Davidovici a adus un plus în aviație, dar și în cultura română, iar aviatorii nu l-au uitat și nu-l vor uita, purtându-i un mare respect și o aleasă prețuire. Doru Davidovici are perfectă dreptate când spune: „nu înălțimile pe care le-ai atins contează, nici tipul de avion pe care ai zburat, nici maestrul pe care l-ai avut, ci contează ceea ce a rămas „acolo”, în adâncul sufletului tău”.

LR : - Profesia de aviator implică mult efort și multe sacrificii personale, dar și sprijin moral din partea persoanelor apropiate. Aveți o persoană anume căreia ați dori să-i adresați cuvinte de mulțumire, în acest sens?

ȘP : - Aș dori să mulțumesc, în primul rând lui Dumnezeu, pentru darurile și binecuvântările pe care mi le-a dăruit de-a lungul vieții, în al doilea rând, vreau să mulțumesc familiei, soției mele Mihaela-Emilia și fiicei mele Damiana-Augusta, pentru sacrificiul pe care l-au făcut alături de mine. Și nu în ultimul rând, să mulțumesc tuturor profesorilor mei și tuturor persoanelor care m-au ajutat, într-un fel sau altul, în cariera militară de aviator.

LR: - Pe lângă activitatea din domeniul aviației și cel al teologiei, știu că aveți realizări notabile și pe tărâmul literelor. Când ați scris pentru prima dată și cine va descoperit arta condeiului?

ȘP: - Pentru prima dată am scris o poezie „A fost o zi” la vârsta de 17 ani, pe care am publicat-o mai târziu în publicația militară „Aripi argintii”. Apoi, am participat la mai multe concursuri, unde am obținut și câteva premii literare în cadrul concursurilor de poezie și proză organizate în Tabăra școlară Bucșoaia și în Tabăra pentru tineret de la Izvorul Mureșului. Prima mea carte am publicat-o la Editura Dacia din Cluj-Napoca în anul 1997 și s-a numit „Bărbăție și credință”. Cel care mi-a descoperit talentul scriitoricesc a fost Părintele Profesor universitar doctor Ioan Ică, pe atunci era decanul Facultății de Teologie Ortodoxă de la Cluj-Napoca, care mi-a și scris prefața la carte, din care redau câteva cuvinte: „Când acum un an domnul căpitan aviator Ștefan Popa a venit sfios cu manuscrisul cărții de față a fost pentru mine o surpriză mai mult decât plăcută... lucrarea dovedea pe lângă o mare dragoste față de credința creștină ortodoxă și o bună informare și o stăpânirea a problemelor teologice, precum și o mânuire cu ușurință a condeiului la un nivel aproape de invidiat pentru specialiști”. Bineînțeles că Părintele profesor m-a „pârât” și la episcopul Bartolomeu Anania, care m-a chemat și mi-a dat câteva sfaturi. Mulțumesc din suflet, aici și acum și în veșnicie, acestor două mari personalități ale culturii bisericești, dar și Părintelui Profesor universitar doctor Ioan Chirilă, pentru încredere și îndemnul de a scrie, cerându-le totodată iertare pentru faptul de a nu mă ridica la nivelul așteptărilor..

LR: - Știu că ați scris și scrieți în continuare, scrierile dumneavoastră se bucură de o apreciere deosebită. Care este cartea dumneavoastră de suflet pe care ați scris-o?

ȘP: - Toate cărțile pe care le-am scris îmi sunt dragi și le am la suflet, sunt ca și copii mei. E ca și cum ați întreba o mamă cu zece copii, pe care copil îl iubește cel mai mult? Dar, dacă ar trebui să răspund acestei provocări, m-aș opri totuși la volumul ”Pustnica” apărut la Editura Ecou Transilvan din Cluj-Napoca, care chiar că este o carte de suflet și pentru suflet.

LR: - Fiecare dintre noi avem parte în această viață de bucurii, de tristețe, de împliniri și de eșecuri, de zile bune și de zile mai puțin bune. Dacă ați putea să retrăiți o zi din viața dumneavoastră, fără să o schimbați, doar să o retrăiți, care ar fi aceasta?

ȘP: - Este o întrebare destul de grea. Fără doar și poate că cea mai fericită zi din viața mea, pe care aș dori să o retrăiesc în fiecare zi, dacă ar fi posibil, este ziua în care am primit Duhul Sfânt. Am simțit și trăit din plin bucuria și fericirea cerească, acea fericire care nu ai vrea să se termine niciodată, de care nu te poți sătura, pur și simplu.

LR: - Cum s-a întâmplat?

ȘP: - Am stat și m-am rugat trei zile și trei nopți la bordeiul pustnicei Teodora de pe vârful Giumalău. În a treia zi am primit Duhul Sfânt. Deodată, chilia unde mă aflam a fost inundată de o lumină puternică, dar nu era de la soare, cu certitudine era lumina necreată a lui Dumnezeu, în deplinătatea prezenței Sfântului Duh. Am simțit cum corpul meu s-a transformat într-un fel de energie de formă ovală cât mărimea corpului meu, apoi am simțit o pace și o bucurie imensă înlăuntrul meu, însoțită de o căldură bine plăcută. Intrasem într-un fel de transă a unei fericiri inexplicabile, dar în care mă simțeam așa de bine și nu mă mai săturam de acea euforie duhovnicească. Nu vedeam decât o lumină strălucitoare împrăștiindu-se în toate colțurile chiliei. Nu am auzit nicio voce și am rămas în această stare de bucurie dumnezeiască, care nu poate fi descrisă preț de câteva minute. A fost o experiență unică în viața mea, pe care aș dori să o retrăiesc în fiecare zi. Dimineața, când a venit pustnica Teodora, m-a fixat cu privirea și mi-a spus: „Ai primit Duhul Sfânt?” Nu am apucat să spun nimic pentru că m-a podidit plânsul și am plâns împreună cu maica preț de câteva minute. Era plânsul bucuriei duhovnicești.

LR: - Am citit în cartea scrisă de dumneavoastră „Pustnica” faptul că ați cunoscut-o personal pe pustnica Teodora. Ne-o puteți descrie în câteva cuvinte?

ȘP: - Da, cu mare plăcere! Pustnica Teodora a fost un om al rugăciunii, al bucuriei, al vieții austere, un om care și-a propus să înmulțească bucuria și nădejdea Învierii și credem că a reușit cu prisosință. Blândețea ei și arta de a ști să se apropie de sufletul omului a făcut-o cunoscută multor creștini, cărora le-a schimbat mentalitatea și stilul de viață, unii dintre aceștia fiind chiar atei. Dacă reușeai să stai cinci minute lângă maica Teodora, te simțeai ca și când ai fi fost în cer: senin, plin de viață și dornic de roade duhovnicești. Cu certitudine, maica Teodora este un dar al lui Dumnezeu pentru biserică, pentru oameni, un om la bucuriei și al speranței, destul de echilibrată, realistă, cu chipul luminat și zâmbitor, un om al împlinirii vieții duhovnicești, care și-a fundamentat viața pe credință, pe practica rugăciunii și pe practica liturgică. Pustnica Teodora a fost și rămâne un reper al curajului creștin, al credinței, al jertfelniciei, al smereniei înțelepte, fără de care nu poate exista nici pocăință, nici desăvârșire duhovnicească, ci o lucrătoare vie a credinței creștine ortodoxe prin iubirea lui Dumnezeu și a aproapelui. În orice caz, adâncul cheamă adâncul, rugăciunea cheamă rugăciunea, duhul cheamă duhul și iubirea cheamă iubirea.

LR: - Domnule comandor Ștefan Popa ați scris mult. Aveți în jur de 50 de cărți publicate în calitate de autor, coordonator și coautor și peste 1500 de articole, studii, recenzii, interviuri publicate în presa militară și civilă. Ați fost și redactor-șef al prestigioasei publicații militare, Revista „Cer senin” a Forțelor Aeriene Române. Aveți vreun scriitor de suflet care vă inspiră în scrierile dumneavoastră?

ȘP: - Da! Cred că sunt mai mulți, dar aș dori să menționez aici, în primul rând pe poetul Nichita Stănescu, a cărui operă poetică mă inspiră în formularea poeziilor mele și, în al doilea rând, pe scriitorul și aviatorul Antoine de Saint-Exupery, care mă inspiră în toate scrierile mele. Sunt încredințat că nu există un prieten mai loial decât cărțile și, în orice caz, pe mine scrisul m-a ajutat foarte mult în evoluția mea spirituală, de aceea, pentru mine, scrisul este un mod de a trăi. Ca ființă spirituală, iubesc albastrul Cerului, ador tot ce este divin, încerc să înțeleg infinitul și caut explicații simple pentru misterele lumii. Caut să deslușesc tainele ascunse ale divinității pentru a-mi hrăni sufletul și filosofia pentru a contempla frumusețea vieții. Descopăr, astfel că Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul meu, că visul de a zbura a devenit o realitate, că absolutul e „necondiționatul limitat”, că filosofia e o pregătire pentru moarte, că iubirea este forța creatoare care poate învinge moartea și că în tăcere, mintea naște cuvântul fără deșertăciune.

LR: - Pentru că sunteți militar de carieră în arma aviație, nu pot să nu vă adresez și o întrebare legată de starea militară și politică a lumii. Astăzi când vorbim, din păcate, suntem asaltați de nenorocirea războiului dintre Rusia și Ucraina. Unii spun că scopul principal al lui Putin este să dezmembreze N.A.T.O. și să dezbine U.E., alții spun că scopul lui Putin este de a determina Ucraina să nu intre în N.A.T.O., iar cei mai mulți, printre care și apropiați ai lui cred că Putin a înnebunit. Dumneavoastră care credeți că este scopul lui Putin, în acest război?

ŞP : - Putin cred că s-ar mulțumi cu cucerirea Ucrainei, nu în ultimul rând, ca să îți satisfacă setea de putere, cerințele ego-ului interior, și să demonstreze celor din jur, mai ales mai marilor lumii că aparține acelui cerc de privilegiați care au un cuvânt de spus în mersul Lumii. Este adevărat că ucrainenii sunt extrem de naționaliști și au reprimat dur minoritățile conlocuitoare, inclusiv rusești, deși teritoriul lor actual s-a extins artificial prin „cadouri” făcute de Stalin din teritoriile altor țări.

LR: - O întrebare care- mi sfredeleşte mintea: Când se va încheia acest război și dacă va fi pace?

ȘP: - Din păcate acest război va fi de durată și nu va putea avea decât un singur deznodământ. Istoria ne-a demonstrat că niciun imperiu nu este veșnic. Și nu cred nici în teoria că Marea Rusie este veșnică. Părerea mea este că Forțele Aliate ale NATO se vor impune categoric în fața Rusiei, iar Marea Rusie va fi dezmembrată în mai multe țări sau chiar corporații independente. Aceasta este viitoarea strategie politico-militară și financiară a lumii în care trăim. Nădăjduim ca totul să fie bine, în cele din urmă. Doamne, ajută!

LR: - Revenind la lucrurile frumoase, gândurile mele se îndreaptă firesc către zborul ca o splendidă POEZIE ce-şi croieşte calea prin lumea agitată, neînţeleasă. Sunteţi printre cei mai aprigi vulturi care, îmi place să spun, sunt apărători de elită al seninătăţii cerului României. Aţi putea în încheiere, să transmiteţi tinerilor care visează la zbor dincolo de profesie şi pasiune, o adiere de vorbe încurajatoare?

ŞP: - În general, mă feresc de a da indicații altora, mai bine prefer să le dau sfaturi prin viața mea de zi cu zi, prin faptele mele. Acum, de pildă pe tineri nu-i mai mișcă, nu-i mai motivează în acțiunile lor, decât ceea ce văd cu ochii lor pe alții că fac. Uitați, fata noastră, Damiana citește mult, îi place să citească cărți, iar la o ședință diriginta clasei a întrebat-o pe soția: „Ce o motivează pe fata noastră să citească? Faceți ceva anume în acest sens?” „Nu. Pur și simplu mă vede pe mine cu cartea în mână, îl vede pe tatăl ei cu cartea în mână și atunci ia și ea o carte și citește”. În primul rând, orice tânăr trebuie să-și clarifice poziția față de divinitate, atât cât înțelege, atât cât pricepe la momentul acela, pentru că Hristos spune: „Fără de Mine, nu puteți face nimic!” În al doilea rând. tinerii trebuie să fie foarte atenți în alegerea profesiei, Să fie vigilenți la semne și mesaje primite de la ceilalți oameni pe care îi cunoaște pentru că Dumnezeu lucrează prin oameni”. Și nu în ultimul rând, au nevoie de multă disciplină, perseverență, rigurozitate în ceea ce fac și respect pentru profesie.

LR: - Aţi fost lângă ei, le-aţi simţit emoţiile, până şi răsuflările, dar şi hotărârea. Le-aţi anticipat mişcările dar şi reacţiile, ba mai mult, le-aţi urmărit cu mare atenţie mişcările, concentrarea, acţiunea precisă a manşei şi manetei de pas. Ne-aţi putea spune ce se află dincolo de bătăile inimilor piloţilor, gândind, de exemplu, la un zbor prin munţi? Ştiu că, de cele mai multe ori, aceştia sunt capricioşi, se dezlănţuie, oferindu-ne tot felul de surprize mai puţin plăcute.

ŞP:- Trebuie să precizez faptul că în cariera militară eu m-am axat pe coordonarea zborurilor, operații aeriene speciale și managementul aviației. Dar, e adevărat am trăit printre piloți, am fost alături de ei și la evenimente frumoase, dar și în catastrofe aeriene. Îmi aduc aminte de faptul că maiorul Cristea Ioan, noi îi spuneam „Bibanul”, din Escadrila a II-a a Regimentului 57 Aviație Vânătoare, a picat cu un avion MIG-23 de pe aerodromul Mihail Kogălniceanu. În acel moment, eram chiar în Punctul de Conducere a Zborului (ZEBRA), alături de conducătorul de zbor, căpitanul-comandor Oțelea Pavel (Tătucu), care era și comandantul Escadrilei, urmăream respectarea planificării zborului de instrucție din ziua respectivă. Deodată s-a lăsat o liniște de mormânt peste tot aerodromul. Am ieșit afară și m-a podidit plânsul... A fost o mare tragedie și o mare pierdere pentru Regimentul 57 Aviație Vânătoare. În aviație, există disciplină, rigoare în pregătire și lucrul în echipă, dar și evenimente nedorite. Toți participanții la zborul de instrucție, fie că este de zi sau de noapte, de la soldat până la general se bucură de respect, loialitate și camaraderie.
Într-adevăr, când simţi şi trăieşti magia zborului, nici o glorie a pământului, nici cel mai bun prieten, nici cea mai mare iubire, nimic din toate aceste lucruri nu mai prezintă importanţă pentru tine, în acele momente, căci trăieşti clipele veşniciei. Nu de puţine ori, omul cerului rămâne fără cuvinte la întrebarea: ce ai văzut acolo, sus...? Tăcere, tăcere, ... taină fără sfârşit.

LR : - Excepţional! Rămânem fără grai, doar gândindu-ne la infinitul pământesc , la infinitul ceresc, la universurile ce au ca fundament Creatorul, în care omul fiinţează. Imaginile şi cuvintele nu pot reda esenţa şi magia zborului. Putem concluziona prin propriul dumneavoastră exemplu, demn de urmat, că pentru a fi aviator, trebuie neapărat să iubeşti aviația, zborul, văzduhul, să dovedești chemare, vocaţie şi pasiune, să depui efort susținut și îndelungat, să îți impui multă pregătire, disciplină, implicare și responsabilitate, dar să ai și respect profund pentru profesie.
Calde şi sincere mulţumiri, domnule comandor (r) Ștefan Popa! Cer senin!

Reporter, scriitor, prof. Liliana Roibu
Secretar general Liga Scriitorilor Români- Filiala- Iaşi Nord Est,
Preşedinte Asociaţia ASCIOR Piatra Neamţ,
Profesor Liceul Teologic Ortodox „Cuvioasa Parascheva” Agapia,
Membru Asociaţia Poeţilor Mondiali, Academia Mondială de Literatură

Când iubirea va veni

de Grigorie Roibu

Când iubirea va veni

Inimă, o vei primi

Să respire prin bătăi

Ancorând în anii tăi.

În etern să înfloreşti,

Lumii să te dăruieşti

Uşoară ca o boare,

Albastră ca o mare. 

Să învingi prin iertare,

Cu-ale tale izvoare

Să uneşti universuri,

Să străluceşti ca ştrasuri.

Să dai clipă de clipă

Atingeri de aripă,

Al sfinţilor răsuflet

În altarul de suflet.

Cu al tău dulce surâs

Mai dăruieşte-mi un vers

Ca adierea de vânt

Şi mă leagă în cuvânt.

Să respir aer curat

Pe tărâmul neumblat

Iubind să mă risipesc

În infinitul ceresc.

vineri, 10 februarie 2023

De Ziua Internaţională a Educaţiei, echipa FRDS împreună cu echipa mass-media Iaşi, Piatra Neamţ, Bacău, au desfăşurat vizite în teren la două proiecte finanţate prin Granturile SEE şi Norvegiene,"Pedagogie Experiențială", derulat de Fundația Juvenală în parteneriat cu 
ISJ Neamț, Fundația Scrimă pentru Toți, București, Newschool AS, Norvegia, gazdă Biblioteca G.T. Kirileanu din Piatra Neamţ şi "Echitate pentru sănătate, echitate pentru o viață mai bună!", derulat de Filiala Bacău a Societății Naționale de Crucea Roșie din România AFJ UAT Comuna Blăgești, UAT Oraș Comănești, Asociația Europeană a Romilor pentru Progres și Promovare Interculturala-AFJ, colaboratori: Consiliul Judeţean Bacău, Instituţia Prefectului Judeţului Bacău, gazdă Şcoala Gimnazială nr.1, Buda-Blăgeşti, jud. Bacău.
In cadrul primului proiect, valoarea finanțării se ridică la suma de 4,434,772.50 lei, pe durata octombrie 2020-octombrie 2023. Beneficiază de pregătire 170 de profesori și experți educaţionali, iar de consiliere, 150 de părinți. Un număr de 664 de copii și tineri de la 11 școli și licee din județele Neamț și Suceava, care sunt în risc de părăsire timpurie a școlii sau cu CES, au parte de metode excepționale de educație și incluziune socială.
Al doilea proiect beneficiază de un grant în valoare de peste 500 de euro oferit de Islanda, Liechtenstein, Norvegia prin Granturile SEE, în cadrul programului Dezvoltare Locală, pe durata 1 februarie 2021- 30 septembrie 2023
Asistăm la cursurile de prim ajutor şi de educaţie pentru sănătate , oferite de echipa Filialei Bacău a Crucii Roşii, la formarea a 40 de tineri romi, ca voluntari ai Crucii Roşii Bacău, după obţinerea certificării prin parcurgerea şi absolvirea cursului de prim-ajutor.
În cadrul atelierului de instruire "Mama şi copiii-Igienă şi Prim ajutor", zece mame cu pruncii lor au participat astăzi, la simulările şi exerciţiile practice susţinute de către asistent medical Mirela Blănaru, instructor prim ajutor Maria Oprea. (De menţionat, desfăşurarea de ateliere şi demonstraţii de prim-ajutor de bază, cu participarea a 180 de mame însoţite de copiii mici. De asemenea, au loc acţiuni educative non-formale şi cultural-artistice de promovare a obiceiurilor şi tradiţiilor etniei rome.)
Coordonatorul de proiect domnul Dan-Marcel Babliuc, director Crucea Roşie Bacău, a punctat cât de importante sunt activităţile din cadrul proiectului, a adus în discuţie şi rolul finanţării: “A ști să acorzi primul ajutor de bază poate face uneori diferența între viață și moarte, cu atât mai mult în comunitățile vulnerabile. Tocmai de aceea, echipa Crucii Roșii Bacău susține lunar cursuri și demonstrații dedicate persoanelor de etnie romă din aceste comunități. Urmărim participarea femeilor, alături de copii, prin dezvoltarea unui mediu prietenos. Ne bucurăm să constatăm că femeile rome sunt participative și se afirmă în cadrul unor activități dedicate exclusiv lor, ce presupun dezvoltarea cunoștințelor și abilităților de prim ajutor, igienă și educație pentru sănătate.” Apoi, doamna Raluca Diaconu a vorbit despre parteneriat, rezultatele scontate, activităţile din cadrul proiectului la care participă toţi copiii din comunităţile vulnerabile, vizate, nu doar cei de etnie romă. Doamna Mihaela Creţu, responsabil proiect UAT Comuna Blăgeşti, a adus în vedere provocările locale şi căile de acţiune: furnizarea unui pachet de servicii medicale şi de educaţie pentru sănătate, organizarea de acţiuni conjugale pentru încurajarea participării active a romilor la procesul de luare a deciziilor şi la promovarea combaterii discriminării. Domnul Doru Tănase , responsabil proiect, preşedinte Asociaţia Europeană a Romilor pentru Progres şi Promovare Interculturală a făcut cunoscute beneficiile activităţilor proiectului în rândul membrilor comunităţii. "...este un proiect care îşi atinge obiectivul general... faptul că reuşim să le facem cunoscute şi alte oportunităţi este remarcabil. Există copii buni, talentaţi care trebuiesc sprijiniţi." A amintit de acţiunea iniţiată şi demarată la începutul lunii iunie a.c. CUPA BLĂGEŞTI LA FOTBAL, la care au participat 60 de copii talentaţi. Extrag un fragment din ziarul LIBERTATEA, pus la dispoziţie, şi prezentat de domnul preşedinte AERPPI, cu titlul sugestiv, extras din motto-ul competiţiei "Toţi avem un loc sub soare...": "Sportul înseamnă sănătate şi poate să te formeze ca om în societate. Asociaţia noastră încurajează copiii să practice sportul stimulându-i pe cei talentaţi să continue drumul spre performanţă"
Acest proiect are ca obiectiv general creşterea incluziunii sociale şi abilitarea a 1400 de romi din zone rurale şi urbane marginalizate ale judeţului Bacău.
Comunităţile vulnerabile din satele Poiana Negustorului şi Buda- cătun Şipote, comuna Blăgeşti, cartierul Şupan din oraşul Comăneşti, beneficiază de furnizarea serviciilor medicale şi educaţia pentru sănătate, 200 de persoane vârstnice de etnie romă şi 50 de bolnavi cronici vor beneficia de consultaţii gratuite la domiciliu, vor primi alimente şi produse de igienă şi curăţenie, 90 de copii vor avea consultaţii stomatologice gratuite.
Activităţi importante pe diverse teme de educaţie pentru sănătate, igienă şi prim-ajutor se realizează prin instruirea a 540 de persoane adulte de etnie romă şi 865 de elevi, dintre care 440 sunt romi în şcolile din comunităţile vizate.

Corespondent Liliana Roibu

5 octombrie 2022

Satul românesc- paradisul cu iz de mir și tămâie

Tradițiile- codul moralității românilor de-a lungul istoriei

Profesor, folclorist Liliana ROIBU

        Viața satului este un univers care fascinează, ne caracterizează ca popor milenar. Își trage seva din izvoarele folclorului, trecutul istoric, credința în Dumnezeu,  frumusețea mediului rural, viața sătenilor, îndeletnicirile, lumea satului în strânsă comuniune cu natura.

       Satul rămâne sursa de inspirație pentru scriitorii neamului nostru, care reușesc să-l surprindă în toate ipostazele de la începuturi, de la evenimentele istorice la trăirile și aspectele vieții.

       Tradițiile își primesc seva din duhul și taina credinței, din aluatul frământat în covata satului, se coc la flacăra mereu arzândă a dragostei dintre generații, îşi întind aripile în veșnicie: Eu cred că veșnicia s-a născut la sat (Lucian Blaga)
      Privită astăzi, poate viața satului nu pare cea descrisă de scriitori, poate că, nici țăranii nu mai sunt cei de odinioară care împleteau munca, sărbătorile, bucuriile și tristețile dorul și dragostea, cu pământul plămădit din oase și sânge de eroi, cu grâul din vatra străbună, cu fire ce țes nemurirea. Sunt ferm convinsă că, sufletul satului care taie cu briciul rațiunii inima pământului, nu piere, ci trece dincolo de infinitul absolut, ființând prin istoria ce leagă generație de generație. Satul rămâne oaza vie, rezervorul spiritualității, doina dorului, liniștea, paradisul cu iz de mir și tămâie, cântecul de priveghetoare, răsuflarea noastră în sufletul neamului. Îşi înşiră cu măiestrie mărgăritarele  pe harta lumii.

       Folclorul atestă existența și specificul poporului nostru în toate domeniile: Seva lui este atrasă de filozofia veche a poporului, de la pământenii Daciei de odinioară, care au făcut din aceste locuri hotare ale inspirației basmului, iar din credință și-au făcut o lege ( Mircea Eliade).

      În cadrul procesului complex și îndelungat de formare a personalității copilului, cunoașterea producțiilor și manifestărilor folclorice are o importanță deosebită datorită conținutului de idei și sentimente, a faptelor care oglindesc trecutul bogat și plin de speranță al poporului nostru. De asemenea, formează la tineri şi elevi, dragostea și prețuirea folclorului autentic, dorința de promovare a valorilor, cu atât mai mult, cu cât acesta tinde să fie uitat, și chiar, înlocuit cu noi producții fără substanță sau valoare artistică. Valorile estetice și etice întâlnite în producțiile folclorice reprezintă o sursă inepuizabilă pentru formarea umanistă și morală a copiilor. Se știe că folclorul reflectă o anumită viziune despre lume și viață, exprimă multiple sentimente și idei, convingeri pe care poporul nostru le-a trait, pentru înfăptuirea lor a purtat neînfricat bătălii, lăsându-ne mărturiile cu sânge. Aşadar, folclorul reprezintă inima strălucitoare, vibrantă a unei culturi. El păstrează neîntinată peste veacuri comoara sufletului românesc. Fiind atât de bogat, el reprezintă mândria noastră națională: Cântă măi frate române, pe graiul și limba ta și lasă cele străine ei de a și le cânta. (Anton Pann)

       Prin mesajul său, trezește în sufletul nostru sentimente de profundă dragoste, admiraţie şi mândrie față de țara în care ne-am născut. Virtuţile acestei culturi rezidă în naturaleţea ei izvorâtă din contactul nemijlocit al omului cu natura, în lipsa artificiilor, în oglindirea în forme estetice clare, accesibile tuturor, a problemelor umane generale.  (Lajos Balazs).

     Tradițiile populare, obiceiurile prilejuite de fiecare eveniment important din viața poporului, cântecele, dansurile, strigăturile, doinele, baladele, horele sunt esențiale pentru a ne cunoaște trecutul. Izvorul lor este nesecat pentru cel ce vrea să le cunoască și să le adune în mănunchi, pentru a le dărui din nou. “Muzica este pentru copil un izvor curat din munte care, pe unde trece, face să rodească pământul, și, cu timpul modelează și piatra. Ea îi va fi prieten credincios, nedespărțit la bine și la rău, va fi substanța care îi va purifica sufletul.”

        Folosirea folclorului și artei populare în procesul de învățământ contribuie la îmbogățirea, extinderea orizontului cultural-artistic al elevilor, la educarea sentimentelor de dragoste și admirație, de mândrie și respect față de comorile creațiilor populare, la formarea personalității copiilor. Cunoscând importanța folclorului, consider, că elevii trebuiec îndrumați în procesul de cunoaștere, valorificare și transmitere a folclorului local. Aici, în satul românesc își găsește locul și portul popular de o valoare neprețuită, emblema identităţii noastre, reverberaţia credinţei, documentul viu de înaltă iscusinţă şi pricepere, etalonul de frumuseţe, cu limbaj şi simbolistică aparte. . Portul popular reprezintă moştenirea lăsată de strămoşii noştri, fiind una dintre cele mai importante forme de cultură ale poporului, pe baza lui se fac multiple cercetări, precum geneza istorică şi etapele principale de evoluţie, formele contemporane şi aria de răspândire, originalitatea sa în raport cu portul altor popoare, contribuţia lui în procesul de geneză al unui popor. Acesta se caracterizează prin unitate, continuitate, şi păstrează spiritul autentic, dragostea faţă de ţara în care ne-am născut. Prin multitudinea de culori, croieli, cusături, simboluri, ornamente, el descrie zonele geografice, mediul înconjurător, viaţa de zi cu zi, istoria României. Cromatica portului popular românesc se caracterizează prin armonie şi prospeţime, culorile fiind combinate în mod estetic. Cele care se obţin prin vopsit natural, sunt calde, necontrastante, cele care se obţin cu ajutorul coloranţilor industriali, sunt ţipătoare, puternice, contrastante. “Punctele de cusătură de bază care s-au folosit şi se folosesc la noi sunt: punctul în urma acului, punctul înaintea acului, tighelul, cruciuliţa, punctul la un fir. Fiecare zonă etnografică are puncte specifice, în afara punctelor de bază, cum ar fi ciocănelele în Sibiu, brânelele şi brăduţii în Transilvania, Argeş, Vlaşca, nemţoanele în Banat şi Maramureş, punctul aţeşte în Hunedoara, butucul de Buzău, punctul în scăriţă pe dos de Olt. Firele cu care erau ornamentate piesele de costum sunt lâna, borangicul, arniciurile sau mulineurile de mai târziu, mătasea vegetală.”

          Ca şi întreaga artă populară (arhitectura, sculptura, ceramica, etc.), costumul popular datează din cele mai vechi timpuri. Potrivit istoriei, dacii aveau portul la fel ca ţăranii de la munte: „Imbrăcămintea lor era un fel de tunică până la genunchi, strânsă c-o cingătoare peste mijloc, iţari largi legaţi la gleznă cu sfoară sau vârâţi în opinci, pe deasupra o manta largă, fără mâneci, încopciată pe umăr”. Deşi supus unei continue evoluţii, el şi-a păstrat caracteristicile esenţiale nealterate, reprezentând acea recapitulare simbolică a întregii mitologii şi cosmogonii de început.Tainele meşteşugului se învăţau de la femeile satului, se transmiteau din generaţie în generaţie, de la mamă la fiică. Fetele se măritau doar, când ştiau să toarcă şi să ţeasă.

          La începutul lucrului, femeile rosteau o rugăciune, astfel, comunicau cu Dumnezeu:

„Cămara Ta Mântuitorule, o văd împodobită.

Şi îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa.

Luminează-mi haina – taina sufletului meu!

Şi mă mântuieşte, Mântuitorul meu!” 

Iată, portul tradiţional românesc este ca o taină a sufletului femeii. Despre acesta, voi vorbi într-un capitol separat PORTUL TRADIŢIONAL ROMÂNESC- SUFLETUL FEMEII, SLAVA FAMILIEI

         Credinţele si superstiţiile populare româneşti   sunt o categorie aparte. Ele   marchează puternic viaţa oamenilor de la sate, chiar şi mediile urbane, rezistând atât de bine timpului, până în present, variază de la o regiune la alta, au fost transmise din generație în generație şi nu sunt uşor de înţeles.

Exemple:

* Pâinea și mămăliga nu se calcă în picioare că e mare păcat;

* Nu există omul fără păcat! Când se naște copilul el moștenește şapte dintre păcatele mamei pentru

a- i răsplăti durerea din timpul nașterii;

* Dacă vrei să știi cât de norocos eşti, păstrează un ou roșu sfințit în ziua de Paște, până la Paștele următor. Sparge oul…dacă-i gol n-ai noroc…dacă-i plin ești foarte norocos.

* Toate vasele se țin cu gura-n jos, cele umplute cu apă se acoperă, mai ales noaptea;

* Noaptea, pe întuneric, nu te uita în urmă că vei avea probleme de sănătate cu gâtul;

* Cere lunea ceva de împrumut (bani sau  obiecte), ca să ai noroc la căpătuială;

*Scutecele copiilor nu trebuie lăsate noaptea afară. Copiii născuți după miezul nopții sunt totdeauna mai norocoși;

*Când rândunica cântă înainte de revărsarea zorilor, în fața casei, în acea casă soseşte norocul;

* Ca semn de noroc, poate fi considerată venirea păsărilor sau vitelor străine în bătătură. Toate acestea anunțau că, norocul și sporul se apropie de acea casă;

*Când pleci cu vita la târg, să iei din părul ei un smoc și să zici: “Nu dau norocul ci dau dobitocul!”

*Deasemenea, o casă-i cu noroc, atunci când cocostârcii au cuibul pe casă;

*Banul găsit e bine să-l strângi, pentru că, el atrage norocul și mulți bani după el;

*Seara, gunoiul nu se scoate din casă, pentru a nu da norocul afară din casă;

* Dacă fulgeră în ziua de Sfântul Gheorghe sau de Sfântul Ilie, nucile vor fi seci;

* De Sfântul Gheorghe, nu da nimic din casă, pentru că dai tot norocul;

* Se crede că o casă în ai cărei pereți se aude noaptea un zgomot, un sunet de tic-tac este o casă cu spor și noroc pentru că acel zgomot vine de la șarpele casei;

* Dacă se pune o piatră sub nuca așezată de sămânța, nucul va rodi curând;

* Când te trezești dimineața cu fața în sus, ești o persoană norocoasă;

* Bucățica de pâine scăpată din mână, nu trebuie lăsată nemâncată, pentru că rămâne norocul pe jos.

* Tot legat de noroc, se spune că femeia care mănâncă din poală își mănâncă norocul;

* Copiii născuți duminica sunt considerați foarte norocoși, cei născuți vinerea sunt considerați fără noroc, vor răzbate mai greu;

* Copilul născut lunea are noroc și viață îndelungată;

* Se zice că, atunci când fuge mâța de la o casă la alta, ia cu sine norocul de la prima casă și îl duce la a doua casă;

* Se spune că cine are noroc la creșterea porcilor, are noroc la mai multe lucruri bune în viață și poate strânge avere;

* Femeia care se gâdilă când se atinge de obiecte, ia soț tânăr;

* Dacă plouă în ziua nunții, mireasa va plânge destul de des;

* În biserică, atunci când mirii stau îngenuncheați înaintea altarului, mirele ia o parte din rochia miresei și o pune sub genunchi, se crede că, totdeauna el va fi stăpân pe soarta acelei familii;

* Se crede că la acele case la care mai multe rândunele își fac cuib vor avea întotdeauna noroc, în toate;

* Când îţi speli picioarele, nu le şterge imediat, că-ți fuge norocul;

* Ca să se mărite fata, e bine să bage o potcovă de cal în foc și să n-o scoată de acolo, până nu se căsătoreşte;

* Când oftezi fără să vrei, în curând vei avea o amărăciune;

* De omul roșu, spân și însemnat să fugi cât vei trăi;

* Dacă un copil priveşte noaptea, în oglindă, acesta va fi gângav. De aceea, mamele nu trebuie să lase oglinda la îndemâna copilului;

* Seara, nu e bine să te uiți în oglindă pentru că îmbătrânești mai repede;

* Când ies furnici prin casă, e semn de belşug.

      Din dorința de a salva de la uitare neprețuitele comori de artă ale folclorului, am constituit premiza organizării unei inedite șezători tradiționale moldovenești TRĂISTUŢA CU AMINTIRI DIN CUFĂRUL BUNICII readucând în atenția lumii moderne, străvechiul obicei, ca loc de creație și circulație folclorică unde copii, tineri, vârstnici își perfecționează deprinderile de muncă, transmițându-se datinile și obiceiurile autentice. Privind bogăția și complexitatea funcțiilor și valorilor șezătorii ne putem da seama, că ea corespunde unor nevoi umane de a comunica și a trăi social, în comuniune cu semenii.

      George Coșbuc evocă în poeziile Cântecul fusului, Mama, obiceiurile locului și ale vremii, Octavian Goga, în Cântecul cămășii ne povestește despre cămașa țesută la război: Eu sunt o biată, ieftină cămașă/ Sunt o sumană haină populară De mii de ani de când mă îmbrăcară/ Eu sunt podoaba plebei nevoiașe/ Am fost țesută la război în tindă/ Și m-a cusut încet o fată mare/ M-a înflorit la mâneci cu mătasă.

      Marele povestitor Ion Creangă, în Amintiri din copilărie, care ni le-a lăsat ca moștenire, rememora cât de frumoase erau șezătorile de la Humulești  și cum, el, băiat fiind, asculta poveștile mamei despre cum se torcea lâna și cum femeile dădeau la vârtelniță și apoi, țeseau cămăși de in, despre copilăria și jocurile ei…”Ce-i pasă copilului când mama şi tata se gândesc la neajunsurile vieţii, la ce poate să le aducă ziua de mâine sau că-i frământă alte gânduri pline de îngrijire. Copilul, încălecat pe băţul său, gândeşte că se află călare pe un cal dintre cei mai straşnici, pe care aleargă cu voie-bună, şi-l bate cu biciul, şi-l struneşte cu tot dinadinsu, şi răcneşte la el din toată inima, de-ţi ie auzul […] Aşa eram eu la vârsta cea fericită şi aşa cred că au fost toţi copiii, de când îi lumea şi pământul, măcar să zică cine ce-a zice.” (Ion Creangă)

     Pășim în lumea aceasta, cu acel spirit inocent ca sufletul unui copil...deși ne dorim să-l păstrăm, viața ne schimbă, nu trăim singuri...întâlnim persoane, interrelaționăm, fiecare are un rol în viața noastră, așa cum, și noi avem un rol în viața lor. 
     Chiar dacă majoritatea copiilor nu se mai joacă acum, la fel ca Nică, nu seamănă casa natală cu cea a povestitorului, instituția la care învață nu este ca cea din Humulești, copiii continuă să-l citească, îl simt şi îl ințeleg, participă în diverse evenimente, concursuri, ateliere de lectură și creație. Pare că, această copilărie în universalitatea ei, cu toate întâmplările se identifică cu cea a copiilor de azi, ea fascinează prin candoare, firesc, puritate, spontaneitate, inventivitate, năstrușnicie. De altfel, copilăria cu părțile ei, jocurile, sentimentele și visele, rămân în fiecare dintre noi, adânc sculptate pe podul inimii, nu se uită. Copilăria rămâne aceeași, doar, accesorizată timpurilor (smartphone, tabletă, laptop, bicicletă și nenumărate dispozitive care uimesc). Sigur, viața copilului de la țară, dincolo de realitate și ficțiune, cu o frumusețe aparte, naturalețe, bucurie, noblețe sufletească, este grea. Țăranul român își duce cu atâta modestie condiția, știind că, mâna lui "mirosul pământului" dă viață, hrănește, înalță.

      Toate tradițiile păstrate în satul românesc sunt codul moralității românilor de-a lungul istoriei, ele răspândesc idealul de frumos, autentic, valoare, unitate, continuitate.

       Este o datorie a noastră să păstrăm vie cultura neamului nostru!

Fuiorul eternității

 de Liliana ROIBU

 Se pierde timpul ca izvoarele în mare,

Din fuiorul eternității, grăbiți toarcem,

Pumnalul vieții adânc împlântat în noi

Întoarce filele albastre din Cartea Divină,

Colonii de stele irup din mândrul senin,

Se desfrunzește viața și tare ne doare,

Aprindem felinarul lumii adânc adormite

Cu flacăra ce taie câmpurile cerului de-azur;

Un roi de fluturi albi țes supremul absolut

Cu limbi de foc și scânteieri de plină lună,

Prin flota de nori, de pe piscul unui gând

Un înger înaripat, din cornul raiului sună,

Pierim subit în idealul cu ochii de jăratec

Lăsând prin flori aprinse urmele moi,

Învăluiți de cascadele de ape spumoase

Ne scăldăm sufletele în viața de apoi.

Din volumul Inelul cu diamante

Cu Toate Drepturile Rezervate

Într-un ultim răget

de Liliana ROIBU

Soarele-și trimite apusul

Pe tâmpla cerului care se zbate,

Timpul năuc, preț de o secundă

Își dansează pasul de nălucă

O leoaică se stinge de durere

Lângă leul ce în dragoste sfârșește

Prin ceața deasă, atât de deasă

Prin lacrima scursă de pleopa de vânt

Cade cortina de frunze, cerul își ninge florile,

Iubirea își strânge la piept comorile,

Un corb nătâng mai dă târcoale

Departe, în zare, croncăne- a pustiu

Leul se clatină la pământ,

Într-un ultim răget… e încă viu…

Își scutură arama din coamă

Sub privirea umedă a leoaicei

Sclipirea din ochi pălește

Dureros de frumos, sus pe creste

În brațele leoaicei se pierde

Cutremurat de dragostea de poveste.

Vol. Inelul cu diamante

Cu Toate Drepturile Rezervate

LA MULŢI ANI, TRICOLOR!

LA MULŢI ANI, TUTUROR CELOR CE SIMŢIŢI ROMÂNEŞTE, ORIUNDE VĂ AFLAŢI!

LA MULŢI ANI, IUBITORI DE FRUMOS!

LA MULŢI ANI, INIMI ROŞII, GALBENE, ALBASTRE!

VĂ ÎMBRĂŢIŞEZ CU DRAG ŞI DOR, DIN SERBIA!