două linii în loc de ochi
aduc gândul păcătos sub lupă
goliciunea apare în forma ei primară
între plus și minus o amețire e dezlipită de muchii
uneori e galben
alteori roșu
calc pe tăcerea ta moale
recuperând sentimentele
risipite într-o mișcare de stele
chemarea e o stârnire de aripi
complice sunt cuvintele libere
care ard uneori și-mi dau foc
sau flutură înserarea pe umeri
un fel de supunere mișcă locul din ceață
și calc pe-un pod de aer agățat de vânt
feb.2024/drept de autor
nu mai plâng în albastru
scutur verdele din păr
roșul de pe buze
mă cațăr pe tocuri și-nfig tălpile-n nori
nedumnezeiesc de sfânt și adevărat
mut inima în dreapta
și împrăștii simțurile într-o luciditate roz
va fi o muzică a lucrurilor
vor fi secunde deznodate la capete
litere șterse din paranteze
ochi de femei înghesuiți într-unul singur
gata să treacă-n forma lui primară
va fi un albastru gol
fără umbră
31.01.2024/drept de autor
fără dragoste
secundele se lungesc în frig
în spatele unui buchet de flori nu e nimic
brațele învârt culorile
pe locul gol sunt tălpi fără secrete
visul mireselor e alb și atât
ispita închide ochii și pleacă
spargerile misterioase nu găsesc nuanțe de dor
înfipte în gesturi
o tulburare verde aleargă pe foaia de scris
imaginile se rup dintr-un loc burdușit cu inspirație
se vopsește albastrul
se vopsește seara
strada e fugărită în nori
o lume cade la picioare
orbita detestată e un tobogan
sub gleznele lunii
24.04.2023
bântuim în visuri fierbinți
ne umplem de nimicul orbitor
iluziile bâlbâie la orice zgomot
sărutul rătăcit e o amăgire
o amintire țesută cu sufletul la vedere
tornadele interioare schimbă mereu sensurile
adormim pe cioburi de emoții
răbufnite ocazional
memoria intră neîntrebată prin simțuri
plouă cu emoticoane
secvențe de stele
de frunze
de nori
liniile drepte pierd drumul
cifrele trudesc să învârtă timpul
mă regăsesc în lipsa literelor
din cuvântul te iubesc
toate întâmplările mi te-au dat mie
de la stânga la dreapta într-o retragere de ploi
într-o o mirare văzută
fără sferă
fără romb
fără nicio geometrie
ceva de bun-venit rostogolit în spațiul gol
cu mult liber și zbor tocit
toate cuvintele au trecut prin lut
într-o întindere largă
fără întrebări
sălciile răzvrătite au început să cânte
pietrele să danseze
închid ochii
cuvintele merg pe suprafața lucrurilor
gândesc înfiorat în invizibilul cu multe brațe
în întâmplarea de a ne fi
noiembrie 2022/copyright
mereu trec pe acolo
unde nu se întâmplă nimic
gloria liniștii e rotită de păsări
privirile rămân fulgerate de o lumină subțire
biserica legată de clopot sparge tăcerea
și cerne petele din suflet
spațiul meu e o aventură cu mici semne de lumină
când împărțim de pe degete visele ieșite prin ferestre
sunt plină de cuvinte
aș putea face perfuzii cu ele
de n-aș fi trasă pe roată
precum Horia
de n-aș fi legată de stâlpul infamiei
pentru văzul dinapoia frunzelor
și amprenta mea nemasculină
fără bocanci
încălzind cuvintele în palme
și dându-le drumul în albastru
feb.2022
în timpul de haos
ne iubeam printre pulberi stelare,
printre neanturi reci și înghețate
ocolind coșmaruri,
ieșind dintre cuvintele care ucid,
scriind cu degetele frunzei despre cercul de vânt
mereu necucerit.
murim, de o mie de ori de atunci,
în fiecare zi născându-ne iar,
recompunând imagini verticale
ca o ultimă promisiune de fericire,
ultimul firesc
de întrebări cu sens.
numai așa mergem mai departe
într-o singură vedere
în aceeași criză de aer
aceeași rațiune
ieșind din ieri și din alaltăieri
într-o plecare fără răspuns.
nov. 2021
mai sus de stele e un limbaj selectat pentru panică
o amețeală roz cade pe frunte
gândul se târăște docil după vocea ta
înăuntrul surâsului tău se nasc virgule
consoanele tac
vocalele schițează un portativ lipit de perete
întindem ziua cât e de lungă
capătul sacru spre răsărit
cel cu mister în salteaua cu memorie
și fața de pernă
în ecuația mișcării răspândim emoții
cele de pe catalige se sinucid
cele din ochi le împărțim la doi
ochii frunzelor ne urmăresc
din veșnicii ascunse
29 mai/2021
tăcerea limpede cade ca o pată
își pune amprenta pe aer
toate lucrurile mă înfrigurează
la capătul nimicului e umbra ta
și-un întuneric înalt
în umbră e aer sau vid
lecția pentru liniște se învață greu
nici copacii n-o știu și nici vântul
gândul meu caută nordul
curând va fi lună
deasupra cuvintelor vor fi frunze căzute
mai/ 2021
claustrofobia curge nomad printre etaje
pereții zgârie
tavanul se leagănă
țevile urlă ruginit
întunericul fără contur fură vederea
galbenul zilei cucerește holul de la intrare
o realitate se desfășoară după
adevăruri dăltuite din colaje de știri prefabricate stângaci
copacii se adună dezmierdați de vânt
orașul culege din asfalt umbrele subțiri
lungi
pătrate
rotunde
sunt pe o dungă de fericire neprobată
printre manechine cu ochii ficși îmbrăcate la modă
cu existența ta glisată-n celular
e o evadare infirmă
pentru o clipă de răgaz
c-un timp pus în paranteză
în beția perversă a amăgirii
printre litere de zăpadă topite la prima suflare
și primul /delete/ scris pe deget
mai/2021
mă desprind de acru
rup imagini cu tine din albastru
suntem atât de departe de clătinatul luminii
în atâtea spații de singurătate umplute cu noi
criza de timp e doar un decor aiurit ce dispare cu ochii închiși
dintr-o parte în alta
și sus și jos
suntem o rupere dintr-o trăire veche
într-o cădere de toamnă
suntem într-o altă cunoaștere
ieșim din cuvinte
din noțiunea de genunchi
de distanță
de rotund
într-o lucidă transformare
aprilie 2021/drept de autor
e o clipă de lut cu pauza-n tonuri albastre
frigul comunică neamețit de culori și de aerul rece
printre metafore juvenile
tu ești pe un drum spațial
unde vorbele tale rare cad într-o simfonie cu reguli răsturnate
inima mea se așază orizontal
într-o sferă bombată
tălpile mele împrăștie durerile zidite în neplecările verzi
dintr-un sertar sar cuvinte de iarbă
într-un amestec de ninsoare și mâini în repaus
forma ta definitivă modelată de stele
e într-o răceală de umbre și roz
în golul de zgomot fără cuvinte
noapte inegală,
dimineață rece,
vântul mișcă fereastra.
femeia aceea fără nume trece strada ca un adio,
monotonia se prelinge pe geam.
totul dispare.
nu mai e lume.
existența devine difuză,
picioarele ajung pân la stele,
strada e răsturnată.
tu ești în gustul meu estetic
așezându-mi fularul la gât.
o liniște adormită îngroapă adânc
și cuminte rostul frumuseții.
masca ascunde fața.
se merge teleghidat și precis.
spaima unui răsărit pierdut
se spală și în somn cu apă și săpun.
tristețea teiului închide lumina între crengi.
Dumnezeu, în spațiul etern, rotește lumea.
01 febr.2021/drept de autor
e iarnă
lumina e pe jumătate înghețată
dorinți horoscopice se rostogolesc în inimă
cerneala se agită învăpăiată
cuvintele nu pot opri timpul
ochiul meu rămas în lună
nu a avut timp să moară
cu cât mai mult e risipit invizibilul
cu atât strâng degetele în pumn
ca într-o menghină
literele devin sunete ieșind din lucruri
sunt vii
se întorc la mine ca un bumerang
adâncul balansează într-o altă mutare
lungă
înaltă și goală
ian.2021
într-o paranteză e Crăciunul
scriem pe el simboluri cu litere colorate
consumăm verdele bradului în gândul preistoric
meditația arde liniștit în globuri
pe pereți aleargă lumina
ifosele moderne sunt aranjate oblic în rochia decoltată
și paharele lungi
efectele de piele de găină sar din artificii
folosesc cuvintele tale de iubire înlănțuind noaptea
în arcade de stele și succesive zigzaguri colorate
beatitudinea își intră în rol
într-o rostire mutată în ochi
plimbându-se prin vene
26 dec. 2020/ drept de autor
