ROMÂNI CU CARE NE MÂNDRIM
Grigorie ROIBU, România- Piatra Neamț
Astăzi, despre tânărul nemțean, Grigorie Roibu, absolvent al Facultății de Psihologie și Științe ale Educației Iași, UAIC, absolvent al Colegiului Național Gheorghe Asachi Piatra Neamț, care duce peste oceane valorile neamului românesc, nu-și uită rădăcinile, își cinstește părinții, bunicii, de la care a învățat ce înseamnă respectul, iubirea, demnitatea, onorându-și înaintașii.
Că, poezia este o ființare a noastră, o dovedesc, și scrierile tânărului poet, eseist, fotograf, redactor de carte Grigorie Roibu. În căutarea Sinelui, cu o modestie caracteristică, autorul răzbate prin amalgamul grijilor de azi, de mâine, prin forfota lumii, prin timp, fiind convins că, viața ar fi mai săracă, poate nici nu ar exista fără poezie. Original, profund, sensibil, senin, cu un limbaj ordonat, își face simțită prezența, lucrările lui fiind apreciate și premiate național și internațional.
Prezent în prestigioase reviste, valoroase antologii, încurajat de critici, Grigorie Roibu explorează spațiile în echilibru, cu o viziune proprie, își trăiește iubirea ca impuls polarizant meditativ. Stilul său surprinde o lume captivantă. El intră în sufletele noastre, cu acea încărcătură emoțională, unindu-ne în frumos. Tânărul autor ne ajută să ne regăsim, să ne acceptăm și să ne înțelegem, dirijează prin puterea gândului, la imposibilul care devine posibil.
Urc spre tine, Emine!
Cu cât spre tine urc, Emine,
Cobor în adâncul tainic din mine;
Mă fulgeră geniul tău
Rămas pe pământul sângerând,
Întru început și nesfârșit
Mă izbesc de un aurit gând
Ce străbate calea universului tăcut…
Tu, Emine, m-ai învățat să iubesc,
Să fiu modest în gloria divină,
Nu efemerul măririi deșarte
Ci noblețea de neîntinat să mă poarte
Prin soarele ce soarbe lumea de păcat;
Rămâi omul care nu își buciumă geniul,
„Eminesu- primul român în spațiu”
Te simt în sângele ce curge năvalnic
Prin venele-mi calde de român- creștin,
Ca dar de la Bunul Dumnezeu,
Ca o comoară din interiorul meu.
Te iubim limbă frumoasă!
Pe un drum pictat cu roze,
peste cugetarea sfântă
lumea asta lasă semne
tot cârpind cu stele, cerul…
şi… pe urme luminoase
ducem limba mai departe…
tineri strigă în unire:
„Te iubim limbă frumoasă!”
Peste glia grea de martiri,
ca o stea ce nu apune
dai un sens lumii ce arde
în păcate şi virtute.
Sunt român
Îmi slăvesc țara și neamul
oriunde pe-acest pământ,
eu mă rog, ca în vecie
să trăim numa-n frăție;
plaiul meu cu apă lină
plin cu neamuri de o limbă
mai frumoasă și mai vie
dincolo de stele o mie;
inima cu dor mă leagă
de stindardul tricolor,
de patria ce mi-e dragă,
de vatra străbunilor.
Izvorul iubirii eterne
O eternă iubire îmi curăţă sufletul
Cu îmbătătoare mireasmă de crin şi nard,
Cu tainicele zâmbete care dau în floare,
Cu nectarul din drăgăstoasa sărutare;
Dalbele clipe se-agaţă-n pădurea cea mare,
Izvorul îşi mână apa, să-mi scalde trupul.
Dacă…
Dacă în fiecare inimă răsar
Frumusețile iubirii ca dar
Iertarea va prinde rădăcini adânci
Și, nu te vei lovi de stânci.
Dacă arunci ura-n pustiuri
Durerea se pierde în stihuri
Puterea va intra în inima ta
Va arde ca o torță, va lumina.
Cu Toate Drepturile Rezervate
Felicitări, Grigorie! Succes în continuare!
Redactor Liliana Roibu
