Toate postarile (1385)

Sortat dupa

THREE POEMS BY TARANA TURAN RAHIMLI

(Review)

The famous Azerbaijani poet Tarana Turan Rahimli's poem "We were not created for each other" is a fascinating reflection of the complexity of human relationships. Here, the feeling of belonging to two worlds, different worlds, where darkness and light intermingle in an eternal dance, is conveyed with special artistic mastery.
The phrase "we were not created for each other" repeated in the poem skillfully reflects feelings and thoughts about the incompatibility between two human characters. The idea that the lyrical hero in the poem has two different worlds, different hearts and thoughts, sounds stronger with each new verse. Each verse reveals what separates two souls that will never come together at a common point.
This lyrical work is painted with a deft poetic brush that reveals individual hearts and the thoughts that characterize them.
The lack of connection between two people in the poem through metaphors such as "We are human beings of two different worlds, It is dark in one world, it is light in another one", "My wishes are like sailless ship, Your waves can't push me" , the difficulty of finding balance in relationships is brought into consideration.
Analogies such as a ship without a sail and waves that cannot move forward perfectly reflect the feeling of lack of communication and the difficulty of finding a common language. The poem also invites us to think about the inevitability of love sometimes turning into sadness, out of its orbit.
The poem mentions the idea that love can one day turn into separation, and indicates that a relationship in which inconsistencies are observed will be problematic and will not last long. Tarana Turan Rahimli's poetic voice boldly and honestly admits that it is not everyone's skill to endure the heat of love, the flame of love, because every person has a different soul:

I don’t want the heat of love scorch you
I can’t bear the flames of love.
Who heard summer and winter united?
We were not created for each other.

In the poem, the poet conveys the importance of not deceiving oneself and accepting that some relationships are simply not intended by God.
Overall, the poetic logic of the poem suggests acceptance of separation and the need to end a relationship that was wrong from the beginning. The poet emphasizes the importance of not deceiving oneself and not necessarily continuing on a predictable path:

Each of us has different spirit, let’s not be divided
Let’s not shove each other on the train of life.
Let’s not set a road the end of which is seen beforehand
We were not created for each other.

When reading the poem, one feels gratitude to the poet for sharing it with the readers of the world and allowing him to explore his own lyrical universe. Tarana Turan Rahimli's ability to express complex and deep emotions is truly commendable. I hope he will continue to write and share his talent with the world in this way.
The poem "Skill is that" is an artistic piece written by skillfully using all the possibilities of the poet's native Azerbaijani language, which takes us to the world of philosophical thought and wisdom. In the poem, the author invites us to think about the life path full of obstacles and the lessons we should learn along the way.

The road that does not lead to the truth
It is not known whether it is wrong or right.
Unless a person learns a lesson
God's lesson never ends.

Through vivid life boards and powerful metaphors, this poetic example instills in us thoughts about life skills and the importance of self-improvement.

Fate is your rope
It cuts where you least expect it.
To zoom in a bit
He introduces you to grief.

Life is an endless trial.
Everyone will get through somehow.
don't be afraid of the dark
he is born from it in the morning.

The poem also draws attention from the point of view of its fluidity with its rhythmic cadence and fascinating melody, reflecting the richness of the Azerbaijani language. The author uses various means of artistic expression, such as the personification of nature and metaphors that describe the difficulties and trials we face on the path of destiny.
As for the choice of form, the artistic form, the poem corresponds to the rhythmic lyrical structure, the number of syllables and emphasis of the lines resonate with the content, creating a beautiful harmony. The internal rhymes and assonances that provide the musicality of the poem complete the form component.
Tarana Turan Rahimli's metrical quartet-sized poem "God, you raised me late" also immerses the reader in the world of deep emotions and thoughts. The poem, with its elegant poetic language, leads us to think about universal themes such as the passage of time, lost hope, and the struggle to find our place in the world.
The poem begins with a powerful statement: "God, you raised me late" (My God, you raised me late). This phrase sets the melancholic tone and sense of delay in life that develops throughout the poem.

God, you raised me late
It was too late for what I did.
Because I was late for every door
How many hopes have been destroyed.

The author reflects on missed opportunities and closed doors, wishing people would act sooner so that they are not late for life. As the artistic thought in the poem progresses from stanza to stanza, we encounter a series of poetic images moving towards different moments and situations.
From the poet's acceptance of the mistakes and dual nature of this world to his seeing words as a refuge, each stanza invites us to reflect on our existence and the decisions we make:

I realized the mistake too late, it's true
and the upside down face of the world,
I took refuge in the embrace of words,
There I warmed up and gained strength.

The poem reflects a remarkable sequence according to the shape structure of the syllable weight. Each stanza, consisting of four lines, has a rhythm and harmony characteristic of the overall spirit of the poem. And this rhythm and harmony reflects the mysterious beauty of the poet's lyrical world, the uniqueness of thought.
The poem invites the reader to introspect and appreciate the beauty of words.
Azerbaijani poet Tarana Turan Rahimli's sincere poetry and heart-warming poems overcome language barriers and rise to the sky like the butterflies of the poetry sky. Thanks to the publication of his book in Italian and the translation of his poems into many languages, this magnificent poetry is now embodied in new linguistic dimensions, his verses that open like rose petals and travel around the world with their pleasant fragrance arouse love and respect.
Each word, each verse turns into a melodious whisper that touches the soul of those immersed in the poet's lyrics. Tarana Turan Rahimli's poetry is a magical journey through emotional landscapes where words intertwine with harmonious dance. I congratulate the poet for all these important artistic achievements. As I have already mentioned many times in my reviews, I am a fan of his poetic works, I am just a person who learns from this poetry, and he is a friend whose triumphs we are unconditionally proud of. I congratulate him on his great poetic achievements and say: "Here, your talent and poetry continue to influence the world. May your poetic voice always echo in every page we read, in the hearts of those who discover the power of your verses."

Fco Javier Dávila de Leon,
Mexico.

Citeste mai mult...

Să Fim un Licăr de Lumină

Pentru sufletele pierdute în pădurea întunecată,
Cu înțelepciune să le ghidăm pe calea cea dreaptă.
Pentru inima sfâșiată de răutatea omului,
Oferindu-i mângâiere după exemplul Domnului.

Pentru cei atrași de iluzii și lucruri strălucitoare,
Arătându-le cât sunt acestea de dăunătoare
Minții, corpului și sufletului lor deja rănite.
Să le reamintim cum erau ele cândva neprihănite!

Copyright Gheorghe Laura
Toate Drepturile Rezervate.
05.05.2024

Sursă fotografie: arhivele personale.

 

 

Let’s Be a Gleam of Light

To the lost souls in the dark forest,
To wisely guide them on the path of righteousness.
To the heart torn by the malice of men
By offering it solace following Jesus’ example.

To those that are attracted to illusions and shiny things
By showing them how detrimental they are
To the mind, body and soul that are already wounded.
Let’s remind them when they were once innocent!

Copyright Gheorghe Laura
All Rights Reserved.
May 5th, 2024.

Photo taken on May 5th, 2024.

Citeste mai mult...

De Florii...

Te întâmpinăm, Iisuse
Cu crengi de salcie sau palmieri
Indiferent unde ne aflăm acum.
Sufletul plânge în tăcere,
Știind de suferința și durerea
Prin care urmează să treci curând
Pentru a salva omenirea cu două fețe.

Copyright Gheorghe Laura
Toate Drepturile Rezervate.
28.04.2024

Sursă fotografie: arhivele personale

 


On Palm Sunday...

We welcome You, Jesus
With willow or palm branches
No matter where we are now.
The soul is weeping in silence,
Knowing the pain and suffering
You will go through soon
To save the two-faced humanity.

Copyright Gheorghe Laura
All Rights Reserved.
April 28th, 2024.

Photo taken on April 28th, 2024.

Citeste mai mult...

Terane Turan Rehimli

NE MOŽEŠ NASLIKATI MOJU SLIKU

Možeš stvoriti sliku stabla ili kamena
Možeš nacrtati sliku zime koja blijedi u proljeće
Možeš uzeti sve što vidiš na ovom svetu,
Ne možeš naslikati moju sliku…

Može ličiti na moje oči i trepavice,
Čak i ti možeš pronaći boju moje reči.
Možeš nacrtati slepo strpljenje u meni,
Ne možeš stvoriti moju sliku.

Možda možeš nacrtati srce stranca,
Možda možeš srušiti očekivanje u mojoj nutrini.
Možda možeš izliti moj duh u boje,
Ne možeš stvoriti moju sliku.

Moja će ti slika uvek biti pred očima,
Ali ne možeš videti moje vlastito biće.
Tvoj život je možda prošao, ali ta slika nikada neće,
Ne možeš naslikati moju sliku.

Adaptirala sa hrvtaskog prevoda, Milica Lilic
Na hrvatski preveo Zdenko Ćurković

Citeste mai mult...

Tarana Turan Rahimli

VIDA É COMO O DENTRO DA PALMA

A vida é como o interior da palma,
Eu olho para isso e é visto de qualquer lugar.
Eu seguro suas mãos secretamente,
E deixe, mas é visto daqui.

Novamente eles pegaram muita dor,
E traga-os para crescer.
Para brotar a nova dor
Com a última lágrima dos meus olhos.

A última esperança está pendurada no poço,
Está na ponta da corda.
Um ser humano procura um canto
Para se esconder do pecado do mundo.

A vida é como o interior da palma,
Seu fim é visto de qualquer lugar.
O sangue dos desejos desbotados
É visto em minhas mãos.

Traduzudo por Fatima Gameiro
English/portuguese 

 

Citeste mai mult...

Sfinte Gheorghe (2)

Cavaler cu inimă de leu,
Soldatul lui Dumnezeu,
Nu ne părăsi în situații grele,
Întărește-ne să înfruntăm relele.

Credința ai păstrat-o neclintit,
Deși umbrele te-au chinuit.
Multă suferință ai îndurat,
Pe Domnul în suflet l-ai păstrat.

Ghidează-ne pe calea cea dreaptă,
Să ne devină mintea mai înțeleaptă,
Vederea cândva încețoșată mai clară,
Relația rațiune – emoție armonioasă.

Copyright Gheorghe Laura
Toate Drepturile Rezervate.
23.04.2024

Sursă fotografie: internet.

 

Saint George (2)

O lion-hearted knight,
Soldier of the Lord,
Don’t abandon us in our hour of need,
Strengthen us to face evil.

You kept your unshakeable faith alive
Despite being tortured by the shadows.
You endured great suffering,
You kept Jesus within.

Guide us on the path of righteousness,
Help our mind become wiser,
Our once blurry vision to become clearer,
The reason – emotion relationship harmonious.

Copyright Gheorghe Laura
All Rights Reserved.
April 23rd, 2024.

Photo downloaded from the internet.

Citeste mai mult...

ROMÂNI CU CARE NE MÂNDRIM

 

Duminică, 31 martie, când natura a început să aibă o aură, pătrunsă de lumina soarelui care s-a strecurat în adâncul inimii,  am purces la drum, împreună cu dir. prof. Maria Monica Asofiei și adolescentele de la LTO “Cuvioasa Parascheva” Agapia, din Ținutul Neamțului, de lângă Humulești, sat de poveste a marelui scriitor Ion Creangă, către orașul celor șapte coline, unde am participat la un eveniment de înaltă ținută culturală și educativă, găzduit de Cercul Militar Iași, colonel Benone Tiron, protagoniști fiind scriitorul-artist, romancierul Calistrat Robu, scriitoarea, doctor în economie Corina Matei Gherman, care sunt autorii cărților lansate, "Australianul" și "Dialog în primăvară", prezentate excepțional de scriitorii: Livia Ciupercă, Liviu Apetroaie, Aurel Brumă (Radio Iași).

Momente literare, culturale, muzicale, etnografice, s-au împletit într-o armonie de primăvară în toată splendoarea. Oameni de cultură, radio-televiziune, poeți, scriitori, artiști, pictori, actori, reprezentanți culturali din România, Republica Moldova, Franța, Turcia, profesori din Iași, Târgu Frumos, Vaslui, Neamț, Roman, Pașcani, uniți în dragostea de valori, tradiții, și -au înălțat gândurile prin cuvânt, cânt, artă, ca privighetorile în zborul alb, legând cerul cu pământul. Că, îngeri sunt pe pământ, au demonstrat copiii, tinerii prezenți, implicați, confirmând legătura între generații.

Au fost inserate urările de "La mulți ani", la ceas aniversar, dedicații în vers și cântec, adresate scriitoarei Corina Matei Gherman, s-au oferit diplome de excelență autorilor Calistrat Robu și Corina Matei Gherman din partea scriitorului, jurnalistului Ilie Serediuc, Acte de Recunoștință, în semn de mulțumire, apreciere, și deosebită recunoștință privind contribuția și implicarea în viața culturală și socială de trezire a neamului, pentru contribuția de excepție la ridicarea neamului prin credință, cunoaștere și cultură, din partea președintei Asociației Pentru Civilizația Ortodoxă ASCIOR Aria Moldova Nord, scriitoarea-reporter, prof. Liliana Roibu.
 
Evenimentul a debutat cu prezentarea materialului ce poartă titlul sugestiv "Filon de gândire și simțire milenară -Ion Creangă", de către scriitoarea Livia Ciupercă.
 
Gânduri înălțătoare, la împlinirea a 91 ani de la nașterea poetului Nichita Stănescu, "ÎNGERUL BLOND" care dorea să aducă în lume o "picătură de sensibilitate", au fost rostite de scriitorul Liviu Apetroaie.
 
În dialog cu scriitoarea Corina Matei Gherman au intrat scriitoarele Martha Eșanu și Veronica Rusu Bucico.
 
Momentele artistice au fost oferite la superlativ de: dirijor, compozitor, violonist Marinică Botea, solista Operei din Iași, Silvia Aboaice, compozitor, cantautor Adrian Gegiuc, soliștii Bogdan Iordache, Mihaela Beatrice Spiridon, Larisa Georgiana Borseri, Petronela Dascălu, prof. dirijor Liliana Costea, prof. Romeo Luchian,Tatiana Luchian, compozitor, prof. dirijor Liliana Roibu, tinerele soliste Poiană Parascheva, Karina Zamfirescu, David Luchian, Iacov Luchian, Grupul "Diamond" și Grupul "Centenar", dirijor, prof. Liliana Costea, minunata Corală "LIRICA", dirijor Nușa Apostol, Valeriu Rudolf, Grupul "Zorile", renumitul Ansamblu "FLOARE DE LOTUS" (Cișcă Diana, Cocean Maria, Cristinariu Georgiana, Harasemciuc Filofteia, Iurașoc Maria, Latiș Ioana, Manolache Diana, Pacica Miruna, Pacica Teodora, Pavăl Ioana, Plescăciuc Dumitrina, Stankovik Anastasia, Vlăjincă Bianca) Liceul Teologic Ortodox "Cuvioasa Parascheva" Agapia, județul Neamț, premiat național și internațional, dirijor, prof. interpret Liliana Roibu, dir. prof. Maria Monica Asofiei. Din repertoriu, cântece pentru părinți, de neam și țară, de înstrăinare, de dor. La piesa pe versurile regretatului Nicolae Dabija "Cât trăim pe-acest pământ", dirijoarea a invitat pe scenă, pe poeta, filolog, prof. Veronica Rusu Bucico, venită de la Bălți, Republica Moldova, pentru a interpreta împreună, în frumoasa limbă română care ne unește.
 
Ca un ecou al ultimelor cuvinte rostite de violonistul, compozitorul, teologul Ciprian Porumbescu "Să nu lăsați muzica mea să moară!", Ioana Pavăl a dat voce strunelor de vioară, interpretând cu măiestrie una dintre cele mai populare lucrări "Balada pentru vioară și orchestră" op 29.
 
Pe tot parcursul manifestării cultural-artistice s-au putut viziona proiecțiile lucrărilor maestrului Calistrat Robu. De asemenea, au fost admirate cele două tablouri expuse, care reprezintă coperțile cărților.
 

Demn de apreciat și lăudabilă este fapta frumoasă a copilului Luca, nepoțelul scriitoarei Corina Matei Gherman, care a fost permanent în sală, fiindu-i alături.

La final, autorii au dat autografe, s-au schimbat impresii la o agapă.

Publicul iubitor de frumos a rezonat excepțional la programul care s-a întins pe parcursul a patru ore.
 
Toți cei implicați au primit Diplome de excelență din partea organizatorilor.
 
A moderat cu succes, artista Mihaela Beatrice Spiridon
Foto&video: Calistrat Robu, Ioan Vârlan
Sonorizarea a fost pusă la dispoziție de artistul Bogdan Iordache
 
O duminică plină de frumos, cunoaștere, autentic. Toate acestea, de la Dumnezeu, care în bunătatea Sa și -a revărsat darurile prin acești oameni speciali, cu sufletele primăveri. 
 
Tuturor, felicitări alese!
 
Corespondent internațional, redactor Liliana Roibu
Citeste mai mult...

Nemuritor Ești

(Poezie dedicată lui Nichita Stănescu)

“Eu nu te văd, ci te imaginez într-una și nu te aud, ci te murmur, te cânt,”1
în adâncul inimii mele ești viu ca soarele strălucitor într-o zi de primăvară.
Îți simt prezența oriunde și oricând fără să fie nevoie să te strig de-aici de pe Pământ,
unde cerul plânge alături de sufletele care îți duc dorul în fața chipului tău de piatră.
Te cânt în timp ce aștern sentimente pe hârtie în limba neînțeleasă a sufletului,
singură în Grădina Maicii Domnului, departe de zgomotul lumii zbuciumate,
sperând s-o trezesc din somnul indiferenței și să-i dau o rază de speranță.
Nemuritor ești prin versurile scrise în Sfânta Limbă Românească,
mângâietoare sunt acestea pentru cei în căutare de hrană spirituală,
care vor să se elibereze din ghearele fricii și a întunericului.
Numai aleșii știu adevărata semnificație a moștenirii tale lăsate omenirii.

Copyright Gheorghe Laura
Toate Drepturile Rezervate.
31.03.2024

Notă:
1 Versul citat îi aparține poetului Nichita Stănescu.

Sursă fotografie: internet

 

 

You’re Immortal
(Poem dedicated to Nichita Stănescu)

„I can’t see you, but I can imagine you and I can’t hear you, but I hum you, I sing about you,”1
Deep in my heart you’re alive as the shining sun on a spring day.
I sense your presence anywhere and anytime without the need to call you from here on Earth,
Where the sky is crying along with the souls those are longing for you in front of your stone face.
I sing about you while putting my feelings on paper in the unintelligible language of the soul,
Alone in the Garden of the Blessed Virgin Mary, away from the noise of the stormy world,
Hoping to wake it up from the slumber of indifference and give it a ray of hope.
You’re immortal through the verses you wrote in the Holy Romanian Language,
Comforting are they for those that seek spiritual nourishment,
For those that want to free themselves from the clutches of fear and darkness.
Only the chosen ones know the true meaning of the legacy you left to humanity.

Copyright Gheorghe Laura
All Rights Reserved.
March 31st, 2024

Note:
1 The quoted verse was written by Romanian poet Nichita Stănescu (born on March 31st, 1933 – died on December 13th, 1983) and was translated from Romanian into English by me.

Photo downloaded from the internet.

Citeste mai mult...

Să nu uiți, meștere olar

 
Din țărâna care mai rămâne,
când o fi vremea,
să faci din mine o strachină sau poate o ulcea,
o amforă vie, dacă ai putea,
cu mâinile tale de ucenic,
meștere olar.
‘Nainte să frămânți lutul auriu bucată cu bucată
gândește-te bine,
o dată și încă o dată,
ce o să fiu,
de pe acum să scriu,
să fie vasul mulțumit de tine;
fără de suspin.
Dacă nu m-am învechit destul
nu te grăbi să modelezi,
nu de alta,
cine știe ce altă grozăvie ar putea ieși.
O să-ți cânte lutul când e gata.
Auzi cum îți vorbește?!
Cu urechea inimii ascultă-i tumultul,
tu, doar blând să fii.
Să nu-l întinzi prea mult;
umerii mi-ar fi fragili,
pereții mei ar devin subțiri,
m-aș fărâma ușor ca fumul;
zadarnic ți-ar fi chinul.
Când mă învârți pe-a vieții roată
să-mi dai din când în când
câte un strop de apă,
să nu-mi rămână
buza uscată.
Într-o zi,
când ai să crezi aproape că sunt gata
atunci, olarule,
să vii
să-mi pui și toarta.
Nu uita!
Mai bine,
mi-ai pune două toarte,
a om să arăt, măcar așa, mai de departe.
În altă zi,
după ce te-ai mai odihni,
ți-ai șterge fruntea de sudori,
aproape la final,
pictează o viorea,
să îmi rămână numele pe ea.
Și-n ultima zi,
după ce golul se învață cu vocea mea,
dacă se poate
încă de la primii zori,
umple-mă cu apă și mirosituri* din flori pisate.
 
 
Citeste mai mult...

S-a împrimăvărat, măicuță

 
Vântul suflă în muzicuță
Blând dând tonul la-nflorire.
Vin cocori să-ți dea de știre:
S-a-mprimăvărat, măicuță!
 
Din călcâi până la coate,
Îmbrăcându-te-n petale
Mov pe trupul dumitale,
Cresc zambilele moțate.
 
Ieri, din firul tău de geană,
Ți-a zvâcnit o panseluță.
S-a-mprimăvărat măicuță!
Cât credeai să țină o iarnă?
 
'Nalt cât tocul la ghetuță,
Fiul pirului cel rău
Azi, îl ții în locul meu
Strâns la sânul tău, măicuță.
 
Am bătut cu pumni în lut:
- S-a-mprimăvărat, măicuță!!
M-a certat o urzicuță:
-Doarme, taci! Dar n-am tăcut.
 
Și-am strigat la ceruri: - Mamă,
S-a-mprimăvărat, mă-auzi?!
Mi-a răspuns cu ochii uzi
Via: - Lasă îngerii să doarmă.
 
Citeste mai mult...

Dinainte de april

 
( Poem nenumerotat)
 
Despuiați de vise,
în patul primăverii dorm și asudă
copii de țâță, mame bolnăvicioase, tați împărați,
iubiți cu ochi de iarbă crudă,
pe lângă buruiana de spurcăciune, trei-frați-pătați.
S-a săturat pământul să le sărute pașii.
Pe-un pumn de ghiocei înmiresmați
târâș, târâș, obeză, luna se ridică în noaptea chioară și fără de ei.
Într-un târziu zorii scot țipete ascuțite de pescăruși.
Ploaia nu mai este un miracol;
ochilor o secundă dă ocol
și cu nerușinare îi inundă.
A mai căzut pe spate un tată de copil;
s-a pus cu boala în gură
care pe care să răpună.
Morbiciunea o lună l-a măcinat, cum macini între dinți o alună.
Nu a ajuns, sărmanul, să guste din april.
Iar mame...
Mame, încă pline de farmec, nici Domnul nu mai știe câte,
au stat nehotărâte dacă să plece sau nu, aproape toate.
Nu le-au putut atinge nici un cântec.
Pereții au memorie mult mai bună decât oamenii,
își spun amical gropile între ele
făcându-și loc prin cimitir dând din coate
pe sub buchete decolorate de trandafiri artificiali.
Nu uită nici un nume, nici o voce,
rețin până și zgomotul obosit al dricului pe ultimul drum când trece.
Un copil din vecini își duce tatăl la azil.
Cel care trăia de mulți ani nu, nu era senil,
doar mirosea înțepător a neputință.
Un altul, fără de credință,
pe primul Dumnezeu văzut când a deschis ochii prima dată,
l-a zvârlit în crematoriu.
De la cenușa spulberată
un râu s-a îmbrăcat în doliu.
Prin lume, dinainte de april, bântuie animalice frici.
 
Doamne, precis o să rămânem singuri pe aici!
Citeste mai mult...

Când tu dormi*

 
Ce liniște!
Ce noapte!
Stau adormite în frunze boabele de rouă
Și-o oră împărțită de-aseară pe din două.
Tu dormi când eu îl duc pe Dumnezeu în spate
Ce singur ca și mine e și nu mai poate
Să vadă cum lovesc cu plânsul meu
Pereții camerei ce nu mai au ecou.
Ce liniște!
Ce noapte!
Când nici nu te întrebi cui altcuiva mă lași,
Ca pe o nebunie adevărată ce-ngroapă un oraș,
Îmi culc durerea vie crescută brusc în înălțime
Cu fața înspre mâine să nu-i simt brațele străine.
Când tu dormi,
Pe trecerea de pietoni s-a accidentat un țipăt
Cât universul meu de mare; nu a scos un icnet.
La semafor nedumerirea așteaptă culoarea verde.
Pe celălalt trotuar noaptea printre zori se pierde
Și-i scapă din palme o întrebare naivă, o figură:
”- De ce n-ați semăna voi doar iubire și nu ură?!”
Ce liniște!
Ce noapte!
Nenorocitul fel al meu de-a mă trezi, nedormind
Mă poartă prin casă în căutări neliniștite dorind
În noaptea liniștită să arate ce gol e somnul meu
Între pereții tâmplei albiți, ca un pahar fără ecou,
Când tu dormi...
Citeste mai mult...

VESTE CUTREMURĂTOARE-A MURIT NICOLAE MANOLESCU!

Sâmbătă, la spitalul Elias, a trecut la Domnul, criticul și istoricul literar Nicolae Manolescu, nume de naștere Nicolae Apolzan. 

Vestea cutremurătoare m-a izbit în lăuntrul ființei, mi-a paralizat gândurile, nu pot exprima în cuvinte durerea. Privesc neputincioasă spre zborul îngerului trimis de Dumnezeu, să culeagă de pe un petec de pământ românesc, un suflet de lumină.

Cerul a tras cortina de stele, lacrimi și rugăciuni se aștern peste cultura românească tulburată de uriașa pierdere a ilustrului cronicar literar, profesor universitar, membru titular al Academiei Române, ambasadorul României la UNESCO, președintele Uniunii Scriitorilor Români, director "România Literară."

Nicolae Manolescu s-a născut în Râmnicu Vâlcea, la 27 noiembrie 1939, din părinți profesori. A activat ca scriitor, din 1966 pănă în prezent, a scris 30 de cărți de critică, istorie literară, eseuri, premiat cu ordinul național "Steaua României". După Revoluția din 1989, s-a implicat ca politician, a fost senator de Sibiu în perioada 1992-1996, militând pentru democrație și libertate. A murit în seara zilei de 23 martie 2024, la București.

Toți acei care l-am cunoscut fizic și din cărți, îmbrăcați în haina întristării, îl rugăm pe Tatăl nostru-iubirea cea nemărginită, să-l mângâie la sânul Său, precum mama își mângâie copiii, primindu-l în limanul fericit și liniștit, odihnindu-i sufletul.

Regrete eterne, distins președinte Uniunea Scriitorilor Români, academician Nicolae Manolescu!

Somn lin în veșnicie!

 

Cu profundă durere și compasiune pentru familia îndoliată,

Corespondent internațional, redactor, reporter-scriitor, prof. Liliana Roibu

 

 

 

Citeste mai mult...

PE ARIPI DE POEZIE

"Poezia este zborul omului spre un cer senin și spre lumina taborică."  Ștefan Popa 

 

POETUL 

de Ștefan Popa

 

Poetul,

mai tot timpul

cu capul în cer

ca o pasăre măiastră

zboară uimitor spre înaltul cerului

picurând printre degete

praf de stele

gândind profund la tăcerea cuvântului.

El, ucenic al muzei Calliope

oriunde merge și în orice vremuri

poartă cu el strălucirea propriului soare

trăiește clipa istoriei,

intră în jocul ideilor

și al elocvenței

ce aduc viață, lumină și iubire

El, Poetul.

Citeste mai mult...

Poezie Dragă

 

Demult aștept de la muză
Acel moment de inspirație
Să aștern versuri pe hârtie,
Cititorilor să le fiu călăuză.

Scrisă în română sau engleză,
Prin tine luminez fața ursuză
A sufletelor învăluite în umbră
Din a căror adâncuri rouă picură,

Ajutându-te să înflorești ca o roză,
Splendid pictată pe a lor pânză.
Ești limbajul sufletului poetului,
Care ajunge mereu la urechile zeului.

Copyright Gheorghe Laura
Toate Drepturile Rezervate.
21.03.2024

Sursă fotografie: internet

 

Poetry Dear

I’m waiting for a long time
For a moment of inspiration from the muse,
To put verses on paper,
So that I can be a guide to the readers.

Written in Romanian or English,
Through you I light up the gloomy face
Of the souls shrouded in shadow,
Dewdrops falling from their depths,

Helping you blossom like a rose,
Exquisitely painted on their canvas.
You’re the language of the poet’s soul
That always reaches the god’s ears.

Copyright Gheorghe Laura
All Rights Reserved.
March 21st, 2024.

Photo downloaded from the internet.

Citeste mai mult...

Azerbaigian.La poesia di Tarana Turan Rahimli…di Domenico Pisana

II mistero dell'amore tra sogno e realtá

(“Ho amato persino la pietra”, Edizioni il Cuscino di stelle 2023, traduzione di Claudia Piccinno)

Una poesia nutrita di profili incisi di comunicabilità, attraversata da forme semantizzate in complessi emozionali, e movimentata da raggruppamenti fonici e segni espressionali, è quella che emerge dalla raccolta Ho amato persino la pietra, Edizioni il Cuscino di stelle 2023, della poetessa dell’Azerbaigian Tarana Turan Rahimli.
L’autrice, nata a Baku, capitale dell’Azerbaigian, tradotta dall’inglese dalla poetessa pugliese Claudia Piccino, è docente del Dipartimento di “Letteratura dell’Azerbaigian e del mondo” nell’Università Pedagogica Statale, nonché docente di letteratura giapponese nella Facoltà di studi orientali dell’Università Statale di Baku, e sue opere di poesie e prosa sono state pubblicate in Turchia, Russia, Ucraina, Kazakistan, Iran e altri paesi.
Il titolo, che è tratto da una poesia del volume, disegna le coordinate di un tema che un topos della poesia e della letteratura, ossia l’amore, che nasce, si dissolve, muore, riaccende sogni, suscita voglia di musica nell’anima della poetessa, inseguendo l’ebrezza delle note sui tasti del cuore e anelando a parole di verità per essere riconosciuto:

“…Sceglieranno solo le parole
E le conserveranno.
Mi riconosceranno
Dal mio amore!” (p. 6).

Tarana Turan Rahimli vive l’amore nei suoi stati suggestivi e intellettuali, e come spinta a una interpretazione affettiva di tutto il repertorio delle immagini, ove si misura la sua diversa osservabilità della vita: “...Lascia che le tue parole rimangano sulla tua lingua…Ci siamo sempre promessi l’un l’altro, / Di recitare parole fino alla fine della nostra vita. “(p.10).
La tensione delle corrispondenze dà forza agli episodi e alla sorgente del suo canto e bagna di dolore la narrazione, che si basa sul debito d’una scelta e il destino di un momento d’amore. E così, la poesia di Tarana Turan Rahimli diventa voce abbuiata e affaticata che grida la sua dolorosa perplessità, ritesse la trama dei quotidiani rapporti e si concretizza, spontanea nelle predilezioni e coerente per esperienze vissute, nell’atto creativo, ritoccando la propria immagine:

Ancora una volta i miei occhi hanno freddo,
Quanto sono freddi i tuoi sguardi.
Come se la tua lingua fiammeggiante fosse congelata ,
Non c’è calore nelle tue parole.

Il ghiaccio è sospeso sulle tue ciglia
I fiocchi di neve sono sparsi sui tuoi capelli.
Come se con le tue labbra baciassi
La guancia dell’inverno.

Tu hai fatto rabbrividire di freddo il mio spirito,
Il tuo cuore è ghiaccio, le tue mani sono neve.
Non mi rattristo perché sei così freddo,
Ho amore persino per una pietra. (p.12).

Il colloquio poetico dell’autrice è, di volta in volta, dimostrativo o nozionale o anagogico, connotato delle parole indispensabili che diventano ora un lungo segno di tenerezza, ora un messaggio forte verso donne sposate che si sentono sole, ora attenzione verso la propria figlia, ora richiamo all’uomo rinchiuso nella sua solitudine, ora colloquio con i poeti che “si ripiegano su se stessi”…./ Nascono e muoiono mille volte…/ Muoiono impiccati dalle loro parole,/ Non lasciano che le parole vengano soffocate /, Sono stanchi e logorati dalla vita, / Muoiono per tornare in vita”(p.23).
Il poetare della Rahimli si dispiega sulla pagina come parola inesauribile, diventa – direbbe Taylor Caldwell “il fedele riflesso dell’intrecciarsi della realtà, l’espressione naturale dell’essere, resa con passione, autenticità e vivezza, permeata della forza e della vivacità individuale”(1) , riuscendo in tal modo a oggettivare il dolore o il riso dei giorni, il fervore della meditazione e l’affanno della ricerca, l’apertura alla Trascendenza e al divino con domande, dubbi, paure, irrequietezze e percezioni dell’anima:

Mio Dio, chi mi sta cacciando?
Chi mi fa rimanere senza fiato?
Chi affretta la vita?
Chi si affretta dentro di me? …

Gli anni sono un treno veloce,
Il mese inizia come inizia…

I momenti si immergono nella memoria.
Tutto scorre e diventa passato…

Vado ad abbracciare il giorno dopo,
non vivo più la mia vita,
Ci volo solo sopra (p.27).

Questa apertura religiosa si esprime anche nella poesia Sarebbe meglio solo per un giorno essere bambino nelle braccia di Dio, ove la poetessa vive momenti di un empito espressivo fatto di immagini e riflessioni: “un’ape”, i “fiori”, “le labbra”, “il respiro”, “la terra e il cielo”, “ il sole”, “le stelle” giungendo, nella quartina finale, ad una esortazione di riferimenti spirituali essenzializzata nello sviluppo di brevi segni e profili esortativi: “Lascia che il grande Dio ti protegga…/ Lascia che tu tenga la mano di Dio /La luce di Dio nel tuo cuore / Sarebbe meglio solo per un giorno / Essere un bambino tra le braccia di Dio” (p.32).
Tarana Turan Rahimli offre al lettore una visione esistenziale ridotta alla nuda essenzialità; è una poetessa pensosa, inquieta, compartecipe della sofferenza umana, delle malattia: “…Cosa nascondeva la gente. / Il destino stava indebolendo / Chi aveva bisogno di sangue. / Il cuore del dottore / Che visitava i pazienti / Era sofferente / I malanni / Come la talassemia e l’emofilia /Avevano sete di sangue…Ho visto il colore del dolore / Sul volto di un bambino / Che non era a conoscenza del suo dolore”, p. 36; è una poetessa che sul piano formale disegna l’essenza dell’uomo con metafore e plessi semantici che assumono significati simbolici e metalinguistici: gli essere umani sono “come un albero da frutto”, “come un fiore”, “come la terra”, “come una pietra”; è, insomma, una poetessa che sa dare voce di canto alle situazioni interiori di sofferenza, di fuga, di ricerca, di sublimazione che agitano l’animo umano.
Ho amato persino la pietra è, per concludere, una silloge poetica che dà alla pietra una polisemica significazione; se il poeta Lucrezio diceva, nel suo De rerum natura, “Gutta cavat lapidem”( La goccia scava la pietra) per sottolineate come una goccia, con il tempo, riesce ad avere la meglio sulla dura roccia, allo stesso modo per la Rakimli l’amore paziente e perseverante ( “…Non c’è fine per la mia pazienza nel sopportarti” dice in un suo verso la poetessa…) può ottenere qualche risultato anche quando trova “esseri umani, / Che sono come una pietra”; anche quando il silenzio “costruisce muri”, e “La via…è piena di lacrime”.
Alla radice della poesia di Tarana Turan Rahimli c’è sicuramente una profonda spiritualità; c’è un leggere il mistero della vita alla luce dei suoi valori eterni, la rivisitazione di sensazioni nascoste maturate all’ombra del “sacro”; c’è la forza delle idee e degli affetti e le parole ne sono le ali.
Si tratta di una poesia che si costruisce, verso per verso, da ciò che sbalordisce la poetessa: felicità o infelicità, gioia o dolore, stanchezza o malinconia, luce o ombra, e che in Lascia che io sia la tua Patria con cui si chiude la raccolta, esprime la nobiltà di un sentimento che affida ad un “oltre” il “sensus” dell’esistere e dell’essere e che si connota come proiezione piena della coscienza dell’ “essere poetico”, aperta all’avventura della parola innestata nella geografia dell’anima:

“…Lasciami tentare di renderti un po’ fortunato.
All’interno di te tieni uno spazio per me,
Lasciami morire in patria quando io l’attraverserò.” (p. 41)

(1) T. Caldwell, Sognare è soffrire. Valori Piperno, pag. 475. 3, Jandi Sapi. Roma, 1949, Traduzione.

Domenico Pisana

Marzo 13, 2024

Citeste mai mult...

Terane Turan Rehimli
Autora

DE NOVO NÃO CONSIGO DORMIR

Novamente não consigo dormir
Esta noite a paciência me testa.
A noite mais longa da minha vida
Finalmente vai acabar comigo.

As memórias vão despertar,
Vendo-me que estou acordado.
Oh, quantas pessoas correrão para mim
Pelos cantos do meu passado.

Tantos convidados
Não entre em meus pensamentos.
Um deles vai quebrar as regras
E brigará com todos eles.

Novamente os dias sem sol
Ficará coberto de cinza.
Uma vez eu interrompi a língua
Agora ele tentará me passar pela espada.

O sangue dos desejos mortos
Será espirrado no meu rosto.
No norte desta noite
Este poema será congelado.

Tradução English/Portugues
por Fatima Gamerio 🇧🇷

Citeste mai mult...

Переводы стихов доцента, доктора филологических наук, поэта, писателя, журналиста, переводчика, литературного критика, автора 9 книг (на азербайджанском, турецком и итальянском языках) и более 500 статей – Теране Туран Рагимли г. Баку/Азербайджан.

ПОЭТЫ

Им придётся идти целых тысячу лет,
С каждым разом себя познавая,
Умерев сотни раз, ожидая рассвет
Новой жизни, стократ воскресая.

Паутину плетут, словно ловкий паук,
Свежих образов переплетенье.
Боль, как дымом, нередко их кутает вдруг,
Выдав новое стихотворенье.

Они вечно измучены, вечно скорбят,
И судьбы крепко руку сжимают.
С ними камни бывает порой говорят,
Но удачи наречий не знают.

Бог в глазах и над ними, и всюду живёт,
Светом Бога наполнено сердце.
Бог поэтам стареть никогда не даёт:
Это дети, коль внутрь вглядеться.

Обречённые жизненной нитью на смерть,
Они могут в стихах раствориться.
И, устав от рутины, в тоске умереть,
Чтобы снова в стихах возродиться.

ТЫ НЕ МОЖЕШЬ СДЕЛАТЬ ПОРТРЕТ МОЙ

Рисуешь ли ты камень, иль дерево рисуешь,
Рисуешь ли ты зиму, пришедшею весной,
Что хорошо ли, плохо – ты всё живописуешь,
Но ты портрет не можешь создать реальный мой.

Мои глаза увидев, нахмуришься быть может,
Слова мои раскрасишь палитрою цветной.
Терпение безмолвное ты нарисуешь тоже,
Но ты портрет не можешь создать реальный мой.

Ты незнакомки сердце изобразишь, возможно,
Быть может, ты разделишь меня с моей тоской,
И душу мне цветами раскрасишь осторожно,
Но ты портрет не можешь создать реальный мой.

Тебя покинут силы и взор твой ослабеет,
Мой образ будет вечно стоять перед тобой:
Померкнут краски жизни, но он не потускнеет…
Но ты портрет не сможешь создать реальный мой.

Перевод с азербайджанского:
Руслан ПИВОВАРОВ г. Лида, Беларусь

Citeste mai mult...

Cuvintele complice

două linii în loc de ochi

aduc gândul păcătos sub lupă 

goliciunea apare în forma ei primară

între plus și minus o amețire e dezlipită de muchii

uneori e galben

alteori  roșu

calc pe tăcerea ta moale

recuperând sentimentele

risipite într-o mișcare de stele

 

chemarea e o stârnire de aripi

complice sunt cuvintele libere

care ard uneori și-mi dau foc

sau flutură înserarea pe umeri

un fel de supunere mișcă locul  din ceață

și calc pe-un pod de aer agățat de vânt

feb.2024/drept de autor

Citeste mai mult...

Velvet steps by MIHAELA CD

Velvet steps

by MIHAELA CD

 

 I see how your steps quickly passed

Through the agony of autumn leaves

They didn’t care and moved so fast...

For autumn comes and autumn leaves...

 

The unique steps of yesteryear

You’d convoke them, but there’s no way

Gone are the days…, the moments of cheer

Like waves on the sand faded away...

 

For time passes and doesn’t forgive

If you could stop turning its page

This fate you’d be able to outlive

And you’d rejuvenate the old age

 

And autumn has come again...

May it bring plenty of success!

You count the leaves in your demesne

Moving lightly... with velvet steps...

Citeste mai mult...